de Dana Purgaru

„Oricât de bine ar fi în alte părți, România tot acasă rămâne”, spune mândru Bogdan Matei, pentru care ciclismul înseamnă a trăi în câteva luni cât alții într-o viață. Mărturie stau cele două cărți pe care le-a publicat până acum, „Europa în 80 de zile”, în care descrie ocolul a 13 țări - peste 8.500 de kilometri - în 80 de zile prin Europa, în 2014, și „Munte, vremuri, depărtări”, rezultatul unei aventuri întreprinse un an mai târziu, când buzoianul a suit din nou în șa și a făcut 4.200 de kilometri în 38 de zile, de data aceasta la înălțime, prin maiestuoșii Alpi și Balcani. Tânărul, care și-a pus în cap să vadă lumea într-un mod în care alții nici nu visează, ne-a vorbit despre aceste călătorii, dar mai ales despre poveștile de viață învățate departe de casă, pedalând dincolo de epuizare de dragul explorării, dormind sub cerul înstelat și visând cu ochii deschiși la noi aventuri cicloturistice.

A parcurs chiar și 170 de kilometri pe zi

- Ai scos două cărți, una în 2014 și una anul trecut, în care povestești întâmplările prin care ai trecut în cele două călătorii pe care le-ai făcut prin Europa. Cum ți-a venit ideea, și mai ales curajul, să pleci în asemenea aventuri?

- Pentru unele idei nu ai nevoie de mult timp de gândire sau de vreo sclipire extraordinară, căci se nasc din propriul fel de a fi. Așa s-a întâmplat și cu planurile acestor călătorii, erau niște provocări pe care mi le doream de mult timp. E nevoie însă de un anumit context să reușești astfel de aventuri, context care fie există, fie trebuie creat. Prima excursie s-a conturat în urma unei discuții aleatorii într-o tură în Bucegi, în ultima zi a lui 2013. Eram un grup de prieteni și am început să vorbim vrute și nevrute, iar aceasta a fost una dintre idei: cum ar fi să plecăm cu bicicletele prin Europa? Ideea rezona foarte bine cu ceva ce eu personal îmi doream de câțiva ani buni deja, dar abia atunci a apărut scânteia necesară declanșării planurilor și acțiunii. Cumva, realizasem că viața poate să îmi ofere mai mult decât primisem până atunci, și o astfel de călătorie părea metoda perfectă ca să duc lucrurile la un alt nivel. Și a și fost. Cât despre a doua excursie, totul a fost mult, mult mai ușor. Fusesem deja contaminat cu microbul cicloturismului, așa că nu aveam cum să nu plec iarăși. Așadar, până la urmă, a doua experiență nu a ținut decât de puțină planificare, câțiva bani în buzunar și voința de a pleca.

- Care a fost cea mai lungă distanță parcursă într-o zi cu bicicleta în aceste excursii?

- O, asta îmi e greu să îmi amintesc cu exactitate. Diferă foarte mult distanțele parcurse de la o zi la alta, în funcție de mulți factori: relief, condiții meteo, oboseală, obiective de vizitat și altele. Cred însă că au fost câteva zile în care ne-am apropiat de 170 de kilometri. Oricum, ca să mă leg puțin de dificultate: se poate întâmpla să fii mai obosit după 50 km decât după 150 km. Cu adevărat greu într-o astfel de călătorie este oboseala care se cumulează neîncetat, iar asta se simte.

Emoții, căzături, julituri, provocări

- Ai avut parte și de momente mai puțin plăcute sau chiar periculoase?

- Mai puțin plăcute, bineînțeles! Periculoase... da, câteva. Dar nu au fost chiar grave. Îmi amintesc că, în prima excursie (Europa în 80 de zile), am reușit să cad destul de urât. Era abia ziua a doua, ne găseam pe Transfăgărășan în zona Vidraru și, într-o curbă, am prins puțin nisip umed și am derapat. S-a lăsat cu julituri pe toată partea stângă a corpului, dar bicicleta și bagajul nu au avut nicio problemă. Asta a fost chiar o minune, căci aveam viteză destul de mare. Un alt episod care îmi vine în minte e din a doua excursie, când nu prea am dormit într-o noapte în Muntenegru din cauza unor oameni care opriseră foarte aproape de cortul nostru și ale căror intenții nu le cunoșteam.

- Cum reușești să îți dozezi bagajul astfel încât să îl poți căra atâta drum pe bicicletă?

- Înveți. La început ai impresia că ai nevoie de multe lucruri, dar când îți dai seama că trebuie să le cari, le triezi tot mai mult. În prima călătorie am avut prea multe bagaje, dar în a doua am învățat de ce anume am nevoie și de ce nu. Cred că am avut cu 10 kg mai puțin în 2015.

„Prima excursie m-a costat 3.000 de lei, iar a doua, 1.000 de lei”

- Cum ți s-a părut România de fiecare dată când ai revenit după călătoriile pe două roți prin Europa?

- Mi s-a părut acasă. Știi, oricât de bine ar fi în alte părți, România tot acasă rămâne! Te încearcă o emoție enormă când te întorci, mai ales după trei luni în care ai umblat prin tot felul de țări. Poate că da, ești supărat că la noi nu merg lucrurile ca la alții, dar, în același timp, ești recunoscător pentru ceea ce ai.

- Ce îi sfătuiești pe cei care vor să îți urmeze exemplul și cam care sunt costurile unei asemenea călătorii pe două roți?

- Nu știu dacă le-aș putea numi sfaturi, dar le-aș zice să îndrăznească să plece la drum. Să nu insiste prea mult cu planificarea și să nu se întindă cu cheltuielile. Personal, excursiile acestea m-au costat destul de puțin: până în 3.000 de lei prima (trei luni) și sub 1.000 de lei a doua (cinci săptămâni). Dar am mâncat din supermarketuri și am dormit la cort, în general. Deci, depinde și de luxul pe care ți-l dorești.

„Mi se pare incredibil să reușești să trăiești doar cu tine un timp mai îndelungat”

- În prima excursie ai plecat cu câțiva prieteni și ați avut probleme de relaționare în grup, probabil normale după 8.000 de kilometri pedalați împreună. În a doua aventură ai fost însoțit de fratele tău. Ai face o astfel de călătorie de unul singur?

- Cred că problemele apar oricum, indiferent de circumstanțe. Da, aș face o astfel de călătorie. Și aș face-o în primul rând pentru experiență. Mi se pare incredibil să reușești să trăiești doar cu tine un timp mai îndelungat. Cred că ajungi să te cunoști și să te înțelegi mult mai bine.

- În cărțile tale insiști și pe lecțiile de viață pe care le-ai primit în timpul călătoriilor tale. Care sunt cele mai importante dintre acestea?

- Pe scurt, cred că să călătorești implică să te dezvolți pe toate planurile. Ieși din zona de confort, te arunci în necunoscut, interacționezi cu oamenii. Înveți că poți mult mai mult decât ai impresia și conștientizezi că merită să visezi, căci doar așa trăiești.

„Călătoritul e o boală de care aproape că nu poţi să mai scapi“

- Ce urmează din punct de vedere al excursiilor și, bineînțeles, al cărților?

- Călătoritul e o boală de care aproape că nu poți să mai scapi. Și eu nici nu îmi doresc să scap, de fapt, căci experiențele chiar merită! Mi-ar plăcea să ajung prin țările nordice, prin Asia puțin, dar și prin România așa, mai în detaliu. Cert este că, dacă or să mai existe călătorii provocatoare, or să existe și cărți care să marcheze poveștile.