de Luana Mare şi Claudiu I.

De Sânziene, românii sunt încurajaţi să poarte costumul tradiţional, în special faimoasa ie, şi să readucă în prim-plan frumuseţea obiceiurilor şi bogăţia spirituală a strămoşilor noştri. Cristina Chiriac, iniţiatoarea proiectului „RomânIA Autentică”, aflat anul acesta la cea de-a II-a ediţie, spune că ar dori să vadă ca brand de ţară motivele populare româneşti, delicata ie, care să promoveze turismul nostru în întreaga lume.

„De Sânziene ne întâlnim la Hobiţa şi la Iaşi”

- Când are loc acest festival al iilor, „RomânIA Autentică”?

- Chiar de Sânziene, la 24 iunie, atât la Iași, la Palatul Culturii, cât și la Târgu-Jiu, la Hobița, în comuna Peștişani, acasă la Brâncuși, la fel ca și anul trecut. Ne dorim ca în 2018 acest festival să cuprindă şi un oraş din Ardeal, mai ales că atunci România va sărbători un secol de la realizarea Marii Uniri.

- Ce reprezintă acest proiect?

- Proiectul „RomânIA Autentică” s-a născut din dragoste de neam, patrie, artă și frumos. Scopul nostru este acela de a dezvolta și de a readuce în lumina prezentului cultura, arta și valorile tradiționale românești. Avem ca misiune creionarea poveștilor de odinioară, fiind un proiect ce a demarat din apriga dorință de a nu lăsa să piară basmele satelor românești, dorind să promovăm farmecul României și a întregului port popular, în primul rând în țară, dar și peste hotare.

- Doriţi să readuceţi ia în prim-plan? Este un festival al costumului românesc?

- Prin acest eveniment dorim să îi încurajăm pe români să poarte cât mai mult timp costumele tradiționale, în special faimoasa ie, să readucem în atenţie frumuseţea straielor populare şi bogăţia spirituală a înaintaşilor noştri. De asemenea, dorim să promovăm tradițiile și meșteșugurile românești, superbitatea meleagurilor noastre. La manifestările de la Iași și Hobița sunt prezenți meșteri populari specializați în olărit, tors, sculptat, dar şi la coaserea costumelor tradiționale. Ediţia de anul trecut a fost un succes; peste 7.000 de persoane au ales să îmbrace costumul tradiţional românesc şi să se pozeze cu el. Anul acesta ne propunem să strângem 10.000 de purtători de ie într-o singură zi, condiţie necesară şi fundamentală pentru a introduce ia în patrimoniul UNESCO. „RomânIA Autentică” reprezintă viitorul nostru. Destinul unei națiuni se scrie prin fapte, iar dacă noi, românii, vrem să devenim o națiune, atunci trebuie să dăm mână cu mână și să arătăm lumii întregi că suntem uniţi. De asemenea, mi-aş dori ca ia românească să devină brand de țară - sau motivele de pe ia românească. Este o promovare mult mai bună decât oaia adusă în discuţie de ministrul Turismului.

„Este sărbătoarea Soarelui şi a fertilităţii”

- Ce se întâmplă la acest festival?

- Sunt meşteşugari care fac demonstraţii, se cântă muzică populară, se dansează, este un program deschis de la ora 12:00 şi se închide la ora 22:00. O horă, o paradă a iei, un târg al meşteşugarilor şi artiştilor populari. Anul trecut, la Poiana Mare din Hobiţa au răsunat spectacole de muzică populară, iar vedetele Niculina Stoican, Petrică Mîțu Stoian, Gheorghe Roșoga, Steliana Sima, Ion Ghițulescu şi Rodica Mitran i-au încântat pe participanţi, iubitori ai tradiţiilor româneşti. Toți cei care ajung de Sânziene în una dintre cele două locații menționate sunt așteptați să poarte splendida ie românească.

- Ziua aleasă este, de asemenea, una specială, de sărbătoarea Sânzienelor. Se readuc în atenţie obiceiurile acestei sărbători?

- Desigur. Sunt multe surprize pregătite. Ziua Sânzienelor este una specială, natura se află în apogeul dezvoltării, este una dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare. Noaptea de Sânziene este magică, se spune că atunci se deschid porțile cerului, și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană. Este sărbătoarea iubirii și a fertilității. Este o sărbătoare a soarelui, a dragostei, dar și a poftei de viață. Străbunii noştri marcau evenimentul cu nenumărate obiceiuri. Sunt prezentate multe dintre ele la acest festival.

- Un mesaj pentru cei care participă la festival?

- Românii de pretutindeni sunt așteptați, cu mic, cu mare, să petreacă de Sânziene o zi precum odinioară, în spirit românesc și viu colorat. Ia-ți IA cu tine și vino la cea mai mare sărbătoare autentic românească!

„Potrivit credinței populare, în această noapte, când cerurile se deschid, Sânzienele, acele zâne frumoase, umblă pe pământ sau plutesc în aer, cântă și dansează, oferă puteri vindecătoare plantelor, dau rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii“

„În această noapte, fetele îşi visează ursitul“

- Ne puteţi spune câteva dintre tradiţiile de Sânziene?

- Tinerele fete strângeau flori de Sânziene, florile acelea galbene care înfloresc în acea noapte, apoi le puneau sub pernă în noaptea dintre 23 și 24 iunie, pentru a-şi visa ursitul. Mai exista un obicei, ca fetele să-şi facă o cunună din aceste flori şi să le lase noaptea în grădină. Dacă dimineaţa erau acoperite cu rouă însemna că tânăra se va căsători curând. Se mai spunea că roua din noaptea de Sânziene ar avea puteri miraculoase şi că, dacă fetele sau băieţii se vor spăla cu ea pe faţă, vor deveni mai frumoşi, mai mândri. Tot în această zi, fetele tinere împletesc cununi din spice de grâu şi din alte şapte plante diferite - pelin, busuioc, sunătoare, ferigă, salcie, verbină, sânziene -, le poartă pe cap şi se prind în Jocul Drăgaicei. Cununile sunt agăţate apoi la intrarea în casă ori la ferestre, pentru a proteja locuinţa de forţele răului. Mai există un obicei, ca aceste cununi să fie aruncate pe casă sau pe şură, iar dacă rămân agăţate, înseamnă că anul care va urma va fi unul bun, iar dacă vor cădea, anul va fi nefast!

Cristina Chiriac a reluat tradiţia cămăşilor româneşti cusute cu rugăciune de protecţie „Ia tradiţională protejează de deochi şi de alte atacuri energetice“

A lăsat viaţa de economist de prim-rang în companii importante din ţară, a renunţat la rolul de business woman, îmbrăcată la costum sobru, cu discursuri despre bani şi profit, pentru un vis, o pasiune transformată în mod de viaţă: ia românească şi folclorul autentic. Cristina Chiriac, cea care a înfiinţat conceptul „Flori de ie”, a dus portul românesc pe toate meridianele lumii, pe podiumurile de la expoziţii internaţionale, de la Londra până în Abu Dhabi şi de la Paris până la Shanghai. Musceleanca Cristina a readus la viaţă ia tradiţională, cusută manual de femeile de la ţară cu descântece şi rugăciuni, conferindu-le puterea magică şi importanţa pe care le acordau pe vremuri bunicile noastre celor mai importante piese vestimentare din lada de zestre.

„Răscolesc în amintirile lăsate genetic de străbunii mei, ca să-mi dau seama unde să ajung”

- Cum a început pasiunea pentru ie şi pentru folclor autentic?

- N-am conştientizat dintotdeauna că există pasiunea asta. Cred că pentru fiecare lucru care ni se întâmplă în viaţă trebuie să ajungem la un moment al evoluţiei noastre. Ca să poţi să conştientizezi şi să scoţi la suprafaţă. Atunci când am fost pregătită, mai precis în urmă cu trei, patru ani, a venit un moment când am dat restart, cum se spune, aşa, al vieţii. Şi m-am reinventat. Am mutat cursorul la 180 de grade, şi nimic din ceea ce muncisem înainte - adică sunt doctor în economie, am scris o carte, am avut diferite funcţii, am fost antreprenor - nimic din ceea ce făcusem înainte astăzi nu mai fac. Astăzi fac doar ceea ce îmi aduce satisfacţie personală, cresc valoarea Cristinei Chiriac. Dau valoare vieţii mele! Mă hrănesc zi de zi cu satisfacţia unui proiect frumos, cu oameni frumoşi şi răscolesc în amintirile lăsate genetic de străbunii mei, ca să pot să-mi dau seama unde trebuie să ajung. Şi aşa am ajuns la ie.

- Care a fost momentul de schimbare?

- Am avut o perioadă, de vreo şase, şapte luni în care nu am făcut nimic. Apoi, cred că vine un moment în viaţă când îţi dai seama că ai ajuns la limita superioară. Eu sunt om de cifre, de finanţe. Până la 40 de ani mi-am luat toate acreditările din punct de vedere profesional. Am atins ultimul nivel, doctor în economie. Ce-aş fi putut să vreau mai mult decât să ajung laureat al Premiului Nobel? Mai sus de atât, pe plan profesional, din punct de vedere al acumulării cunoştinţelor, nu mai aveam unde să mă duc. Am fost demnitar al statului în ultimii ani, apoi directorul general al unei companii cu un trecut foarte glorios, iar la un moment dat am vrut să pun punct şi să termin cu vâltoarea asta a vieţii unde eu simţeam că-mi pierd din personalitate. Acum fac ceea ce îmi place. În România e un lux să faci ceea ce îţi place!

„Când am îmbrăcat prima ie, m-am simţit divin! A fost dragoste la prima vedere”

- De ce folclor şi nu altceva?

- E o chemare! Într-o bună dimineaţă m-am trezit din pat, cu cafeaua în mână, şi mi-am spus că ştiu ceea ce trebuie să fac. Eu voi face „Flori de ie”. Era o idee pe care trebuia să o pun în practică. Am două titluri oficiale acordate de Uniunea Europeană, într-un cadru festiv. Sunt Ambasador al Antreprenoriatului Feminin. Sunt una dintre cele 11 femei recunoscute de UE ca fiind promotori ai antreprenoriatului în România. Este un titlu onorific, dar care obligă la voluntariat. Şi în momentul în care ai o astfel de onoare, asta înseamnă că mulţi oameni au încredere în tine şi te-au ales să fii model de succes pentru ţara ta. Aşa a fost să fie. Noi suntem suma existenţelor străbunilor noştri. Parcursul meu existenţial este ca urmare a ceea ce au trăit strămoşii mei şi, cumva, cred că a fost chemarea sângelui. Cred că străbunii mei au înglobat şi au trimis către mine atât de multe rădăcini, ca să spunem aşa, încât atunci a fost momentul când aceste rădăcini au ieşit la suprafaţă şi efectiv au înflorit. Până atunci am avut 20 de ani de căutări şi de şlefuiri.

- Care a fost prima ie?

- A fost o ie oltenească, pe care am îmbrăcat-o la o conferinţă la care eram moderator şi pe care am avut curaj să o îmbrac, pentru că nu a fost un lucru uşor, a fost ca într-o căsătorie: prima dată te îndrăgosteşti, apoi urmează partea aceea de adaptare a caracterelor, şi abia după aceea vezi dacă rezişti în timp sau nu. Cam aşa e şi povestea mea cu prima ie. A fost curaj, dragoste la prima vedere, m-am îmbrăcat cu ia, după care au urmat păreri contradictorii. Bărbaţii m-au judecat că vin în ie la o conferinţă de business, femeile m-au încurajat, şi acela a fost declicul. Un cuvânt aruncat în grabă de câteva femei care spuneau că ar fi vrut ia dacă aş fi vândut-o. Era o ie împrumutată, nici măcar nu-mi aparţinea.

- Care este povestea ei?

- Costumul meu clasic de business era format dintr-o cămaşă albă, o fustă sau un pantalon. Dar, invariabil, acea cămaşă albă. Şi-mi aduc aminte că eram la Paris cu una dintre cele mai bune prietene şi intram din magazin în magazin, căutând o cămaşă albă nouă, ca să simt eu că am acea încredere pe care ţi-o dă haina pe care o porţi, pentru că îţi dă o anumită încredere. Nu haina face pe om, dar îţi creează un confort psihic care te ajută. Mergând din brand în brand, prietena mea, olteancă, era siderată. Ea a venit cu propunerea să port o ie de la bunica sa, oltenească, veche, unică. Ar fi fost cu totul şi cu totul altceva decât cămaşa albă, clasică. A fost o provocare. Am fost temerară! Am ajuns la Bucureşti, am luat ia, şi atunci când am îmbrăcat-o m-am simţit, cumva, cu o protecţie divină. Adică era ca şi cum eu mă duceam la război cu o încredere în forţele mele proprii incredibil de mare. Aşa a fost prima ie, dar n-am făcut nimic după aceea. A trebuit să se coacă ceva, încetul cu încetul. S-a aşezat şi, după câteva luni, într-o bună dimineaţă, am zis: eu voi fi promotorul, alături de alte femei, al „Florilor de ie”. Fiecare dintre noi este promotor al ceva, ceea ce iubim. Aşa s-a născut „Flori de ie”.

„Modelele sunt autentice şi unice”

- La cât timp după acest moment aţi început afacerea?

- Păi, la şase luni, opt luni, în 2014, la final. Am înfiinţat firma în decembrie 2014, iar în februarie deschideam deja primul magazin în Mall Băneasa, în decurs de două luni şi jumătate. Aveam deja parteneriatele locale cu echipele de lucru, modelele date-n lucru. Nu poţi să pui toate ouăle într-un singur coş, aşa cum spunea bunica. Oltenia, Gorjul, Mehedinţiul, Argeşul sunt punctele mele de bază. Modelele ne aparţin, pentru fiecare. Pentru fiecare ie pe care o avem în colecţie există un model vechi, cu anumită simbolistică. Toate au simbolistica lor şi sunt unice. Noi am făcut un lucru pe care orice antreprenor ar trebui să-l facă: să-şi adapteze producţia în funcţie de cerinţa consumatorului. Aşadar, producem o ie, un model de ie şi, dacă există cerere pentru el, îl producem în cantitate mai mare, dacă nu, producţia acelui model se opreşte. Am avut şi astfel de experienţe negative. Pentru mine, care sunt iubitoare de ie şi port orice la ora actuală, e uşor să spun… toate modelele sunt minunate şi frumoase. În momentul în care discutăm de o afacere care trebuie să supravieţuiască, să creeze locuri de muncă şi plus valoare în economia românească, atunci nu poţi să faci voluntariat la nesfârşit. Trebuie să existe o sursă de finanţare din care să poţi să plăteşti salarii, din care să poţi să achiţi marfa etc. Noi nu am accesat fonduri europene tocmai pentru că am experienţă în domeniul economic. Încerc să nu iau bani de la stat, să nu-mi încurc parcursul antreprenorial cu astfel de pârghii. Îmi imaginez că trăiesc într-o ţară în care aceste fonduri nu există.

- Cu ce sumă aţi pornit afacerea?

- Am crezut că plec cu o sumă mică şi a fost nevoie de o sumă mai mare. Am conştientizat că nu mă pot opri. M-am transformat într-o colecţionară. Avem peste 150 de costume populare vechi. Dacă ar fi să adun piesele, discutăm de peste 1.000 de piese pe care le-am colecţionat şi nu mă pot opri să le colecţionez. Cele vechi, cămeşoaie se numesc, sunt peste 150! Valoarea lor este incomensurabilă şi din punct de vedere al ataşamentului sentimental. Ştiu fiecare ie de unde am adus-o, cu cine am stat de vorbă. Povestea „Florilor de ie” este unică în peisajul românesc, îmi place mie să spun lucrul acesta. Sau, dacă nu mai este unică, noi suntem promotorii acestui domeniu, pentru că de la primul model până la ultimul există un produs vechi, autentic şi pe care-l putem arăta. Modelul. Conştientizând acest fenomen „copy paste” la nivel naţional şi știind că o poveste frumos creionată poate da naştere unor dorinţe ascunse de a copia ceea ce facem noi, ne-am protejat absolut totul la OSIM. A fost o muncă de un an şi jumătate. Am început-o încă din momentul în care ne-am ales numele, şi astăzi pot spune că, din punct de vedere al produselor, suntem asiguraţi. Dacă nu pun colecţiile achiziţionate, am plecat cu 15.000 de euro. Investiţia iniţială, banii pe care i-am băgat în dat drumul brevetului la OSIM, avocaţi, magazinul din Mall Băneasa. Investim în continuare, dar pe diferite paliere.

„Mi-am asumat şi un rol de educare, de readucere în prim-plan a folclorului”

- Există un designer care adaptează modelele la moda zilelor noastre?

