de Roxana Istudor

Pariurile nu sunt un viciu decât atunci când se transformă în obsesie. De-a lungul timpului au existat și numeroase rămășaguri care au stârnit spiritul de competiție, ducând la descoperiri epocale.

Cine are dreptate…

În 1870, Alfred Russel Wallace pornea să-i demonstreze unui susținător al ideii că Pământul este plat - John Hampden - că se înșală. Hampden dăduse un anunț în ziar, pariind pe 500 de lire sterline că nimeni nu poate susține altceva cu argumente. După ce Wallace a realizat celebrul experiment „Bedford Level”, care arată că planeta este rotundă, arbitrii i-au dat câștig de cauză și… banii. Timp de 15 ani, Hampden l-a dat în judecată și a încercat prin toate mijloacele să întoarcă rezultatul final. Și nanotehnologia pornea tot de la un pariu. În 1959, Richard Feynman îi provoca pe tineri, contra a 1.000 de dolari, să construiască un motor electric minuscul. Câteva luni mai târziu, William McLellan dădea lumii un motor operațional de mici dimensiuni. Până la ceea ce oferă domeniul în prezent a mai durat, dar primul pas fusese făcut. Tot în dreptul științei poate sta și pariul dintre fizicianul John Preskill, care afirma că informațiile sunt recuperabile din găurile negre, și Stephen Hawking, care credea contrariul. Preskill a câștigat, iar Hawking, pe deplin convins, a pus umărul la demonstrarea teoriei competitorului său. La rândul lor, Owen Chamberlain și Emilio Segre erau răsplătiți cu Premiul Nobel după ce demonstraseră existența antiprotonilor. Câștigau astfel un pariu de 500 de dolari lansat de colegii lor, frații Maurice și Gerson Goldhaber.

Demonstrații fără echivoc

John Lennon nu mai apăruse de mult timp pe scenă, când, în 1974, Elton John punea pariu că piesa pe care o lansaseră împreună, „Whatever Gets You Thru the Night”, avea să-l aducă pe membrul Beatles prima oară pe primul loc în SUA cu o piesă single. Dacă pierdea, Lennon urma să apară într-un concert alături de Elton. Așa s-a consemnat momentul crucial din istoria muzicii rock reprezentat de ultima apariție live a legendei Lennon. „Zoopraxiscopul” este strămoșul proiectorului de film. Construcția lui a pornit de la un rămășag. În 1872, Leland Stanford era un industriaș prosper pasionat de cursele de cai. Într-o zi a pus pariu că fotograful Eadweard Muybridge va demonstra că, în plin galop, picioarele cailor se află complet în aer la un moment dat. Demonstrația a luat ceva timp; abia în 1878, Muybridge reușea, prin captarea a 12 cadre într-o jumătate de secundă, să arate ceea ce afirmase Stanford, care de altfel a continuat să finanțeze munca fotografului până la nașterea aparatului fără de care industria cinematografică nu ar fi de imaginat. În timp au existat și voci care au pus la îndoială utilitatea și dezvoltarea automobilului. În 1903, Horatio Nelson Jackson, un fan al acestei descoperiri, s-a ambiționat să demonstreze tuturor că viitorul este al mașinilor. A acceptat un pariu de 50 de dolari că nu va reuși să străbată SUA în 90 de zile într-un automobil. Ceea ce a urmat a fost prima călătorie de acest fel din istoria țării. Jackson câștiga astfel cei 50 de dolari, dar reparațiile ulterioare l-au costat… 8.000 de dolari!