de Andrei Dicu

Născut la 23 martie 1910, la Tokyo, Akira Kurosava e considerat cel mai mare regizor asiatic din toate timpurile. Filme precum „Cei şapte samurai”, „Kagemusha” sau „Tronul însângerat” reprezintă şi astăzi repere în lumea cinematografului, capodopere care şi-au pus amprenta asupra genului dramatic.

Denigrat că face cu ochiul cinematografului european!

În 1985, prestigioasa publicaţie franceză „Le Figaro” publica un reportaj dedicat lui Kurosava, cu titlul „L-am văzut filmând pe împăratul cinematografului mon- dial!”. Acuzat de asiatici că „face cu ochiul cinematografului european”, are marele merit de a combina elementele estetice şi culturale japoneze cu dramatismul acţiunii de tip occidental, iar această abilitate i-a adus faima de cel mai bun regizor nipon şi, ulterior, asiatic. Deşi la Hollywood se montau producţii gigantice, Occidentul l-a adorat rapid pe Kurosava, iar criticii americani l-au numit „Shakespeare al cinematografiei”. A fost primul regizor din lume care filma, în mod obişnuit, cu trei şi chiar patru aparate, simultan, pentru a scuti actorul de „reluarea trăirii”, dar şi pentru a păstra adevărul asupra primei trăiri.

Tentativă de sinucidere, după drama înfiorătoare a fratelui său

Destinul a decis ca Akira să se nască într-o familie bogată în... dificultăţi materiale şi între mulţi copii (artistul a fost al şaptelea şi ultimul). Dintr-o chemare reprimată către artele plastice - a terminat o şcoală de pictură şi chiar a expus cu succes - din renunţarea la desen şi din căutarea disperată a unei munci din care să poată trăi, şi-a croit rapid un alt drum. A studiat cinematografia după ce întâmplarea i-a scos în faţă un anunţ dintr-un ziar, care anunţa organizarea unor cursuri pentru asistenţii de regie. Akira era influenţat şi de fratele său mai mare, Heigo, îndrăgostit de film, cel care i-a „dăruit” nu doar această pasiune, ci şi gustul amar al disperării şi prima durere adevărată din viaţa sa. Heigo s-a sinucis „dintr-o criză de scepticism”, cum avea să povestească regizorul. De altfel, după eşecul înregistrat cu primul său film color, „Dodes’ka-den” (1970), Akira însuşi a încercat să-şi ia zilele!

L-a lansat pe legendarul Toshiro Mifune

În 1938, Kurosava a devenit regizor-asistent şi scenarist la studioul de film PCL (ulterior Toho). În 1943 a scris scenariul şi a semnat regia primului său film, „Sanshiro Sugata”, iar peste cinci ani a atras atenţia cu „Îngerul beat” („Yoidore tenshi”), în care viitorul megastar Toshiro Mifune a jucat rolul principal. În „Îngerul beat”, Kurosava a pus pentru prima oară foarte clar problema înfruntării dintre bine şi rău, în cazul în care aceste noţiuni nu sunt foarte bine definite. „Este filmul în care am fost eu însumi”, avea să declare artistul.

„Aduc în filmele mele doar ceea ce simt”

Artistul a primit aprecieri internaţionale pentru filmul „Rashomon”, a preluat teme vestice, dar cu aceeaşi savoare a prezentat Occidentului valorile asiatice. Shakespeare l-a obsedat, aşa că a filmat „Ran”, mai exact... „Regele Lear” în variantă japoneză, precum şi „Tronul însângerat”, adică... „Macbeth”! Au urmat „Azilul de noapte”, după Gorki şi „Idiotul” lui Dostoievski. Indiferent dacă i-aţi văzut sau nu filmele, puteţi fi convinşi că pe parcursul întregii sale cariere, Kurosava a rămas fidel unei declaraţii făcute la mijlocul anilor ’70: „Privesc viaţa ca un om obişnuit şi nu aduc în filmele mele decât ceea ce simt, pur şi simplu”. Critica vremii considera că Akira Kurosava era „singurul cineast care mizează, cadru cu cadru, pe profunzimea câmpului şi pe grafica cadrului. Felul unic în care «scrie» cu trupurile actorilor în spaţiul minuscul al unei fotograme şi relaţiile pe care ştie să le creeze prin această scriere sunt rezultatul încercării lui reuşite de a îmbina cele două pasiuni ale vieţii, pictura şi cinematograful”.

