Main menu

header

de Daniela Purgaru

Se cunosc foarte puţine lucruri despre civilizaţia vechilor indieni, însă ceea ce s-a descoperit este fascinant. Acum mai bine de 4.000 de ani, oamenii din Valea Indului construiau oraşe imense, cu străzi drepte şi case din cărămidă, cu baie proprie, copiii aveau jucării, iar femeile îşi dădeau cu ruj.

Mâncare diversificată
Masa acestor oameni se pare că era constituită din pâine şi orz sau orez. Bărbaţii erau buni fermieri - cultivau orz, mazăre, pepeni, grâu şi curmale, iar fiecare oraş avea câte un mare depozit, în centru, pentru a stoca grânele. De asemenea, în acea vreme existau ferme de prelucrare a bumbacului şi de animale, cu turme de oi, porci, zebu (un fel de vaci) şi bivoli de apă. De asemenea, locuitorii se ocupau şi cu pescuitul, îndeletnicire care se făcea cu ajutorul cârligelor, unelte descoperite multe secole mai târziu în alte părţi ale lumii.

Obiecte de olărit
Această civilizaţie străveche avea meşteri foarte pricepuţi, specializaţi pe olărit, tors şi prelucrarea metalului. Arheologii au descoperit că obiectele de olărit erau de foarte bună calitate, împodobite cu desene neobişnuit de frumoase. De asemenea, au mai fost găsite şi multe figurine ce înfăţişau, spre exemplu, animale precum maimuţele, care erau atât obiecte de artă, cât şi jucării pentru copii. Alte jucării găsite sunt fluiere în formă de pasăre şi animale mici înşirate pe sfori.

Importau materiile prime
În plus, printre aceste obiecte de artă au fost găsite statuete mici, care se pare că erau zeiţe feminine. Până acum, cercetătorii nu au adus la suprafaţă nicio statuie de dimensiuni mai mari, dar au găsit cupe din bronz şi argint, multe mărgele, ornamente şi artefacte din diverse locuri, ce aveau pe ele un simbol - unicornul. Se presupune că acesta era un fel de logo. Însă, metalele folosite pentru confecţionarea acestora nu se găseau în Valea Indului. Aşadar, fie locuitorii importau toate aceste lucruri gata făcute din alte părţi sau, cel mai probabil, importau materiile prime necesare la confecţionarea acestora.

Transportul şi comerţul
Populaţia din Valea Indului folosea cămilele, boii, elefanţii şi care cu roţi din lemn pentru călătoriile pe uscat. În plus, aveau corăbii cu un singur catarg folosite pentru deplasările pe Marea Arabiei. Oamenii de ştiinţă au mai găsit diverse manuscrise cu sigilii pictografice, ce nu au fost încă descifrate. Trebuie menţionat că sigilii similare au fost scoase la suprafaţă în Mesopotamia, lucru ce indică faptul că existau rute navale comerciale. (va urma)