de Silviu Ghering

Ziua de 7 mai a adus omenirii două genii ale muzicii clasice. La această dată s-au născut nemuritorii Johannes Brahms (1833) și Piotr Ilici Ceaikovski (1840). Primul a fost considerat „succesorul lui Beethoven”, iar al doilea este de departe cel mai cunoscut compozitor rus al tuturor timpurilor.

Prima sa simfonie este supranumită „A zecea a lui Beethoven”

Născut la Hamburg, într-o familie luterană, Johannes Brahms a primit primele lecții de muzică de la tatăl său, contrabasist, care a descoperit că fiul său avea un talent extraordinar şi un auz „absolut” încă de la 6 ani. La 10 ani cânta la pian în restaurante și teatre, ajutând astfel la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei. În adolescență a interpretat câteva concerte publice, a început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu în care i-a cunoscut - și i-a impresionat - pe consacrații Franz Liszt și Robert Schumann. În 1862 s-a stabilit permanent la Viena și s-a dedicat cu totul compoziției. Prin ampla lucrare orală „Ein Deutsches Requiem” („Un recviem german”) a devenit cunoscut și a dobândit o solidă reputație. Ceea ce i-a oferit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie, în 1876, după aproape zece ani de trudă. Supranumită și astăzi „A zecea a lui Beethoven”. Celelalte trei simfonii au urmat, apoi, într-o succesiune destul de rapidă (1877, 1883, 1885). Au fost „însoțite” de două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel, peste 200 de lieduri, nenumărate variațiuni și preludii corale pentru orgă și prelucrarea a 144 de melodii folclorice germane în lucrări pentru pian și voce. Realizat financiar începând cu anii 1860, când lucrările sale se vindeau în număr mare, prefera totuși un stil de viață modest, trăind într-un simplu apartament de trei camere, cu o singură servitoare. Mânca la restaurante ieftine şi îi plăcea să-și bea cafeaua la taverna sa preferată, „Ariciul roşu”. Fuma mult şi nu arunca banii pe haine, iar pantalonii vechi, peticiţi, îi erau mereu prea scurţi. Dădea de pomană majoritatea banilor rudelor sale și sprijinea în anonimat un număr de tineri muzicieni. Nu s-a căsătorit niciodată. A murit la 3 aprilie 1897, ucis de cancer la pancreas, și a fost înmormântat la cimitirul „Zentralfriedhof” din Viena.

Ce-ați alege între „Lacul lebedelor” și „Anotimpurile”?!

Piotr Ilici Ceaikovski a fost al doilea dintre cei șase copii ai lui Ilia Ceaikovski, administrator de mină, şi ai Alexandrei Assier, fiică de emigranţi francezi. S-a născut la Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski, din Rusia. Din copilărie a manifestat interes pentru muzică, şi primele tangenţe au fost cu o orgă din casa părintească. La 5 ani a început să ia lecţii de pian de la un profesor local. În ciuda evidentului talent muzical, părinții l-au îndreptat spre Colegiul de Jurisprudență. Și-a luat diploma în Drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. N-a rezistat mult și, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba și începe să studieze cu Anton Rubinstein muzica. Termină studiile în 1866 și devine profesor de muzică la proaspăt înființatul Conservator din Moscova (până în 1878). În 1877, pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eșec deplin, într-un an ajunge în pragul sinuciderii și se desparte de Antonia. La 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce terminase a șasea simfonie („Patetica”), moare de holeră pentru că băuse apă nesterilizată din Râul Neva. S-a speculat că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de oameni, fiind înmormântat la Mănăstirea „Alexandr Nevski”, din Sankt Petersburg. A lăsat omenirii capodopere ca baletele „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”, zece opere, dintre care cele mai cunoscute sunt „Evgheni Oneghin” și „Dama de pică”, șapte simfonii, zece concerte pentru pian sau vioară, șapte concerte camerale pentru coarde, patru suite și nemuritoarea piesă pentru pian „Anotimpurile”.