de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Chirurgia reparatorie pe care cu toții o cunoaștem are rădăcini încă în Antichitate. Din motive estetice sau funcționale, pentru că erau respingători, mutilați sau cu defecte congenitale, oamenii au inventat protezele din cele mai vechi timpuri.

Chipuri schimbate

Descoperirile arheologice de pe teritoriul Iranului au uimit cercetătorii prin prezența unui craniu care avea un ochi artificial din… pastă de bitum peste care era aplicată o pojghiță din aur. Semisferic, obiectul-proteză avea câte o gaură pe fiecare parte, prin care trecea un fir tot din aur, care menținea dispozitivul stabil. Centrul era gravat cu un iris și cu raze de soare. Rămășițele aparțin, potrivit specialiștilor, unei femei foarte înalte, o aristocrată care a trăit între 2900 şi 2800 î.Hr. Ochi-proteză din ceară pictată sau metal emailat purtau și vechii preoți egipteni. Tot o femeie din vechime și tot din clasele superioare și-a făcut o lucrare dentară cu 1.600 de ani în urmă. Rămășițele au fost descoperite în Mexic și arată că încă de atunci se puteau acoperi dinții din față cu diverse aliaje.

Criteriul estetic

Din secolul al XIX-lea vine și dovada că ravagiile bolilor puteau fi rezolvate estetic cu ajutorul protezelor. Mai exact, a fost descoperit un dispozitiv dintr-un nas fals legat de o pereche de ochelari, totul prins de un sistem de metal care urca peste cap. Dar nu era ceva nou: cu trei secole înainte, astronomul olandez Tycho Brahe, care și-a pierdut nasul într-un duel, a purtat o proteză pentru a masca defectul. Chiar fețe întregi au figurat pe post de proteze în istoria lumii. După Primul Război Mondial, în fața ravagiilor fizice și mutilărilor pe care le-au suferit atâția tineri, Departamentul Măști pentru Desfigurări din cadrul Spitalului General din Londra a creat chipuri-proteză pentru foștii soldați. Erau ușoare, realizate după fizionomiile originale și au contribuit enorm la încrederea de sine a unui mare număr de bărbați în floarea vârstei.

Necesitate și funcționalitate

Proteze pentru degetele mari ale picioarelor există din Egiptul Antic. Confecționate din lemn și din pânză, reușeau să asigure cam 87% din recuperarea mersului normal, mai ales în condițiile în care se purtau doar sandale. Și în Europa, la British Museum, este expusă o astfel de relicvă, care datează din anul 600 î.Hr. O recentă descoperire din Turpan, China, demonstrează că protezele pentru picioare sunt, de asemenea, vechi de când lumea. Cu peste 2.000 de ani în urmă, acestea aveau găuri laterale prin care se treceau șireturi care legau proteza de piciorul deformat. Brațele și mâinile au beneficiat și ele de proteze. Însuși Plinius cel Bătrân a scris despre brațul artificial creat pentru un general, ca acesta să-și poată ține scutul în bătălie. Totuși, aceste proteze au rămas rudimentare pentru foarte mult timp, abia în secolul al XVI-lea confecționarea lor devenind o adevărată artă, cu detalii perfecte ale unghiilor și cu mobilitate a degetelor, chiar și când erau lucrate în fier.