de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Gărâna - un soi de paradis
Aşa este caracterizat cel mai cunoscut sat de vacanţă din Banat. Aşezat pe o munchie de deal, la 935 de metri altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului, Gărâna, sat cunoscut odinioară sub denumirea Wolfsberg, se remarcă prin arhitectura specifică satelor de munte germane. Istoria sa începe la 1828, odată cu sosirea primilor colonişti germani, pemi, 131 la număr, al căror nume se trage de la Boemia, locul lor de origine. După aproape 190 de ani de stat pe aceste meleaguri ale Banatului Montan, astăzi în Gărâna mai locuiesc doar 20-25 de pemi. Ceilalţi, mii de persoane de naţionalitate germană, s-au întors în zona de obârşie a strămoşilor lor.
119 locuitori, cu peste 40 de pensiuni!
Acest paradis pierdut de pemi a fost găsit, regăsit, inventat, cucerit de cei care, inspiraţi, au cumpărat casele lor. Au mai rămas doar 119 locuitori (împreună cu satul-frate Brebu Nou, cu care formează comuna Brebu Nou, probabil cea mai mică din România), dar găsiți aici peste 40 de pensiuni! Satul s-a transformat în ultimii ani într-un refugiu pentru toți cei care vor să evadeze din infernala presiune cotidiană pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. Vin în fiecare vară pentru Festivalul Internaţional de Jazz sau pentru Festivalul de Folk, iar iarna, pentru a schia pe pârtiile recent amenajate în sat. În plus, Gărâna este o grădină a Edenului pentru artişti - pictori, sculptori, poeţi, muzicieni -, care găsesc aici linişte, muze, un loc ideal pentru creaţie. Pe coama dealului se află o expoziţie permanentă de sculptură, rod al taberelor anuale de sculptură.
La doar 35 de kilometri de Reșița
Satul Gărâna aparţine de comuna Brebu Nou, judeţul Caraş-Severin, la 35 de kilometri de Reşiţa. Din Reşiţa se merge pe DJ 582 ce urcă spre Semenic, trece prin localităţile Secu (a nu se confunda cu lacul de acumulare Secu, care este în altă direcţie), Cuptoare, Văliug, apoi ajunge în Pasul Prislop, de unde continuă șerpuirea până în Gărâna.
Lângă Gărâna puteți admira cel mai înalt lac de acumulare din Semenic, Trei Ape, cu o suprafață de 45 de hectare. Numele este dat de cele trei râuri care coboară din munţi: Semenic, Grădişte şi Brebu