de Silviu Ghering
Poligraful sau, popular, detectorul de minciuni este un aparat care înregistrează schimbările apărute în procesele fiziologice (ritmul respiraţiei, presiunea arterială, conductivitatea electrică a pielii) atunci când un subiect este testat prin anumite întrebări. Potrivit teoriei poligrafului, minciuna modifică starea emoţională, care la rândul ei modifică starea fiziologică. Astfel, atunci când oamenii mint, devin nervoşi, iar acest lucru se poate detecta pentru că bătăile inimii devin mai rapide, presiunea arterială creşte, se schimbă ritmul respiraţiei, apare transpiraţia. Poligraful funcţionează pe principiul comparaţiei. Astfel, pentru început, este necesară stabilirea unei stări „normale” fiziologice prin intermediul unor întrebări simple, al căror răspuns este cunoscut investigatorului. Cu ajutorul acestei stări se vor identifica, prin comparaţie cu răspunsurile fiziologice la setul de întrebări relevante, stările fiziologice „deviante”. Formarea, competenţa şi experienţa examinatorului sunt foarte importante pentru precizia şi acurateţea concluziilor unei examinări poligraf.
„Strămoșii” detectoarelor de minciuni
Dispozitivele timpurii de detectare a minciunilor pornesc de la o invenţie din 1895 a medicului și criminalistului italian Cesare Lombroso, folosită pentru a măsura tensiunea arterială a suspecților cercetați de poliţie, un aparat din 1904 al psihologului de asemenea italian Vittorio Benussi folosit pentru măsurarea respiraţiei şi un proiect al americanului William Martson, care măsura tensiunea arterială pentru a examina prizonierii de război germani la sfârșitul primei mari conflagrații mondiale. Maşinăria lui Martson indica o corelaţie pozitivă puternică între tensiunea arterială sistolică şi minciună. Apoi, medicul psihiatru american John Augustus Larson de la Universitatea din California, fost polițist, a inventat în 1921 un dispozitiv care înregistra tensiunea arterială şi conductivitatea electrică a pielii şi a fost folosit pentru prima dată de Departamentul de Poliţie din Berkeley, California. Leonarde Keeler, un apropiat al lui Larson, a continuat să perfecţioneze acest dispozitiv, reuşind să-l facă portabil şi să-i adauge răspunsul galvanic al pielii în anul 1939. Dispozitivul său a fost cumpărat de FBI şi a servit ca prototip al poligrafului modern.
Botezat după marele Leonardo da Vinci
Leonarde Keeler s-a născut în North Berkeley, California, fiul naturalistului autor de cărți de botanică Charles Keeler și al Amandei Keeler, profesoară de chimie. A primit nume după imensul erudit Leonardo da Vinci și a preferat întotdeauna ca apropiații să-i spună „Nard”. Magician amator și detectiv particular încă din primii ani de școală, a lucrat efectiv încă din timpul liceului, ca un fel de secretar bun la toate, pentru August Vollmer, șeful Departamentului de Poliție din Berkley. A fost captivat de mașinăria inventată în 1921 de amintitul John Augustus Larson, așa-numita „cardio-pneumo psychogram machine”, capabilă să detecteze înșelăciunea prin înregistrarea tensiunii arteriale şi conductivității electrice a pielii. Cu aparatul său, Larson a efectuat teste pe mai mulţi suspecţi de crimă, hoți, violatori, obţinând un procent mare de exactitate. Succesul lui Larson în domeniul detectării minciunii a venit și ca urmare a sprijinului primit de la şeful Poliţiei din Berkeley, Augus Vollmer, în subordinea căruia lucrase ca poliţist înainte să devenă psihiatru. Keeler a devenit asistentul cel mai devotat al lui Larson, dornic să „fure” cât mai multă „meserie” de la mentorul său. După ce a absolvit Liceul Berkley, în toamna lui 1923 s-a înscris la Universitatea Berkley din California. S-a mutat la scurt timp după aceea la UCLA ca să-l urmeze pe Vollmer, care fusese promovat șef al Poliției din Los Angeles.
