de Oana Toma

Cu toate că spunea cu modestie că a deschis calea doamnelor către neurochirurgie doar în Europa de Est, la 17 septembrie 2005, după 30 de ani de cercetări, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, s-a certificat faptul că românca este prima persoană de sex feminin pe plan mondial care a practicat această meserie.

„Pentru ochii tăi cei dulci”

La 25 aprilie 1920 s-a născut, la Fălticeni, județul Suceava, Sofia Ogrezeanu. Tatăl său, Constantin, era casier la BNR, iar mama, Maria, casnică. Fetița s-a născut cu o greutate foarte mare, 5 kg, și cu degete foarte lungi, care aveau să-i fie de ajutor mai târziu în viitoarea carieră. Talentatul medic a considerat mereu că una dintre cele mai duioase amintiri cu tatăl său este legată de ziua în care l-a văzut pentru ultima dată. Era o zi de vară în care Sofia împreună cu sora sa plecau la bunica din Bucovina, iar tatăl, pentru a le trezi la o oră matinală fără probleme, a intrat în camera lor cu patefonul, la care a pus romanța „Pentru ochii tăi cei dulci”. Apoi, când trăsura a venit pentru a le duce la gară, tatăl le-a făcut câte un buchet din trandafiri și crini din grădina casei. Era ultima oară când își vedeau tatăl. Multă vreme când auzea romanța, fără să vrea, oriunde o asculta, avea lacrimi în ochi.

Drumul către medicină a început la 16 ani

A urmat clasele primare în orașul natal, la Școala nr. 1, cu cea mai bună învățătoare la acea dată din oraș, care i-a deschis gustul pentru studiu. Apoi a urmat şase clase de liceu la Gimnaziul de Fete Fălticeni (1931-1937). Pentru ultimele clase de liceu și-a convins mama să o mute la renumita Școală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București.

Pasiunea pentru medicină a venit din admirația pe care o purta tatălui celei mai bune prietene, de profesie medic. După ce tatăl Sofiei a murit, pe când aceasta avea doar 13 ani, medicul o lua în vacanțele familiei, împreună cu cei trei copii ai săi. L-a descris mereu ca pe un om extraordinar, foarte iubit de pacienții săi.

Apoi a urmat Facultatea de Medicină din București, între 1939 şi 1945, avându-i ca dascăli, printre alții, pe Francisc Rainer la Anatomie, ca profesor, iar ca asistent pe George Emil Palade, viitorul laureat al Premiului Nobel, profesorul Alfred Rusescu la Pediatrie, prof. Zolta la Parazitologie, prof. dr. Ionescu Sinești la Neurologie și prof. dr. I.T. Niculescu.

Perioada de studenție a coincis cu anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, în vacanțele de vară era nevoită să ajute la îngrijirea răniților repartizați în cele trei spitale din Fălticeni. Tot într-o vacanță de vară, în perioada iunie-octombrie 1943, înaintea anului al V-lea de studii, a fost trimisă de Ministerul Sănătății în comuna Baia, din județul Suceava, ca medic de dispensar rural.

A profesat 47 de ani

După susținerea concursului de externat din februarie 1943, a fost numită pe post de intern la serviciul de neurochirurgie, unde se lucra nonstop din cauza răniților de război. A ales stagiul de neurochirurgie la Spitalul numărul 9, fiindcă în anul al V-lea studia Neurologia și voia să fie bine pregătită în acest domeniu. Acesta a fost, de fapt, punctul crucial al vieții sale profesionale. Decisivă a fost și întâlnirea cu profesorul Dimitrie Bagdasar în alegerea neurochirurgiei, ca specialitate, pentru tot restul vieții. A rămas în acest serviciu 47 de ani (1943-1990), cu tot programul zilnic sever, între 5:00 dimineața, până târziu în noapte, îndeosebi din pricina îngrijirii răniților de război într-un pavilion special amenajat.

A locuit timp de şapte ani în spital

La absolvirea facultății, în anul 1945, s-a căsătorit cu medicul secundar dr. I. Ionescu, și-a susținut doctoratul în ianuarie 1946, iar în februarie a aceluiași an, secundariatul în neurochirurgie. A locuit, împreună cu soțul său, timp de şapte ani în spital, asigurând gardă permanentă, iar timp de 15 ani nu au avut niciunul concediu de odihnă. Au avut împreună doi copii, Constantin (n. 26 februarie 1946) şi Ioana (n. 27 iulie 1953). Pentru cei doi copii, Sofia Ionescu nu a avut nicio zi de concediu prenatal, ci doar o lună postnatal. În acest sens mărturisea: „Copiii mei n-au avut mamă. Eu eram mereu obosită, munceam la policlinica cu plată de două ori pe săptămână, ca să-mi suplimentez veniturile. Pot să jur că n-am cerut niciodată bani. Nu spun că n-am primit de la unii, dar n-am condiționat niciodată operațiile”. Dar, cu toate acestea, își găsea timp pentru instruirea tinerilor medici, cărora le-a descifrat tainele dificilei sale specialități, ca și tehnica explorărilor cranio-cerebrale. Și-a luat primariatul în 1954. Redacta lucrări științifice între orele 2:00 şi 4:00 dimineaţa. A scris ca singur autor sau în colaborare peste 120 de articole, publicate în revistele de specialitate în țară și în străină- tate, cu o medie de două-trei pe an. Și-a continuat preocupările și activitatea științifică fiind Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale în 1997, în anul 2002 i-a fost echivalat titlul de cercetător științific principal gradul I cu cel de profesor.

Operația pe creier

Prima operație pe creier o realizează în 1944. O supurație la deget îl împiedică pe doctorul Bagdasar să opereze un băiețel adus în comă la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut să opereze în acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa intervenție chirurgicală (o trepanație) pe creier. Operația a reușit și datorită calmului și preciziei de care dădea dovadă. „Dumneata ai aptitudini. Rămâi la neurochirurgie”, i-a spus profesorul Bagdasar după operație, convins fiind că are harul să opereze. Intervenția de succes venea să confirme ceea ce Dimitrie Bagdasar credea, și anume că, datorită delicateței, femeile sunt mult mai capabile să opereze pe creier. Cuvintele lui au însemnat începutul celor 47 de ani de profesie remarcabilă şi recunoaştere pe plan internaţional.

„Un șeic avea nevoie de un medic-femeie neurochirurg care să-i opereze soția, a căutat în toată lumea și l-a găsit abia în România. Pe mine“

„În 1944 a avut loc prima operație pe creier pe care am făcut-o și care mi-a decis viața”

A primit cea mai înaltă distincţie a României, Steaua în grad de Cavaler

La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marrakesh), a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

A fost membră a mai multor organisme şi a primit numeroase premii, dintre care: Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, Membru Emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, Premiul „Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni, iar în anul 2008, cu numai câteva săptămâni înainte să moară, primeşte cea mai înaltă distincţie a României, Steaua în grad de Cavaler. A trecut în neființă la 21 martie 2008, la vârsta de 88 de ani.