Şi-a cheltuit averea pe cărţi, tablouri şi undiţe

Interesant este că, deşi filmele sale au fost difuzate în întreaga lume, cineastul nu s-a putut lăuda cu averi. Dincolo de faptul că, în vremea respectivă, filmele asiatice erau cumpărate pe bani puţini, regizorul era un cheltuitor prin excelenţă, poate paradoxal, având în vedere situaţia precară cu care s-a confruntat în copilărie. Cumpăra, îndeosebi, cărţi, tablouri, obiecte de artă şi... undiţe, astfel că n-a izbutit să pună nimic de-o parte. Însă, ceea ce pentru omul Kurosava a fost un handicap, pentru artistul Kurosava a reprezentat un atu. Prietenii îl considerau hipersensibil, deoarece se emoţiona şi se înfuria rapid, dar în acelaşi timp oferea cu dărnicie orice, de la obiecte personale până la prietenie. S-a bucurat, însă, de premii şi de distincţii internaţionale, Leul de Aur (1951), pentru filmul „Rashomon”, Palme d’Or la Cannes (1980) şi, mai ales, Premiul Oscar de onoare, pentru întreaga activitate, în 1990. În 1975, producţia sovietică „Uzala kirghizul” (sau „Vânătorul din taiga”), regizată de Kurosava primise, de asemenea, Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Căsnicie de 39 de ani cu actriţa Yoko Yaguchi

Regizorul a fost căsătorit cu Yoko Yaguchi, o cunoscută actriţă japoneză, devenită celebră după rolul interpretat în filmul „Cea mai frumoasă” (1944). Yoko a murit la vârsta de doar 64 de ani, după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar cei doi au fost împreună timp de 39 de ani, din mariajul lor rezultând un băiat, Hisao şi o fată, Kazuko. Akira a plecat dintre noi la 6 septembrie 1998, la Tokyo, în urma unui accident vascular cerebral, iar după moartea sa, regizorul Takashi Koizumi a realizat filmul „După ploaie”, bazat pe un scenariu scris de Kurosava.

„L-am văzut filmând pe împăratul cinematografului mondial!“ (Le Figaro)

În 1990, regizorul a primit Premiul Oscar de onoare

„Cei şapte samurai“, un pamflet după bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaky

Al 14-lea dintre cele 30 de filme care poartă semnătura lui Kurosava, „Cei şapte samurai” este cel mai important. Pelicula, a cărei premieră a avut loc la 26 aprilie 1954, a avut un succes grandios, influenţându-i pe producătorii americani care au replicat cu la fel de celebrul western „Cei şapte magnifici”. Filmările au durat un an şi a fost necesar un buget de 1.200.000 de dolari. Este povestea apărării unui sat japonez de invazia unei bande de tâlhari, care profită de frământările politice şi militare interne din secolul al XVI-lea, pentru a-i jefui pe ţărani. Cei şapte samurai care acceptă să lupte doar pentru trei mese zilnice devin eroi, simbolizându-i pe luptătorii anonimi care şi-au riscat viaţa de-a lungul secolelor, în numele dreptăţii. Filmul a primit două nominalizări la Oscar, două la Premiile Bafta şi una la Festivalul de la Veneţia. Potrivit unor voci, pelicula nu a câştigat niciun premiu, deoarece mesajul subliminal transmis de Kurosava a fost resentimentul japonezilor faţă de americani, după cel de-Al Doilea Război Mondial, încheiat cu bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaky.