de Raluca Grințescu

Cu toate că multe culturi au recunoscut valoarea solitudinii ca oportunitatea de a privi în interior, în cultura noastră gândim de multe ori că atunci când petrecem timp singuri este nesănătos. Unii psihologi chiar argumentează că, deoarece suntem ființe sociale, descoperim sensul doar prin relațiile noastre cu ceilalți. Însă suntem mult mai profunzi decât atât.

A fi singur nu este același lucru cu a fi izolat sau solitar

Ca să fim complet umani avem nevoie de relațiile cu ceilalți, cu lumea nonumană și cu propriile profunzimi interioare. În solitudine avem oportunitatea de a explora toate aceste domenii ale relațiilor. Suntem, de asemenea, ființe spirituale și putem simți chemarea către solitudine pentru a găsi comuniunea cu o prezență hrănitoare pe care o putem experimenta în mod direct, dar nu o putem defini clar. Solitudinea oferă o oportunitate de a explora senzația de alienare pe care mulți dintre noi, în ziua de astăzi, o trăiesc, ca să realizăm că a fi singur nu este același lucru cu a fi izolat sau solitar. Solitudinea oferă un respiro de la cererile vieții sociale și creează un spațiu pentru vindecarea personală. În mod paradoxal, atunci când petrecem timp singuri, putem să înmuiem senzația de alienare față de ceilalți.

Satisfacția este imensă

Ne-am specializat într-o măsură atât de mare în serviciul eficientizării productivității, încât viața de zi cu zi poate părea extrem de repetitivă și de plictisitoare. Activitățile care ne plăceau atunci când eram tineri s-au pierdut printre cerințele vieții de adult. Ca să trăim singuri cere să învățăm să facem totul pentru a supraviețui. Nu toți oamenii sunt de acord, și au existat discuții lungi și în contradictoriu în legătură cu valoarea solitudinii. Poate cea mai importantă obiecțiune este faptul că retragerea din angajamentele sociale este iresponsabilă și o slăbiciune. A spune că un solitar neglijează responsabilitatea este o neînțelegere completă a lumii. Nu putem ști niciodată ce contribuție aducem; putem doar să fim sinceri în legătură cu cea mai profundă chemare interioară și să avem încredere că facem ceea ce am fost meniți să facem.

Ne pune la încercare

Cu toții avem o identitate socială, o persoană care este menținută de interacțiunile noastre cu ceilalți. În solitudine, persoana începe să își piardă soliditatea și se dizolvă. Procesul este câteodată terifiant și sunt puține scăpări. Solitudinea ne pune la încercare, forțându-ne să ne înfruntăm zona de umbră și să descoperim că nu suntem identici cu concepțiile pe care deseori le avem despre noi înșine. Cred cu tărie că mulți dintre noi pot beneficia prin ieșirea din activitățile noastre zilnice haotice pentru a petrece niște timp singuri. Deseori, când suntem întrebați cum suntem, răspundem: „Ocupați”. Acest lucru este legat de o stare de stres continuu, dar și de activități fizice și mintale continue. Trăim cu senzația că nu avem destul timp să facem ceea ce credem că trebuie să facem. (va urma)