de Dana Purgaru
Astronauţii care vor ajunge pe Lună ar putea trăi într-un habitat imprimat 3D pe suprafaţa selenară în mai puţin de 15 ani, conform planurilor făcute publice de Agenţia Spaţială Europeană, în cadrul unei conferinţe internaţionale în legătură cu revenirea oamenilor pe Lună.
Roboții vor construi, oamenii vor profita
Experţii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au în plan instalarea unei baze pe Lună până în 2030 folosind tehnologia 3D. Astfel, solul selenar ar fi transformat în locuinţe pentru astronauţi, conducerea ESA sperând ca pe viitor „satul” de pe satelitul natural al Pământului să fie un înlocuitor pentru Staţia Spaţială Internaţională. De altfel, ESA a testat cu succes imprimate de cărămizi din solul selenar (regolit). Savanţii au arătat că prin tehnologia 3D pot fi realizaţi 2-3,5 metri de material în fiecare oră, ceea ce înseamnă că o structură întreagă ar putea fi ridicată în aproximativ o săptămână. Habitatul lunar ar putea fi construit de roboţii trimişi înaintea misiunilor cu echipaj uman.
Oficialii din întreaga lume au discutat recent propunerile pentru prima bază permanentă de pe Lună, „satul” fiind proiectat pentru a înlocui ISS. Oamenii de ştiinţă au propus ca prin tehnologia de imprimare 3D să fie create o serie de structuri permanente care folosesc regolitul (stratul pietros care acoperă suprafaţa Lunii). Astfel, până în 2030 ar putea fi gata „casele” astronauţilor. „Satul” selenar ar putea fi locuit de primii oameni care ajung pe Lună, unde s-ar putea ridica o bază permanentă pentru a se putea realiza noi tipuri de cercetare ştiinţifică. Baza ar putea servi, de asemenea, ca un punct de lansare pentru viitoarele misiuni pe alte planete, cum este cea dorită pe Marte.