de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Hotelul-castel DRACULA, peisaj mirific şi senzaţii tari
Singurul hotel de pe glob care poartă numele contelui vampir Dracula se găsește la 1.116 metri altitudine, în localitatea Piatra Fântânele din Pasul Tihuța (numit și Pasul Bârgău), o trecătoare din grupa nordică a Carpaților Orientali, în sud-estul Munților Bârgău, pe drumul național DN 17 (pe o porțiune suprapusă drumului european E58), care asigură legătura între Depresiunea Dornelor și Podișul Transilvaniei. 37 de kilometri de la Vatra Dornei și încă 46 de kilometri până la Bistrița.
Intrați în cavoul vampirului!
Construcția hotelului a fost inspirată de celebrul roman „Dracula”, publicat de scriitorul irlandez Bram Stoker în anul 1897 și ajuns, în timp, pe locul 2 în lume ca tiraj, după Biblie... Lucrările au durat şapte ani, între 1976 și 1983. Hotelul este un castel cu turn și curte interioară, ceea ce-l face unic în România. Este, de asemenea, singurul hotel cu recepţia la etajul 1 și care are un mic cimitir în faţa lui. Tot în faţa hotelului cresc doi mesteceni - numiți Adam şi Eva - alături de care proprietarul hotelului a înălţat un bust al scriitorului Bram Stoker. La subsolul hotelului este amenajat „Cavoul lui Dracula”, unde turiștii pot trăi momente intense și surprinzătoare...
Căutați mântuirea la cea mai înaltă cruce din țară
Dincolo de poveste, Hotelul-castel „Dracula” este un spațiu de cazare și de agrement cu 140 de locuri, saună, restaurant și cramă. Vă puteți plimba cu telescaunul fie vară, fie iarnă, puteți face drumeții pe Vechiul Drum al Romanilor, lung de 11 km și pavat cu dale de piatră, puteți admira împrejurimile de pe Măgura Calului, care oferă o panoramă de neuitat asupra munților Rodnei, Suhard și Călimani. Iar mântuirea de fantoma contelui Dracula o puteți găsi la Mănăstirea Piatra Fântânele, cu cea mai înaltă cruce din țară, 31 de metri, dintre care 25 de metri structura metalică și şase metri platforma de beton.
Zona are un climat tonic, cu aer puternic ozonat și cu cel mai ridicat conținut de iod în atmosferă din toată România, remediu curativ ideal pentru tratamentul nevrozei astenice și al surmenajului