de Silviu Ghering

Dramaturgul italian Carlo Goldoni s-a născut la 25 februarie 1707, la Veneţia, fiul medicului Giulio Goldoni și al soției sale Margherita. La 9 ani scria primul eseu, la 14 ani fugea de la şcoală și se alătura unei trupe de teatru ambulant. Orice încercare a tatălui de a-l deturna de la marea sa pasiune, teatrul, a fost sortită eșecului. În 1723 intră, cu chiu, cu vai, la colegiul Ghislieri din Pavia, unde cea mai mare parte a timpului de studiu și-o petrece citind comedii antice în greacă și în latină. În anul III scrie o poezie satirică la adresa domnișoarelor de familie nobilă din oraș și este exmatriculat. Obligat să părăsească Pavia, se apucă să studieze Dreptul la Udine și reușește să absolve Universitatea din Modena. A practicat avocatura la Veneţia (1731-1733) şi la Pisa (1744-1748), a avut câteva funcţii diplomatice, dar preocuparea sa de bază a fost să scrie librete de operă, dar și piese de teatru („Gondolierul venețian”, „Amalasunta”). În 1736 pleacă la Genova și se căsătorește cu Nicoletta Conio. Director de teatru în 1737, consul al Republicii Genova la Veneţia în 1739, scrie în continuare piese în care ironizează în general defectele umane și în special tarele societăţii italiene („Mincinosul”, „Slugă la doi stăpâni”, „Văduva veselă”, „Cafeneaua”, „Femeile geloase”, „Hangița”, „Bădăranii”, „Casa nouă”, „Gâlcevile din Chiogia”). În 1762 pleacă la Paris, unde se implică în politică. Predă limba italiană fiicelor Regelui Ludovic al XV-lea. În 1783 începea să-și scrie memoriile, finalizate în 1787. Rescrie pentru publicul veneţian toate piesele sale concepute în limba franceză („Ursuzul binefăcător”, „Raza de lumină”, „Morocănoșii”). A murit la 6 februarie 1793 la Paris. Goldoni a reformat comedia, înlăturând miraculosul, declamația, măștile tradiționale și punând accent pe explorarea caracterelor și psihologiei personajelor. Teatrul său se remarcă prin forța evocărilor, dinamism, vervă satirică, umor și un optimism robust. Supranumit de Voltaire „Molière al Italiei”, Goldoni a scris peste 120 de piese în italiană, în dialectul venețian și în franceză, piese care se joacă și acum pe marile scene ale lumii.