de Silviu Ghering
În comuna elvețiană Corsier-sur-Vevey, aflată la 15 km est de Lausanne, pe malul Lacului Geneva (Leman), s-a deschis la 17 aprilie Muzeul „Charlie Chaplin”, în cadrul reședinței sale Manoir de Ban, un omagiu adus marelui comediant britanic. Numit „Chaplin’s World By Grevin”, muzeul a fost inaugurat la o zi după cea de-a 127-a aniversare a nașterii marelui actor. Oficialităţile elveţiene nu au ales întâmplător locaţia, muzeul aflându-se pe moşia „Manoir de Ban”, unde Charlie Chaplin, „renegat” de SUA, şi-a petrecut ultimii 25 de ani din viaţă împreună cu soţia sa, Oona.
De ce nu s-a mai întors în America
Puțini știu de ce a trebuit Charlie Chaplin să-și găsească un nou cămin pentru perioada finală a vieții în oricare altă parte a lumii decât Statele Unite ale Americii. Potrivit unui document recent publicat, atât Serviciul Britanic de Informaţii MI5, cât și FBI și-au petrecut ani buni încercând să afle dacă Charlie Chaplin a fost, de fapt, un spion comunist. Arhivele Naționale Britanice au publicat câteva documente din anii ’50 care demonstrează o amplă operațiune de supraveghere a lui Charlie Chaplin de MI5, care îl bănuia pe actor de legături strânse cu ideologia comunistă și cu aplogeții acesteia din țările europene, cap de listă fiind, evident, marea URSS. Totul a pornit de la intervenția sa pentru formarea unui al doilea front antigerman în estul Europei, chiar în URSS, în Al Doilea Război Mondial. Documentele arată că MI5 nu a găsit dovezi privind apartenenţa la comunism a marelui regizor. Pe de altă parte, Serviciul american de informaţii, FBI, nu a reușit să afle decât că Chaplin avea unele simpatii pentru aripa stângă, dar nu a reuşit să rezolve misterul privind locul naşterii lui Charlie Chaplin. FBI credea că numele adevărat al artistului ar fi fost Israel Thorstein, dar verificările din Marea Britanie nu au putut stabili originile lui Charlie Chaplin. Filmul său „Domnul Verdoux” din 1947, care susţinea că un criminal era doar un „amator” în comparaţie cu instigatorii la război din lume, a continuat să-i provoace pe duşmanii săi.
Ovaţionat 12 minute la Premiile Oscar
În drum spre premiera de la Londra a ultimului său film american, „Luminile rampei” („Limelight”), în 1952, Chaplin a aflat că i s-a refuzat viza de întoarcere în Statele Unite. Îndurerat, marele actor și regizor s-a stabilit în Elveţia, în liniștita și fermecătoarea comună Corsier-sur-Vevey, împreună cu a patra sa soţie, Oona (fiica dramaturgului american Eugene O’Neill, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936), şi cei opt copii ai lor. Era perioada listelor negre și a audierilor McCarthy, celebra vânătoare de comunişti dezlănțuită de senatorul Joseph McCarthy, inclusiv la Hollywood. În cele din urmă, animozitatea dintre Chaplin şi Guvernul SUA a dispărut, iar în 1972, genialul actor s-a întors la Hollywood pentru a accepta un premiu special din partea Academiei de Film. A fost o reîntoarcere cu un gust dulce-amar. Chaplin venise să se plângă de atitudinea Statelor Unite, dar a fost vizibil şi profund mişcat de cele 12 minute de ovaţii la scenă deschisă primite la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar.
I-au furat cadavrul la nici trei luni după moarte!
Chaplin a mai apărut public în 1975, când a fost numit Cavaler de Regina Elisabeta a II-a. Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet, încet să se deterioreze, și în 1977 avea deja dificultăți în comunicare și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. A murit în somn în ziua de Crăciun a acelui an. A fost înhumat în cimitirul din Corsier-sur-Vevey. La 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de doi mecanici elvețieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la familia actorului. Planul lor a eșuat, au fost prinși, iar cadavrul său, recuperat după 11 săptămâni lângă Lacul Geneva, a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton, pentru a preveni alte incidente. Și după moarte ținea prima pagină a ziarelor...
Vizitatorii pot „retrăi” secvențe din filmele sale în replici 1/1 ale decorurilor originale
Să revenim însă la muzeul din Corsier-sur-Vevey. Acolo sunt expuse replici ale giganticei maşinării din filmul „Timpuri noi” („Modern Times”) din 1936. Captivantul muzeu va permite vizitatorilor să experimenteze aventura „trăită” de Chaplin în celebra cabană din vârful muntelui din și mai renumitul său film „Goana după aur” („Gold Rush”) din 1925. Lângă muzeul propriu-zis a mai fost ridicat încă un mic edificiu, o machetă a studioului de la Hollywood, dedicat întregii sale activităţi din Statele Unite, începută în jurul anului 1914. De asemenea, în muzeu pot fi admirate exponate care rememorează activitatea sa din Londra ca actor, dar şi vremurile când a jucat alături de trupa de come- dianţi ai circului „Casey Court”. Cu siguranţă, cele mai căutate săli ale casei-muzeu vor fi replicile frizeriei din „Dictatorul” („The Great Dictator” - 1940), cel mai virulent atac cinematografic la adresa lui Adolf Hitler din timpul vieții acestuia, ca şi restaurantul în care personajul său din „Emigrantul” („The Immigrant” - 1917) a mâncat un... pantof!
Viața de vis de la conacul memorial
Michael, unul dintre fiii lui Charlie Chaplin, acum în vârstă de 70 de ani, povesteşte că a trăi la „conacul din Corsier-sur-Vevey în acele vremuri era ca într-un vis minunat. Aveam destul de mulţi servitori, era ca un fel de Downton Abbey”. Trebuie precizat că „Downton Abbey” este un serial de televiziune britanic, ca parte din antologia „Masterpiece Classic”. Acțiunea se petrece pe domeniul fictiv Downton Abbey, reședința contelui și contesei de Grantham, și urmărește viața aristocratică a familiei Crawley. Prima serie a durat doi ani înainte de Marele Război și a început cu știrea despre scufundarea Titanicului în 1912. A doua serie a acoperit anii 1916-1919, iar episodul special de Crăciun din 2011 a acoperit perioada Crăciunului 1919 și începutul anului 1920. A treia serie se termină în toamna anului 1921.
Cine este Grevin, dezvoltatorul proiectului
„Chaplin’s World” este al patrulea loc de divertisment dezvoltat de Grevin în lume. Grevin este o marcă a grupului francez Compagnie des Alpes, lider european în moduri de petrecere a timpului liber. Creată în 1989, Compagnie des Alpes gestionează în prezent 11 domenii schiabile și 13 destinații de relaxare și distracții, cum ar fi Parcul Asterix, Walibi sau Futuroscop. Grupul a inaugurat Grevin Montreal în aprilie 2013, Grevin Praga în mai 2014 și Grevin Seul în iulie 2015.