de Roxana Istudor
O lume întreagă asistă plină de mânie la distrugerile pe care le provoacă teroriștii ISIS patrimoniului universal. În același timp însă, au existat - și există încă - mari artiști care își demolează ei înșiși propriile opere, din cele mai neașteptate motive.
Birocrație nimicitoare
În anul 1997, artistul Dionysis Karipidis pornea la realizarea unei statui care înfățișa o sirenă, lucrare de mari dimensiuni care urma să fie amplasată pe stâncile țărmului grecesc Portokali. Problemele au început în ziua în care sculptorul primea o amendă de 522 de euro pentru faptul că lucrarea sa, menită să reziste valurilor și timpurilor, aducea atingere peisajului din jur, întrucât era cioplită chiar din stâncile locului, și nu din materiale aduse din exterior. Artistul a schimbat câteva scrisori cu autoritățile locale, încercând să ajungă la o înțelegere, dar nu a reușit să evite amenda, astfel încât s-a apucat să demoleze ceea ce lucrase. Și nu oricum, ci dezbrăcat și lovind cu furie chipul cioplit al sirenei cu un ciocan. Plaja a revenit astfel la starea inițială…
Averi pierdute
Un alt artist care s-a remarcat printr-un acces distrugător, având drept țintă opera proprie este și celebrul Gerhard Richter, pictor și fotograf ale cărui lucrări se vând cu sume-record, de zeci de milioane de dolari. Pentru că nu i-a plăcut cum au ieșit sau pentru că s-a simțit „eliberat”, artistul și-a ars ori şi-a tăiat pânzele într-o vreme în care nu și-ar fi imaginat cât ar fi ajuns să valoreze. Se estimează că distrugerile l-au costat pe Richter vreo jumătate de miliard de dolari.
Resturi de mii de lire sterline
La rândul său, faimosul Francis Bacon uluia întreaga lume când, după moartea sa, în atelier erau descoperite peste 100 de lucrări distruse. În condițiile în care astăzi un triptic semnat de Bacon se vinde cu 142 de milioane de dolari, este lesne de estimat ce avere a pierdut. Artistul a devenit cunoscut încă din timpul vieții pentru mania de a-și distruge operele. Destul de nonșalant, recunoștea că avea obiceiul „să le extermine pe cele mai bune”. Motivul? I se părea că nu sunt suficient de… bune! Contemporaneitatea îl contrazice. Astăzi, chiar resturi din lucrările sale distruse se vând cu mii de lire sterline.
Artă efemeră
Și așa expusă dispariției din cauza elementelor naturale, arta stradală are și exponenți de marcă ce au grijă să-și elimine lucrările cu propria mână. Este cazul lui Blu. După ce a pictat ziduri din Bologna timp de două decenii, artistului nu i-a convenit faptul că urmau să fie mutate - și păstrate! - într-o galerie, așa că a luat o pensulă și niște vopsea cenușie și și-a eliminat din câteva tușe munca de 20 de ani. A protestat astfel față de dislocarea operei sale, menită strict a fi stradală, și față de trecerea ei „la dispoziția colecționarilor și comercianților fără scrupule”. Și un sculptor intră în categoria celor care își consideră arta efemeră, chit că domeniul dă lumii lucrări dintre cele mai durabile. Este vorba despre Karlis Rekevics, care își realizează operele de mari dimensiuni din ciment, piatră sau lemn. Totuși, la finele fiecărei expoziții, ia un ciocan și se pune pe demolat, aruncând resturile la gunoi. Este felul în care artistul își manifestă credința că opera artistică nu durează. Probleme apar doar atunci când există cumpărători interesați de lucrările sale…
Renaștere din cenușă
Există și cazuri de artiști care folosesc resturile rezultate din propriile distrugeri pentru a crea alte opere. Așa a făcut John Baldessari, care în 1970 își arunca în foc lucrări realizate în 13 ani și se apuca să creeze o piesă din resturile carbonizate, care a devenit cunoscută sub numele de „Proiectul incinerării”. În timp ce operele ardeau, artistul a făcut poze ale procesului, apoi a plasat cenușa într-o urnă, realizând un ciudat ansamblu doar pentru că trebuia, la un moment dat, să se mute și ar fi fost nevoit să-și transporte lucrările în noua locație… Nici celebrii nuferi ai lui Monet, impresionistul francez care este un reper mondial al picturii, nu au scăpat de furia artistului. Nesigur și sătul de criticii care îi comentau lucrările, Monet și-a distrus la începutul secolului trecut 15 pânze mari care astăzi ar valora sute de milioane de dolari. După cum se știe, opera lui Monet este piatră de temelie a plasticii universale, în timp ce criticii cu pricina au intrat în uitare deplină.
Michelangelo a demolat o variaţiune a lucrării „Pieta“
Inegalabilul Michelangelo s-a înfuriat atât de tare pe slujitorul Urbino, care îl zorea să termine o variațiune a lucrării „Pieta”, încât, potrivit unor mărturii din epocă, a pus ciocanul pe lucrarea la care trudea de opt ani. Nimeni nu a mai îndrăznit să-l cicălească pe genialul sculptor și, din fericire pentru umanitate, „Pieta” există în toată splendoarea. Se spune chiar că un alt slujitor l-a oprit pe marele artist din furia demolatoare și a reușit să recupereze părți din statuia neterminată. De altfel, este binecunoscut faptul că Michelangelo realiza zeci de schițe în pregătirea fiecărei lucrări. Era obsedat de faptul că ar putea să-i fie furate ideile, și de aceea le ținea sub strictă observație, uneori chiar trimițându-le din atelier la familia sa. Astăzi există doar o parte dintre aceste desene care arată cât explora și cât dezvolta artistul o temă până când lucrarea era finalizată. Poate tocmai de aceea gestul său prin care a spart cu propriile mâini o sculptură este aproape de neimaginat.