de Silviu Ghering

Spiru Haret s-a născut la Hanul Conachi, Iaşi, la 15 februarie 1851. Învăţătura şi-a început-o în familie şi apoi la şcoala primară din Dorohoi, iar în aprilie 1860 a fost înscris în clasa a II-a la şcoala din Sărărie (Iaşi). În septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a petrecut cinci ani din şapte ca intern. Și-a dovedit precocitatea ştiinţifică prin două manuale pe care le-a publicat încă de pe băncile liceului, unul de algebră şi altul de trigonometrie. După susţinerea Bacalaureatului în 1869, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. În 1870, obţinea prin concurs postul de profesor de matematică la Seminarul Central „Nifon Mitropolitul” din Capitală. În septembrie 1874 câștigă prin concurs o bursă pentru „studiul matematicelor superioare” și pleacă la Paris. În 1875 obţine licenţa în matematică, în 1876, o alta în fizică, iar în 1878 își susține teza de doctorat. Îndată după întoarcerea în țară, precedat de faima care se răspândise repede, e numit, la 1 aprilie 1878, profesor la catedra de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. A mai predat la Şcoala de Ofițeri de Artilerie şi Geniu între anii 1881 şi 1886 şi la Şcoala de Poduri şi Şosele din 1881 până în 1910. În acest timp, în paralel cu activitatea la catedră, intră în tangenţă cu administraţia învăţământului ca inspector general al şcolilor. În 1885 este promovat secretar general la Ministerul Instrucţiunii, iar în 1897 devine ministru al Instrucţiunii. Avea reforma învăţământului pregătită, și „Legea lui Haret”, care schimbă organizarea de la 1864 a învăţământului secundar şi superior, este în mare parte în uz şi astăzi. A fost de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice, având posibilitatea de a-şi pune legile în aplicare. Este considerat cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea. În 1910 publică „Mecanica socială” și la București, și la Paris, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale. La 11 mai 1911 se retrage la pensie, după 34 de ani de activitate în învăţământ, iar în 1912, la 17 decembrie, moare de cancer.