de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu

La 27 aprilie s-au împlinit 491 de ani de la moartea unuia dintre cei mai de seamă navigatori ai tuturor timpurilor: Ferdinand (Fernando) Magellan. Fără a exagera în vreun fel, Fernando Magellan este unul dintre acei puţini oameni care au schimbat soarta omenirii. Spirit cutezător, atras de cunoaştere şi de aventură în egală măsură, Fernando Magellan s-a dovedit a fi un om care a impulsionat întreaga evoluţie a societății omenești. Căci, în urma reuşitei sale, lumea nu a mai fost deloc aceeaşi...

Refuzat de Regele Portugaliei...

Născut în 1480, la Sabrosa, Portugalia, într-o familie sărmană, cu mulți copii, avea doar 5 ani când a rămas orfan de tată. A avut norocul să ajungă paj la curtea Regelui Portugaliei, unde a primit educație și învățătură, devenind ofițer al Coroanei portugheze. Între 1505 şi 1511 a participat la luptele pentru cucerirea Indiei de Est și Peninsulei Malacca, apoi a luat parte la expedițiile portugheze din Africa de Nord. În luptele pentru cucerirea orașului Azamor, din Maroc, a fost rănit grav și a rămas șchiop pe viață. A citit mult, s-a informat de la marinarii bătrâni, a făcut cercetări și a ajuns să fie convins că Pământul este rotund. Și-a propus să ajungă dinspre vest în Insulele Moluce (cunoscute și ca Insulele Mirodeniilor). A plănuit o expediție, a propus-o Regelui, dar a fost refuzat cu dispreț, pentru că dușmanii de la Curte lansaseră zvonul că ar fi făcut comerț cu maurii „peste capul” Regelui... Dezamăgit, și-a părăsit patria, a renunțat chiar la cetățenie și a decis să-și ofere serviciile Curții Regale a Spaniei, care a primit cu brațele deschise un om cu o asemenea experiență pe mare.

...a intrat în slujba Regelui Spaniei

Împreună cu astronomul portughez Ruy Faleiroi a prezentat regelui spaniol Carol al V-lea - Carol Quintul - același plan. În fața Consiliului pentru Indii a susținut că Insulele Moluce (principalul izvor al bogăției portugheze) trebuie să aparțină Spaniei, deoarece se află în emisfera apuseană, spaniolă (conform împărțirii lumii prin Tratatul de la Tordesillas, din 1494) și că la aceste Insule ale Mirodeniilor trebuie să se ajungă, pentru a nu trezi bănuiala portughezilor, dinspre vest, susținând cu foarte multă putere de convingere că între Oceanul Atlantic și Marea de Sud (de fapt, Oceanul Pacific, dar nu se știa atunci cât este întinderea de ape...) trebuie să existe o strâmtoare. După îndelungi tocmeli cu consilierii Regelui, Magellan și Faleiro au semnat o convenție: Regele Carol al V-lea se obliga să echipeze cinci corăbii și să asigure expediției provizii pe doi ani, iar ei, amândoi cu funcția de căpitan general, urmau să primească 5% din profiturile expediției, iar teritoriile cucerite intrau sub guvernarea lor și a urmașilor lor.

Au plecat 265 de oameni...

Chiar înainte de plecare, Rui Faleiro a renunțat la călătorie, convins de... horoscopul care prezicea că expediția i-ar putea fi fatală, iar Magellan a rămas singurul comandant, chiar dacă fiecare corabie avea propriul căpitan. Toți spanioli, la presiunile Consiliului pentru Indii: Juan Cartagena pe „San Antonio” (120 de tone), Gaspar de Quesadape „Concepcion” (90 de tone), Luis de Mendoza pe „Victoria” (85 de tone) și Juan Serrano pe „Santiago” (75 de tone). Magellan a arborat pavilionul de amiral pe „Trinidad” (110 tone). Echipajul întregii flotile se cifra la 239 de oameni. La bord se mai aflau 26 de oameni „de serviciu”, buni la toate, care nu primeau soldă, printre aceștia și tânărul italian Antonio Pigafetta, care a devenit istoricul expediției.

