de Silviu Ghering

Franz Kafka a fost un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului. Temele abordate sunt brutalitatea fizică și psihologică, alienarea, complexitatea absurdă a birocrației și imposi- bilitatea omului obișnuit de a înțelege sensul propriei existențe. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele „Procesul”, „Castelul” și „America”, nuvela „Metamorfoza” sau povestirile „Verdictul”, „Colonia penitenciară”, „Un artist al foamei”, „Un medic de țară” și „Marele zid chinezesc”. Franz Kafka s-a născut la 3 iulie 1883, în Praga, capitala Regatului Boemiei în timpul Imperiului Austro-Ungar, într-o familie de evrei așkenazi, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka (Löwy). Limba lui maternă, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită nativ în acea vreme de mai puțin de o cincime din populația orașului. Kafka a mai învățat de-a lungul vieții ceha, franceza, italiana și ebraica. După absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, și-a luat doctoratul, a lucrat un an la tribunalul din orașul natal, apoi la o întreprindere italiană, și în final ca avocat la o companie de asigurări. A părăsit rareori Praga, dar a călătorit în Italia, Germania, Franța și Elveția și a vizitat orașul „austro-ungar” Arad. În ciuda numeroaselor sale iubiri, a rămas toată viața celibatar. A avut o fire hipersensibilă și a suferit din cauza anxietății sociale, a insomniei, ipohondriei și depresiei. A fost un iubitor al naturii și al activităților în aer liber, iar interesul său pentru cultura evreilor răsăriteni a început să se manifeste în 1911, când a descoperit teatrul idiș. Către sfârșitul vieții a îmbrățișat și unele idei sioniste. S-a îmbolnăvit de tuberculoză în 1917, dar a refuzat să se trateze într-un sanatoriu. Starea sănătății i s-a agravat și, începând cu 1922, nu a mai putut lucra. În ultimele luni ale vieții a fost internat în sanatoriul din Kierling, lângă Viena. A murit la 3 iunie 1924 în brațele ultimei sale iubite, Dora Diamant.