de Andrei Dicu
Londra, 2016. Capitala Regatului Unit a devenit furnicarul exploratorilor din toată lumea. Explicaţia este simplă. Excavaţiile întreprinse la Piccadilly Circus, pentru o nouă linie de metrou, au scos la iveală o mulţime de artefacte care spun povestea metropolei din Epoca de Piatră până în zilele noastre. Totul a început când arheologii au descoperit cranii din perioada romană.
Basorelief gigantic din anul 60 d.Hr. descoperit în apropierea Străzii Liverpool
Echipa BBC a descins, de curând, la Muzeul de Arheologie din Londra (MOLA), acolo unde şefa de proiect, restauratoarea Luisa Duarte, curăţă şi analizează, alături de o mulţime de savanţi inimoşi, relicve ce datează de mai bine de 1.900 de ani. Muncitorii care săpau de zor pe Strada Liverpool pentru construcţia unei noi linii de metrou şi pentru construcţia, în apropiere, a unei clădiri cu 38 de etaje au dat peste ruinele unei clădiri din epoca romană timpurie. Specialiştii muzeului au datat-o în preajma anului 60 d.Hr., fiind una dintre cele mai vechi construcţii găsite până acum în Londra. Tot acolo s-a descoperit un basorelief, lung de aproape trei metri şi înalt de aproximativ doi, fiind, de asemenea, unul dintre cele mai mari şi mai complete din lume. „Cine a comandat o asemenea piesă avea stare, nu glumă. Poate că a fost un negustor bogat sau, poate, un bancher. Oricum, era cineva cu gust, cu bani şi cu stil. Această bucată pe care încă se mai vede un pic de roşu, de exemplu, pare să fie din cinabru, un pigment scump şi rar folosit, peste care dăm doar ocazional şi numai în lucrările de cea mai bună calitate”, a declarat Duarte pentru BBC. Arheologii cred că respectivul basorelief a împodobit o clădire demolată din secolul al II-lea d.Hr., pentru a face loc unei grandioase noi bazilici cu forum, cea mai mare ridicată de romani la nord de Alpi, mai mare decât Catedrala St. Paul de azi.
Un „tort arheologic” înalt de nouă metri
Comentatorii tv britanici sunt de părere că, dacă înlături pavajul unui oraş vechi precum Londra, poţi găsi orice, de la o frescă romană din secolul I până la o pereche de patine medievale sau la un dinte de elefant. Ca toate vechile capitale europene, Londra a fost continuu locuită şi reconstruită de o succesiune de romani, saxoni, normanzi, regi din dinastia Tudorilor, liberali din perioada Regenţei şi victorieni. „Ca rezultat al acestor peregrinări, oraşul modern stă în vârful unui bogat tort arheologic înalt de nouă metri. Dar Londra este şi o metropolă agitată, cu peste opt milioane de locuitori, o adevărată provocare pentru arheologi. Ocaziile în care poţi ridica vălul de beton şi să cotrobăi prin solul bogat în artefacte tind să fie puţine şi scurte. Testele efectuate pe scheletele unor victime ale ciumei arată că pe vremuri, ca şi acum, Londra atrăgea oameni de departe”, se precizează în comentariile BBC.
Şantier pe 1,2 hectare, la „Bloomberg London”
Captura de delicatese arheologice este aproape copleşitoare. Ea include milioane de artefacte, acoperind îndelungata istorie umană de-a lungul Tamisei, din mezozoicul timpuriu, acum aproximativ 11.000 de ani, până la epoca victoriană târzie, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Descoperirile includ şi mii de oase ale unor londonezi de rând, care au fost îngropaţi în cimitire, deasupra cărora s-a construit şi au fost uitaţi cu secole în urmă. Ian McKellen, specialist în osteologie umană, a declarat în acest sens: „Excavaţiile ne-au furnizat instantanee fascinante din vieţile londonezilor, de-a lungul veacurilor. Îţi dai seama că toţi suntem nişte actori foarte mici şi trecători printr-o poveste foarte lungă”. Unul dintre primele capitole ale acestei „poveşti” a ieşit la lumină pe şantierul de 1,2 hectare de la Bloomberg London, actualul sediu european al imperiului financiar cu acelaşi nume. Pe măsură ce solul a fost îndepărtat, întreaga scenă stradală a fost scoasă la iveală, cu magazine cu faţade din lemn, case, garduri şi curţi. Datând de la începutul anilor 60 d.Hr., situl a fost atât de bine conservat, încât arheologii l-au botezat „Pompeiul de la nord”. Săpăturile au scos la iveală peste 14.000 de artefacte, inclusiv monede, amulete, farfurii din cositor, lămpi ceramice, 250 de cizme şi de sandale din piele şi peste 900 de cutii cu obiecte de olărit. „A fost cea mai bogată captură rezultată dintr-o simplă excavaţie din oraş, care ne-a oferit o imagine fără precedent a vieţii cotidiene din vremea romană. Este rodul bunei umezeli englezeşti! Datorită Tamisei şi a afluenţilor săi, Londra are unul dintre cele mai puternice medii pentru conservarea artefactelor. Obiecte din piele, lemn şi metal care, oriunde altundeva, ar putrezi sau ar rugini, aici ies din pământ într-o stare uimitoare”, a precizat Sadie Watson, arheologul care a supravegheat săpăturile, pentru MOLA.
Vulturul cu şarpele în gheare, una dintre cele mai longevive sculpturi
Comoara arheologică mai cuprinde o sumedenie de minuni. Spre exemplu, a fost descoperită una dintre cel mai bine păstrate sculpturi din Birtania romană, datând din secolul al II-lea d.Hr. Aceasta înfăţişează un şarpe care se zvârcoleşte în ghearele unui vultur şi este posibil să fi împodobit mausoleul unei oficialităţi. De asemenea, au mai fost găsite diverse plăci de mormânt, sticluţe de parfum, un topor neolitic dezgropat chiar pe şantierul Jocurilor Olimpice şi care acum se găseşte la Muzeul Londrei, o farfurie - suvenir de la încoronarea Reginei Victoria (1838), ghiulele şi chiar bombe neexplodate.
Piatra Londrei i-a inspirat pe Shakespeare şi pe William Blake
Una dintre celebrele comori descoperite este o... bucată de calcar expusă pe trotuarul din faţa staţiei de metrou de pe Strada Cannon. Este „Piatra Londrei”, şi nimeni nu poate spune care era rostul ei iniţial, deşi, potrivit legendei, oraşul va cădea dacă piatra va fi îndepărtată sau distrusă. Este menţionată în acte de proprietate datând din 1108 şi era considerată chiar şi atunci drept un monument extrem de vechi. În secolul al XVI-lea, anticarul William Camden credea că e vorba despre un miliar roman, piatra de la kilometrul zero de la care se măsurau toate distanţele din Britania romană. Piatra este menţionată în tratatul arheologic al lui William Shakespeare şi în poeziile lui William Blake. Secole la rând a stat în mijlocul străzii, ca un monument popular, până în 1742, când a fost considerată pericol pentru trafic, luată din drum şi dusă în partea de nord a străzii. Acolo a şi rămas de atunci, la început lângă intrarea în Biserica St. Swithins, iar mai târziu, după bombardamentele germane, într-o firidă din peretele noii clădiri. „E un mister ce ar trebui să fie această Piatră, dar ea joacă un rol în istoria arheologiei londoneze”, spune Jane Sidell, inspector de monumente antice, la „Historic England”, organismul care promovează conservarea reperelor istorice.