de Anca Lăpuşneanu
Când simțim că viața nu mai are sens, că nimeni și nimic nu mai este în favoarea noastră, ne putem echilibra și reconstrui cerând ajutorul „îngerilor” de pe Pământ. Specializat în terapii complementare și clarviziune, atestat de Asociația Națională de Terapii Complementare din România (ANATECOR), bioenergoterapeut și parapsiholog, Viorel Pop (medalion) ne ajută să ne protejăm și să conștientizăm atacurile energetice, indiferent de gravitatea, puterea ori sursa de la care provin acestea.
Blestemul, poate cel mai mare atac energetic
- Ce face, de fapt, Viorel Pop? Cum „scanează” oamenii?
- Într-o minifracțiune de secundă văd viața omului, blocaje, sufletul său, ceea ce gândește, cum gândește, ce vrea să facă. Pe urmă văd în timp, de aceea vorbesc repede. Mă concentrez și descopăr probleme din trecut, de la a doua generație. Aceeași amprentă energetică, genă, ADN, merge până la nepot. De exemplu, cel mai mare atac energetic poate să fie blestemul. La început a fost cuvântul. Blestemul implică o anumită tonalitate a vocii și o anumită apăsare a cuvântului. Omul îl spune la necaz, cu toată răutatea, din tot sufletul pe care îl are. Și aici trag un semnal de alarmă. Trebuie să gândim de cinci ori ceea ce vrem să spunem. Cuvântul, odată ce l-am dat afară, nu mai putem să îl aducem înapoi.
- Care este metoda cel mai des întâlnită de a ne ataca și de care nu suntem conștienți?
- Mergeţi la doctor și vi se pune un diagnostic. Mai sunt unii care mai scapă o perlă: „Măi, mai ai de trăit vreo două luni”. Și acolo este ultima fază. Boala respectivă rămâne la doctor în caiet. Dumneavoastră mergeţi la el ca să vă ajute. Dar noi ce facem? Plecăm acasă cu caiet cu tot. „A, ce a spus ăla!”. Și, automat, dăm telecomanda la minte și la creier și faceţi invers de cum a spus medicul în rețetă. Dumneavoastră agravaţi, vă victimizaţi și nu vă mai arde de nimic. Automat, plecaţi pe autodistrugere. Și, garantat, în două săptămâni muriţi, nu în două luni.
„Când simțiţi că aveţi migrene, că nu sunteţi în apele dumneavoastră… plecaţi”
- Cum recepționează mentalul atacurile energetice pe care ni le provocăm singuri?
- Cineva poate să vă atace și cu un singur cuvânt, atunci când vă este adresat cu o anumită tonalitate, dar de cele mai multe ori noi ne atacăm singuri. Efectiv, noi fabricăm atacul. Ne gândim că șeful ar avea ceva cu noi. Ne băgăm ideea asta în cap și, a doua zi, când mergem la serviciu, avem impresia că șeful ne evită. Dar el are niște probleme și este mai tăcut. Și ce faceţi? Vă spuneţi în gând: „Am zis eu că are ceva cu mine, ține mai mult la colegul X”. A treia zi, la fel. Până la urmă, îi răspundeţi pe un anumit ton la o întrebare și, normal, lui nu îi mai convine. Și veţi descoperi că șeful vă va spune fix ce aţi gândit: „Ce? Nu ești în stare... etc. etc.”. „Am avut dreptate că șeful are ceva cu mine”. Dar dumneavoastră nu faceţi nimic altceva decât să implementaţi singur acel atac și să îl întoarceţi împotriva dumneavoastră.
- Cum se manifestă atacurile din partea celuilalt. Când cineva are ceva cu noi…
- Normal că are, pentru că noi spunem tot ce facem, iar, apoi, va apărea acea ură, invidie. Sunt unele persoane care, cum s-au uitat puțin la dumneavoastră, v-au terminat. Vă seacă de energie. În acel moment, luaţi niște chei, să zdrăngăne când vorbiţi cu ele. De cele mai multe ori, atacul se direcționează în plexul solar sau la cap. Când simțiţi că aveţi migrene, că vă doare stomacul, că nu sunteţi în apele dumneavoastră, cu diplomație, plecaţi, urgent din mediul respectiv.