- Nu adaptăm nimic. Sunt modelele vechi. Toate iile noastre sunt de sărbătoare. Costume de naşă, de mireasă, de Paşte, de Crăciun. Am cules ii şi mai bogate, şi mai simple. Am învăţat foarte mult despre ii, eu nefiind la bază etnolog, ci doar un om pasionat, iubitor de frumos. La început făceam greşeli. Cumpăram produse care îmi furau ochiul, pentru că nu ştiam să deosebesc valoarea unei ii din punct de vedere etnografic şi mă duceam acolo unde sclipea mai tare. Ca mine, cea de acum doi ani şi jumătate, mai sunt femei. Astăzi, iile pe care noi le avem sunt produse 100% autentice, aşa cum era modelul vechi, n-am modificat absolut nimic. Singurul lucru la care am umblat câteodată a fost culoarea. Eu merg pe linia strictă de a păstra tradiţia şi de a aduce în atenţia opiniei publice produsul exact aşa cum era pe vremuri. Am făcut prima diversificare cromatică adaptându-mă cerinţei unei cliente. Este singurul rabat pe care-l fac de la modelul autentic, şi asta numai la solicitare expresă. Altfel nu ştiu dacă aş fi făcut-o. Cromatica are o anumită importanţă, denotă zona din care provine, vârsta purtătoarei etc. Trăim într-un mediu concurenţial. Eu sunt uimită de cât de multe firme sunt în domeniu şi pot spune că oamenii care ne aleg pe noi sunt cei care se întorc mereu, pentru că ne definesc: calitatea înaltă a produselor şi faptul că modelele sunt unice!

- Este acum o invazie de ii lucrate la maşina de cusut. Cum rezistaţi acestei concurenţe?

- Nu mi-au stricat afacerea. M-au ajutat. Un om care cunoaşte ia românească va alege întotdeauna calitatea, valoarea pe care o păstrezi în timp. Dacă o ie pe care eu o am în colecţie a rezistat 120 de ani - atât are cea mai veche piesă -, ei bine, una lucrată la maşină, ieftină, în mod sigur nu va rezista peste ani. Sau chiar luni... Iar cunoscătorii ştiu asta. Apoi, încă mai există acea încărcătură magică. Şi trebuie să existe şi nonvaloare în societate. Atunci când oamenii sunt mulţi şi valoroşi îţi e greu să alegi, dar când sunt mulţi, slabi şi competitivi, e uşor să-l alegi pe cel bun. Când eram mică, mă întreba tatăl meu: ce-ţi doreşti de la viaţă? Și-i spuneam diverse tâmpenii care-mi treceau prin cap. Ca să mă poată forma, îmi spunea aşa: „Ţara are nevoie de proşti! Nu putem fi toţi deştepţi. Imaginează-ţi că trebuie să fie un om care să-i conducă pe cei mulţi. Vrei să fii în categoria celor mulţi sau în cea a elitelor? Imaginează-ţi că sunt 100 de oameni care cară roaba cu gunoi şi unu sau doi care spun: «Te rog, cară roaba cu gunoi!». Gândeşte-te bine unde vrei să fii: în rolul omului care cară roaba pentru că aşa i se spune sau în cel al omului care spune ce trebuie făcut”. Astăzi, când tata nu mai este, îmi revin tot felul de mesaje pe care mi le-a lăsat la vremea respectivă şi care m-au ajutat să devin persoana care sunt. În subconştient. M-a mai învăţat ceva: am trăit într-o familie în care nu am auzit niciodată de la părinţii mei: „Nu poţi sau nu ai voie să faci asta!”. Şi asta m-a format aşa cum sunt. Valoarea se creşte în timp. Aşa arată studiile. În timp, un business care nu e aşezat frumos, aşa cum trebuie, va pieri, se decimează. Dacă astăzi sunt mulţi oameni care iubesc ia este pentru că eu mi-am asumat şi un rol de educare, de readucere în prim-plan. Am purtat iile în toată lumea: la Londra, la Viena, la New York, la Abu Dhabi, în Dubai, în Italia. În expoziţii. La „Pure London” am fost de şase ori. În sedii ale ICR, ambasade.

„M-a învăţat multe o bătrână care, săraca, îşi vindea iile ca să supravieţuiască”

- Care a fost prima poveste a iilor dumneavoastră?