„Datoria domniilor voastre este să urmați ziua steagul meu”

La 20 septembrie 1519, escadra ieșea de pe Fluviul Guadalquivir și se îndrepta, prin Insulele Canare, spre sud-vest, către țărmurile Braziliei. La scurt timp au apărut neînțelegeri între căpitanii spanioli și Magellan, care i-a pus la punct, scurt și dur: „Datoria domniilor voastre este să urmați ziua steagul meu, iar noaptea, felinarul din pupa corabiei mele”, conform însemnărilor făcute de amintitul Antonio Pigafetta. La sfârșitul lui noiembrie, escadra a ajuns la extremitatea estică a Americii de Sud, iar pe la mijlocul lui ianuarie se afla în dreptul estuarului La Plata. Mai departe, spre sud, începea necunoscutul. La 1 aprilie 1520, când în emisfera sudică începe anotimpul rece, Magellan s-a hotărât să ierneze în Golful San Julian. În timpul iernii, trei dintre comandanții corăbiilor s-au răsculat, dar au fost învinși de oamenii loiali lui Magellan: Quesada și Mendoza au fost uciși, iar Cartagena și un preot rebel au fost debarcați pe coasta pustie. Marinarii răsculați au fost însă cruțați. În mai, corabia „Santiago” a fost trimisă în explorare spre sud, dar s-a sfărâmat de stânci, iar echipajul a reușit cu greu să se salveze. Abia la 18 octombrie escadra a pornit spre sud, de-a lungul țărmurilor Patagoniei, ca să caute o strâmtoare între Oceanul Atlantic și Marea de Sud (Oceanul Pacific). Au găsit-o la 21 octombrie 1520 și, după 38 de zile cu peripeții, la 28 noiembrie 1520, Magellan ieșea în largul oceanului, lăsând în urmă cei 550 de kilometri ai strâmtorii care de atunci îi poartă numele. Nu mai avea decât trei corăbii, „Trinidad”, „Concepcion” și „Victoria”, pentru că ofițerii de pe „San Antonio” se răsculaseră la doar patru zile după intrarea în strâmtoare, aleseseră un nou căpitan și se întorseseră în Spania. Pentru a se justifica, dezertorii l-au acuzat pe Magellan de trădare și au fost crezuți. Familiei lui Magellan i s-a retras ajutorul din partea tezaurului regal, iar soția și copilul său au murit curând în mizerie...

...s-au mai întors 18

Au urmat trei luni de chinuri groaznice. Fără hrană proaspătă - ajunseseră să mănânce pesmeți cu viermi, piele de bou înmuiată în apă sărată și chiar rumeguș, șobolanii fiind o... delicatesă! - cu apă dulce din ce în ce mai puțină, stătută și cu miros de urină, aproape toți cei 115 oameni care mai rămăseseră în viață erau bolnavi de scorbut, iar 19 dintre ei au și murit din această cauză. Din fericire, vremea a fost bună tot timpul, de aceea Magellan a și dat oceanului denumirea de Pacific. În dimineața zilei de 16 martie 1521, escadra s-a apropiat de un grup de insule din Asia de Est, numite ulterior Insulele Filipine. În noaptea de 26 spre 27 aprilie 1521, Magellan a debarcat cu o parte dintre marinarii săi pe Insula Cebu. Au fost întâmpinați cu ostilitate de băștinași și, în lupta care a urmat, Magellan a fost ucis. Doar o corabie din cele cinci - „Victoria” - cu 18 marinari la bord a revenit în Spania la 8 septembrie 1522, încheind astfel prima călătorie în jurul lumii...

Corabia-amiral „Trinidad“ a fost capturată în Insulele Moluce în octombrie 1522 de portughezi, care, astfel, au intrat în posesia informațiilor întregii expediții și ale drumului parcurs de Magellan!

„Recunoscându-l pe căpitan, o mulțime de băștinași s-a năpustit asupra lui… A încercat să tragă spada din teacă, dar n-a apucat, căci a fost rănit la mână de o suliță de bambus... Unul l-a rănit la piciorul stâng cu un pumnal mare… Căpitanul s-a prăbușit cu fața în jos... În aceeași clipă, băștinașii au aruncat în el cu lănci de fier și de bambus și au început a-l lovi cu cuțitele până când lumina noastră, bucuria noastră, adevăratul nostru conducător a pierit... El se uita tot timpul înapoi, ca să vadă dacă am apucat cu toții să ne urcăm înapoi în bărci“ (Antonio Pigafetta)