- Se poate să fim atacați când vrem să ajutăm pe cineva, să îl ascultăm etc…
- Să ne iubim pe noi, să știm ce avem în suflet, dragoste, iubire față de noi, mai întâi, și pe urmă pentru ceilalți. Există iubire necondiționată, dar și cea condiționată de un serviciu pe care îl faceţi, e un fel de șantaj. Să ne atașăm cu grijă de cineva. E bine să ne vedem de treaba noastră. Să nu ne mai amestecăm în problemele altor persoane, pentru că, automat, intervine atașamentul. Și vine persoana respectivă și vă spune necazurile care i s-au întâmplat, dar cu amprentă de răutate, de dușmănie. Atunci, sfatul meu este să vă retrageţi cu diplomație. Plecaţi, pentru că vă sufocă.
„Doamne, ajută-mă să scap, întoarce-i pe toți dușmanii mei cu fața către Tine”
- Deochiul este un alt atac energetic de care nu știm cum să ne ferim. Ce sfaturi aveți?
- Spuneţi când plecaţi de acasă: „Dacă Dumnezeu e cu mine, cine este împotriva mea?”. Vă protejaţi prin cuvânt și rugăciune. Mai sunt și descântecele, tot o formă de a debloca acel atac energetic, dar nu sunt domeniul meu de activitate. Iar seara, eu spun „Tatăl nostru” și rugăciunile pe care le știu. Și, în primul rând, îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că apuc să mă culc liniștit și că mă ajută să mă trezesc sănătos a doua zi. Pe urmă, mă rog pentru toți dușmanii mei, să le dea Dumnezeu sănătate, bani, avere, să le dea Dumnezeu de lucru cât să nu mai aibă timp să se gândească la mine. „Doamne, ajută-mă să scap, întoarce-i pe toți dușmanii mei cu fața către Tine”.
- Cum „se fabrică” un atac energetic într-un cuplu?
- Cel mai des venim încărcați negativ de la serviciu. S-a terminat programul, lăsaţi acolo grijile și problemele. Dar staţi cu soțul și începeţi: „Nu am chef să mănânc, sunt obosită, dar să vezi ce am pățit, m-am certat cu șeful” ș.a.m.d. Atunci, automat, în loc să deveniți un întreg, o familie, să mâncați împreună, să fiți veseli, deveniți colaboratori la al doilea punct de lucru, în apartament. Iar când sunteţi la serviciu vă gândiţi acasă. „Măi, dar bărbatul meu nu a vrut să mănânce aseară, s-a uitat la televizor, nici nu știu cum m-a luat somnul, nu s-a uitat la mine etc”. Și începeţi să îl atacaţi: „Dacă al meu se duce, umblă și are vreo aventură în altă parte. Că așa a pățit și colega mea”. Faceţi comparație, atrageţi și îi băgaţi în cap soțului ideea ca să calce greșit cu prima ocazie când v-ați certat. În loc să îi oferiţi iubire și el să se atașeze, sunteţi masculinizată. Femeilor românce, în general, le place să domine.
„Totul porneşte de la mentalul nostru“
- Cum ne putem bloca singuri, folosind cuvântul?
- Noi ne învățăm ca de fiecare dată să fim dependenți de părerea altor persoane. Cumpăraţi o mașină, 20.000 de euro. „Ce o să zică colegul meu? Păi, puteai să o iei mai ieftin de acolo, de la cutare”. Și, automat, ca să nu picaţi de fraier, spuneţi: „Păi, am dat numai 10.000 de euro pe ea”. Automat, singur îți ataci mașina, îi înjumătățești valoarea. Ea nu va mai funcționa de 20.000 de euro, vă va ține de 10.000 de euro. Ne este frică sau rușine să spunem valoarea pe care am dat-o. „Da, am dat atât, m-am păcălit, dar e obiectul meu, am dat mai mut decât face pentru că țin foarte mult la el”. Trebuie să băgăm dragoste în acel obiect.
Este cazul și anumitor terenuri, case etc. „A, nu mai pot, m-am săturat de locuința asta”. Și începem să refuzăm să o mai iubim, să fim în agonie cu locul respectiv. Automat, încet, încet, începe ori să ne fie silă, ori să ne îmbolnăvim sau să nu ne simțim bine. Pentru că am încărcat energetic negativ acea locuință. Sau sunt cazuri când nu suntem siguri: „Gata, vând!”. Peste o săptămână: „Băi, m-am răzgândit, nu mai vând”. Iar când o să am nevoie urgentă de bani, voi descoperi că nu mai pot să vând. Totul pornește de la mentalul nostru, din mintea noastră.