- Este o poveste tristă. Când m-am apucat să colecţionez ii, am sunat-o pe mama, persoana cea mai apropiată de sufletul meu, şi am rugat-o să-mi caute pe la prietenele sale ii pe care să le cumpăr. Ea a lucrat mult timp macrameuri, ştie să facă şi covoare manuale, persane, se întâlneşte cu prietenele sale la cafeluţă. „Vino la Câmpulug şi mergem împreună”. M-a dus la o bătrână mai în vârstă decât mama, avea 80-85 de ani, de meserie cusătoreasă, a treia generaţie de cusătorese din zonă. Mă ştia de când aveam 3 ani. „Ţi-am adus tot ce mai am eu”. Erau cămăşi lungi, toate roşii. Novicea din mine a spus: „Eu vreau scurtă, cu paiete”. M-a văzut dezamăgită şi m-a aşezat pe scaun, spunându-mi: „Uite, trebuie să-ţi spun exact ce înseamnă cămeşa românească”. A început să-mi povestească despre fiecare. Despre rochia de mireasă pe care o avea de la bunica sa, cum a trecut apoi pe la mama sa, care i-a modificat poalele, apoi la ea, a treia oară. „O rochie de mireasă pe care o am şi care are 120 de ani”. Eu i-am spus că nu am ce să fac cu ele. În momentul acela, mi-a zis: „Ştii, nu mai am mult de trăit. Am făcut doi băieţi care s-au căsătorit, s-au dus la casele lor, niciunul nu locuieşte cu mine, am o pensie de 300 de lei, o reţetă lunară de medicamente de 500 de lei. Pe lângă faptul că trebuie să-mi cumpăr medicamente, trebuie să mănânc şi să mă încălzesc”. Era în luna octombrie, târziu. „Nu am cum să mă întreţin”. Am întrebat-o cum trăieşte. „Merg la biserică să mă rog, şi mai primesc de pomană câte ceva. Mai îmi dă vecina, mai tai de la medicamente sau mai vând de prin casă. Ia tu aceste ii, pe toate, păstrează-le şi să nu cumva să le tai vreodată, pentru că este ca şi cum ai despărţi trupul de suflet”. Asta mi s-a părut grav. N-am avut cum să plec fără să le iau pe toate. Am întrebat-o cât costă, i-am dat atât cât a cerut. La un an după momentul ăsta a murit. E una dintre poveştile cu care am început. După aceea m-am mai dus pe la ea de câteva ori, să o mai ajut şi să o descos cu privire la simboluri, la cum se poartă ia, la poveştile din spatele oricărui costum. De exemplu, multe dintre ii aveau un anumit semn pe spate şi eu credeam că e un defect. Atunci am aflat că femeia care a cusut-o era de fapt foarte mândră; pentru că îşi începeau modelele stând la poartă şi, ca să deruteze concurenţa, începeau un alt model, şi în casă întorceau bluza, iar pe piept şi pe mâneci coseau altceva. Era un fel de semnătură a persoanei.

„Unul dintre descântecele la cusut de ie sună aşa: «Ileana Cosânzeana, frumoasă ie îți îmbracă umerii dalbi și goi! Soarele ce-l porți brodat la mână te apără de descântec și de deochi, îți aduce zâmbetul în priviri și îți luminează drumul în orișicare zi. Feri-te-ar de vorbe rele, de gânduri necurate și de priviri încruntate. Fie-ți viața dar nesfârșit, înmiresmată ca un tei înflorit și bogată ca un cufăr de nestemate, așa cum îți joacă în ochi toate. Fir cusut cu drag și dor, de noroc aducător și de viață dătător. Spre o nouă zi te poartă, zi lumină până-n seară, când pui ia-n cui și iară așteaptă un alt răsărit, veșmântul să-l îmbraci înnoit»“

Ia cu altiță, încreț și râuri o întâlnim în Oltenia, Muntenia și Moldova. Se croiește din patru foi, fără nicio răscroială. Două foi se folosesc pentru piept și spate și două pentru mâneci, clini, broschițe, guler. Foile se încrețesc la gât cu ajutorul gulerului. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler - piept și mâneca având mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (ce acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca). Jos la mână, ia prezintă bantă sau mânecă largă. Ca puncte de cusătură se folosesc: cruci, tighele, punctul bătrânesc, brăduții (Argeș, Vlașca), butucul (Buzău, Râmnicu-Sărat), punctul în „scăriță pe dos” (Olt, Vâlcea) etc.

