de Silviu Ghering

Thomas Morus (More în engleză) s-a născut la Londra, la 7 februarie 1478, într-o familie de orășeni înstăriți. Tatăl său a fost judecător la Curtea Supremă Regală. Thomas și-a făcut studiile în condiții excelente. De mic a fost dat la Colegiul „Sfântul Anton” din Londra, unde a învățat bine limba latină. În 1492 s-a înscris la Universitatea din Oxford, unde nu numai că a atras atenția datorită strălucitelor sale aptitudini, dar a și devenit prieten, de la egal la egal, cu profesorii săi. Tatăl său însă voia să facă din el un jurist și nu era de acord cu pasiunea pentru limbile și literatura antică, așa că în 1494 l-a silit să părăsească Universitatea din Oxford și să se apuce de studiul Dreptului. Thomas a învăţat temeinic Dreptul englez și a câștigat repede faima de excelent avocat. N-a renunțat însă la studiul clasicilor, perfecționându-și cunoștințele atât de limba latină, cât și de greacă. A urcat treaptă cu treaptă în ierarhia socială, de la ajutor de șerif al orașului Cardiff (1510) la lord-cancelar al Angliei, primul om din stat după rege (1529). Era întâia oară când o persoană originară din mediul burghez ajungea cancelar. Succesul nu l-a amețit, a rămas un om simplu, modest și accesibil. Cea mai faimoasă și controversată operă a sa este romanul „Despre cea mai bună formă de stat și despre noua Utopie”. Pe scurt, „Utopia”. În care un călător imaginar, Raphael Hythloday, descrie organizarea politică a unei națiuni de pe o insulă imaginară. Declinul său a pornit de la refuzul de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei. Adept al Papei de la Roma, nu a fost dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică. Acuzat de înaltă trădare, în 1534 a fost închis în Turnul Londrei. După un an de procese chinuitoare, a fost executat prin decapitare la 7 iulie 1535. Și-a încheiat viața curajos, glumind cu călăul: „Am gâtul scurt, așa că ochește bine să nu te faci de râs”. Capul său a fost expus o lună pe Podul Londrei. La 400 de ani de la moartea sa, în 1935, a fost canonizat de Biserica Catolică și apoi, în 1980, și de cea Anglicană.