de Silviu Ghering
Poate că în marea de premiere din aprilie, „Eddie the Eagle” („Eddie «Vulturul»”) se poate pierde uşor. Dar, fără nicio îndoială, acest film biografic merită o şansă: este unul dintre cele mai motivaționale filme văzute în ultima vreme. Una dintre cele mai ciudate poveşti de succes fără rezultate de succes (!) din istoria Jocurilor Olimpice, „Eddie the Eagle” ni-l arată pe Michael „Eddie” Edwards (interpretat magistral de Taron Egerton), un puşti din Cheltenham, Gloucestershire, Anglia, a cărui copilărie bolnăvicioasă nu i-a „ucis” visul de a reprezenta Anglia la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Dolofan, miop şi neîndemânatic, Eddie se mişcă prin viaţă cu eleganţa unei raţe şchioape, dar este obsedat de visul său arzător.
Și cele mai nebunești speranţe se pot împlini
Ce uimeşte la filmul lui Dexter Fletcher este în primul rând suspansul: dacă nu ştii de la început extraordinara experienţă a lui Eddie de la Jocurile Olimpice de la Calgary din 1988, ai toate şansele să rămâi surprins de itinerariul perseverentului sportiv.
Povestea lui Eddie nu este simplă, iar filmul biografic reuşeşte să fie nu doar informativ, ci şi ataşant, emoționant. În fiecare secundă, spectatorul este alături de Eddie, bucurându-se la fiecare săritură reuşită şi înfiorându-se la fiecare căzătură. Puţine personaje se pot lăuda că au provocat o comuniune atât de eficientă între ce se întâmplă pe ecran şi reacţia privitorului. Este simbolul curat al „prăfuitei”, dar etern valabilei aserțiuni „Și cele mai nebunești visuri se pot împlini”.
Cum s-au completat împiedicatul şi atleticul
„Eddie the Eagle” nu revoluţionează prin nimic genul biografic, dar este filmat într-un mod care sugerează cât de solicitant este zborul prin aer cu schiurile. Devine astfel un emoționant film despre sport şi perseverenţă, un simbol cu motto-ul „Lăsați copiii să-și urmeze visul!”. Profesionist și fermecător ca întotdeauna, Hugh Jackman în rolul lui Bronson Peary, un îngrijitor de pistă alcoolic pe care Eddie îl întâlneşte în timp ce se pregăteşte pentru complicata sa calificare la Calgary. Nu se putea găsi un termen de comparaţie mai bun pentru împiedicatul Eddie decât atleticul Jackman, iar evoluţia relaţiei lor arată cum doi oameni extrem de diferiţi pot găsi un teren comun pentru experienţe din care vor ieşi schimbaţi pentru toată viaţa.
Realitatea care a impus ecranizarea
În discursul de încheiere al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Calgary 1988, directorul executiv Frank King făcea referire la numele unuia dintre participanţi, lucru nemaîntâlnit până atunci: „Ne-aţi câştigat inimile, iar unii dintre voi au zburat ca VULTURII”, și se întorcea semnificativ spre tribuna în care un sportiv se ridica în picioare pentru a primi ovațiile întregului stadion. Era adevăratul Michael „Eddie” Edwards, tânărul englez de 24 de ani, primul săritor cu schiurile din Marea Britanie care participa la Olimpiadă, un sportiv care a evoluat tot timpul cu zâmbetul pe buze şi care a fost gata să sacrifice totul în viață pentru un vis: Jocurile Olimpice de Iarnă.
Şi-a legat maxilarul fracturat cu o faţă de pernă