Cămașa cu tablă. Eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la umăr până în dreptul încheieturii mâinii, au dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului. Motivul ornamental este punctul geometric. Punctul specific Hunedoarei este „ațește”, iar al Banatului, punctul „nemțoanelor” și „tăietura”.

Ia cu șire și umeraș este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr, care acoperă transversal ornamentele în formă de șire care pornesc din umăr. Ornamentarea se face cu motive florale și geometrice. Alături de cruci și de tighele, ca puncte de cusătură se folosesc ciocănelele.

Cămașa cu pui peste cot este întâlnită în zona Munților Apuseni, zonele Bistrița-Năsăud, Valea Gurghiului. Ornamentul principal „puii peste cot” se plasează peste cot, orizontal. Ca puncte de cusătură specifice se folosesc punctul peste fire, gurița păpușii.

„Coarnele bourului sunt simbolul pentru prosperitate, rombul este protecţia divină“

- Care sunt iile care vă plac cel mai mult?

- Am o slăbiciune pentru iile vechi de borangic, mai sunt cele din batist. N-aş putea să le vând niciodată. Cred că am 20 de ii de borangic.

- Care este simbolistica acestor ii, lucrate cu descântece şi rugăciuni, aşa cum făceau străbunicile noastre?

- Fiecare ie are un anumit simbol. Sunt ii de prosperitate, de viaţă lungă, de credinţă. Cele de prosperitate sunt cu coarnele bourului, simbolurile astrale ca soarele şi luna reprezintă un fel de preţiozi- tate, sunt simbolurile de creştinism, rombul reprezintă crucea stilizată care poate duce cu gândul la protecţie divină, la legătura dintre pământ şi cer. Oricine poartă o ie trebuie să ştie că toate aceste simboluri cusute sunt ca o mantie magică pe care o pui pe tine şi, din momentul acela, nu te mai poate deochia nimeni. Cu alte cuvinte, nu-ţi mai fură nimeni energia. Dacă vrei să-ţi dispară durerile de cap, poartă o ie; orice ie care este cusută manual. Și de ce pun accentul pe cusut manual? Se coase manual ori pentru ca femeii să nu i se încurce firul de aţă sau ca să se întoarcă cea care o cumpără şi a doua oară, şi a treia oară, şi a cincea oară. Pentru ca ea să aibă siguranţa financiară, iar femeia cealaltă să ştie că este protejată, se spun descântece. Diferite descântece, dar cel mai des rugăciunea „Tatăl nostru”. Eu am asistat în urmă cu doi ani şi jumătate la momentul în care femeile spun „Tatăl nostru” atunci când cos florile pe ie. Cos şi spun cu voce joasă rugăciunea. Deci sunt protejate. Gândiţi-vă că, dacă la o ie se coase timp de două, trei săptămâni, în care s-au pus atât de multe gânduri, s-au transmis atâtea energii pozitive, n-ai cum să nu fii protejată. Nu întâmplător pe spatele iei se cos simboluri. Pentru că, în general, atacul energetic se dă pe la spate. Niciodată în faţă, pentru că în faţă avem ochii care ne pot apăra sau pot respinge orice tentativă de acest gen. De la spate eşti complet expus, neajutorat, de aceea femeile coseau la spate simboluri de protecţie şi, în momentul în care cineva, involuntar sau voluntar, crea energetic un mesaj negativ, se lovea de acest simbol. Toate sunt de protecţie.

- Care sunt simbolurile de dragoste şi de viaţă lungă?

- Bradul e simbolul vieţii veşnice, spicul e de prosperitate, al casei. Simbol de dragoste este steaua stilizată cu floarea în mijloc. Majoritatea femeilor coseau flori pe ie reprezentând frumuseţea. Ele voiau să fie percepute ca fiind frumoase. Fertilitatea era reprezentată de coarnele de berbec. Vorbele din bătrâni spun că modelul rombului sau al trifoiului cu patru foi era folosit în special de fetele care își doreau să aibă noroc în dragoste, să se căsătorească chiar sau de fetele care sufereau din dragoste, pentru a li se alina dorul de bărbatul iubit. Protectoare în dragoste, ia „Sânziana” este un produs nou și modern, realizat în întregime manual, care va atrage cu siguranță toate privirile, iar în ochii bărbatului iubit vei străluci asemeni unui soare!

- Câte cusătorese aveţi în prezent în echipă?