De la manualul „Emotograf” la complexul „Keeler Polygraf”
În 1924, Keeler face primul său poligraf. Manual. L-a numit „Emotograph”. A fost distrus într-un incendiu al casei sale. Nu s-a descurajat și, în 1926, a construit un aparat mai perfecţionat decât cel utilizat de Larson, căruia ulterior, până în 1929, i-a adus modificări suplimentare pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale, pulsului şi respiraţiei. S-a mutat la Chicago în 1930 pentru a lucra în laboratorul de detectare științifică a criminalităţii (Scientific Crime Detection Laboratory) de la Universitatea Northwestern. După o muncă asiduă, în 1933 i-a adăugat poligrafului său un galvanometru menit să evidenţieze reflexul galvanic al pielii (sau răspunsul electrodermic, denumit ulterior GSR). Iar la 2 februarie 1935 efectua prima testare cu invenția sa, redenumită „Keeler Polygraph”. Subiecții erau doi criminali din Portage, Wisconsin, care ulterior au fost condamnați pentru atac armat cu victime, atunci când rezultatele detectorului de minciuni au fost luate în considerare în instanța de judecată.
A dovedit-o pe „mama ucigașă”, nu și pe „măcelarul nebun”
În 1936, Keeler a devenit șeful laboratorului de criminalistică. Una dintre utilizările de mare răsunet ale poligrafului său a venit în 1937, în cazul asasinării unui copil de 5 ani, Roger William Loomis, în Lombard, Illinois. Subiectul testat și apoi dovedit a fi criminalul a fost chiar mama băiețelului, Grace Yvonne Loomis. A fost condamnată la moarte și executată în Ajunul Crăciunului... În 1938, Keeler a efectuat un test poligraf pe medicul Francis Sweeney, suspectul principal în uciderea a nu mai puțin de 12 persoane în Cleveland la începutul anilor ’30, caz cunoscut în criminologie sub numele de „The Cleveland Torso Murderer”. Și la care a lucrat cu celebrul Eliot Ness. Sweeney nu a reușit să treacă testul, ceea ce i-a convins pe mulți că el era „The Mad Butcher of Kingsbury Run” („Măcelarul nebun din Kingsbury Run”, cartierul din Cleveland unde au fost descoperite cadavrele cu mâinile și picioarele tăiate). Cu toate acestea, din cauza lipsei de alte probe, Sweeney nu a fost niciodată condamnat pentru odioasele asasinate... În septembrie 1938, Keeler a părăsit laboratorul de la Universitatea Northwestern și a intrat în afaceri private. A deschis prima școală de instruire pentru poligrafologi, cunoscută sub numele de „Institutul de Poligrafologie Keeler”. A devenit primul consultant poligraf privat cu normă întreagă, efectuând verificări poligraf comerciale în recrutarea personalului şi în investigaţiile interne ale marilor companii. A avut o contribuţie esenţială în afirmarea industriei verificărilor poligrafice în SUA, elaborând primul model al poligrafului de teren şi organizând producerea în serie a acestuia.
L-a omorât trădarea soţiei
În 1930, Leonarde Keeler s-a căsătorit la Chicago cu o colegă de la Universitatea Northwestern, studentă la Psihologie, Katherine (Kay) Applegate. Kay s-a specializat ca un „detectiv medico-legal”, devenind prima femeie specialist-analist a scrierii de mână. Și-a înființat propria agenție de detectivi numai cu femei din Chicago, specializată în investigații medico-legale. L-a părăsit pe Keeler pentru un alt bărbat, pilotul frencez de bombardier Rene Dussaq, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial l-a urmat pe acesta în Europa, alăturându-se „viespilor” din WASPS (Women’s Auxiliary Service Pilots). A murit în 1944, aproape de Patterson Field, Ohio, în timp ce zbura solo în întreaga țară, militând pentru stoparea desființării WASP. Devastat de trădarea soției sale, Keeler a murit în 1949, la doar 45 de ani, în urma unui accident vascular cerebral cauzat de stres, alcool și țigări.