- Toate sunt în mediul rural. Numărul lor este variabil, vara, pentru că sunt muncile câmpului şi nu pot lucra, sunt mai puţine, iarna sunt mai multe. O medie de 25 de persoane. N-am depăşit niciodată 40. Nu există niciun produs pe care noi să-l putem face mai devreme de 15 zile. Există şi produse care ajung la o lună şi jumătate.

„Bluza noastră tradiţională a ajuns în toată lumea”

- Cumpără şi străinii cămăşile româneşti?

- Da, dar cei care au cultura portului românesc. Ajung pe site-ul nostru fie direcţionaţi, fie având cultură în ceea ce priveşte folclorul. Alţii ne găsesc în Mall Promenada, la „Molecule Concept Store”, la Caru’ cu Bere, la Hotelul Cantacuzino, în showroom, la Iaşi în showroom-ul Brânduşei Bordeianu. Site-ul e platforma centrală. Livrăm oriunde în lume! Cea mai surprinzătoare comandă pe care am avut-o şi s-a reîntors a fost din Mexic. Am vândut și în America, Spania, Italia, Rusia, Suedia, Norvegia. În Mexic ne-au descoperit pe un site de socializare. Nu vă imaginaţi că pattern-ul ne aparţine. Sunt elemente comune. Ceea ce ne aparţin sunt elementele identitare.

Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și în Bihor și al cărei croi se desprinde de tipul croiului amintit mai sus. Ea are o platcă mare, pătrată. Ornamentul principal este cel geometric, care se distribuie pe platcă. Punctele de cusătură specifice sunt punctele peste fire, zbârciog nemțesc, și o serie de tighele perfecte. Caracteristic cămășii de Oaș este și cromatica vie, ce a suferit influența costumului popoarelor vecine.

„Miercurea îmbrac hainele populare şi prezint emisiunea «Autentic românesc»“

- Emisiunea „Autentic românesc” cum a venit?

- Într-o bună zi am primit un telefon de la Alexandru Răducanu, care mi-a spus că vrea să-mi propună un proiect. Fondatorul „Business Women”. Am stat de vorbă, Alex mi-a povestit că-i place ceea ce fac şi că s-ar bucura dacă aş reuşi o dată pe săptămână să fac o emisiune de autentic românesc. A fost foarte tentant. E un rol asumat şi a venit natural. Este o emisiune care scoate la suprafaţă poveşti de viaţă în fiecare miercuri, de la ora 21:00 la ora 22:00, în direct la Canal 33. Aduc în faţă story-uri autentice ale unor oameni de succes, care au avut curaj să trăiască frumos, să descoperim valorile româneşti. Este o emisiune pe care o prezint îmbrăcată în ie. Este obligativitate dată de inimă. Mă simt atât de bogată să descopăr români speciali!

Sursă de inspiraţie pentru artişti şi creatori celebri

Frumusețea iei, țesută, croită și brodată în casă, a fost apreciată nu numai de țărănci și de reprezentantele boierimii, ci și de reginele României, Elisabeta și Maria, și de aristocrația feminină de-a lungul timpului. Ea a fost imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri; unul dintre ele, „La blouse roumaine” (1940), este expus la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (foto 1). De asemenea, ia apare și în creațiile lui Constantin Daniel Rosenthal, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață și alții. Ia românească a fost, deopotrivă, sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor designeri celebri precum Yves Saint Laurent (foto 2), care a creat, în 1981, o întreagă colecție intitulată „La blouse roumaine”, urmat de Jean Paul Gaultier (foto 3 şi 4), Kenzo sau Tom Ford, care a reinterpretat ia din zona Sibiu, cu broderii negre specifice zonei, și care a apărut în numărul american al revistei „Vogue” în martie 2012, purtată de cântăreața Adele (foto 5). Apoi au fost Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Printre designerii români care s-au inspirat din portul românesc, potrivit Agerpres, se numără Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu şi Ingrid Vlasov.

Cămașa pătrată la gât se abate de la croiul cămășii românești și o găsim în Maramureș. Ea se croiește din două foi (față și spate) și se răscroiește la gât în formă pătrată. Specifice sunt mânecile largi care se încrețesc la umăr și jos la mână cu crețuri de o mare valoare artistică. Ornamentarea cămășii se face cu motive simple, geometrice și florale. Ca puncte specifice de cusătură se folosesc punctul înaintea acului pe care se bazează crețurile, tăietura (ferești), nemțoanele.