de Andrei Dicu
Pentru ascultătorii muzicii rock era omul sinonim cu Revoluţia. După ani grei de tăcere, cineva aducea heavy-metalul la pupitrul TVR, într-o vreme în care cenzura încă respira, deşi ne lăudam cu „democraţia originală”. Numele: Petre Magdin. Profesia: Nemuritor. A suferit, dar a rămas discret, iubit şi respectat. Petre Magdin oferă primul interviu, în exclusivitate pentru „Taifasuri”. „Let’s rock!”...
Jovial, la două luni de la atacul cerebral
- Ce mai faceţi, maestre Petre Magdin şi... cum se împacă un rocker cu viaţa la ţară, la Creţeni (Vâlcea)?
- Trăiesc! Şi trăiesc o viaţă liniştită, împăcată, alături de Ana mea. Noi circulăm destul de mult, nu stăm numai la casa de vacanţă. Participăm la evenimente, despre care nu se scrie pentru că... nu se ştie sau nu se vrea. În această perioadă va trebui să mă odihnesc, dar nu peste mult timp vom face lucruri frumoase împreună!
- Care este starea sănătăţii dumneavoastră şi cine vă ajută atât moral, cât şi financiar?
- Mă simt infinit mai bine decât acum două luni, când am păţit necazul cu atacul cerebral vascular ischemic. Din toate punctele de vedere mă sprijină Ana, soţia mea, despre care aţi aflat cu toţii cât îmi este de devotată, cât mă iubeşte şi câte sacrificii face, zilnic, pentru mine, pentru ca noi doi să trăim cât mai mult, împreună, pe acest Pământ. Din punct de vedere financiar ne descurcăm singuri.
- Dintre vechii prieteni şi colaboratori, cine v-a rămas apropiat?
- Cam toţi mi-au rămas aproape sufleteşte. Mulţi sunt plecaţi în străinătate sau pe lumea cealaltă... Dar fiecare revedere cu prietenii rămaşi în ţară este o bucurie.
- Sunteţi unul dintre simbolurile muzicii rock. Care este locul dumneavoastră în peisajul muzical românesc actual?
- Asta aştept să-mi spuneţi voi... (râde).
- În anii ’90, dumneavoastră şi Lenţi Chiriac eraţi „difuzoare” care „emiteau” rock pentru urechile unei generaţii care tocmai evadase din comunism...
- Cel mai mult mă interesa să-mi difuzez emisiunea şi să promovez trupe despre care telespectatorii români abia dacă auziseră. Unii m-au înjurat, alţii m-au lăudat, dar am considerat că trebuie să fac acest lucru inclusiv pentru a aduce un plus de cultură muzicală pentru acea oră. Lenţi se ocupa, ca şi acum, să aducă muzică bună din străinătate.
„Pentru aproape un minut dintr-o piesă cântată de Ozzy am fost suspendat de Elena Ceauşescu”
- De unde vă procuraţi muzica la vremea respectivă?
- Trupele româneşti erau filmate şi înregistrate de mine, iar marile formaţii străine erau copiate de la MTV, pentru că pe vremea aceea nu se punea problema drepturilor de autor.
- Cum funcţiona cenzura înainte şi imediat după Revoluţie?
- Cenzura a fost dură înainte de Revoluţie şi a rămas la fel şi acum! Cenzura rămâne cenzură!
- S-a spus că pentru o piesă cu Ozzy Osbourne aţi fost persecutat direct de Elena Ceauşescu. „Tovarăşa” vă urmărea emisiunea...
- Da, este adevărat! Pentru aproape un minut dintr-o piesă cântată de Ozzy am fost suspendat. Cu siguranţă „tovarăşa” îmi urmărea emisiunea, dar cum apărea ceva ce nu înţelegea, mă suspenda. Anii au trecut, dar mă uit în urmă şi sunt convins că aş comite aceleaşi „greşeli”, cu riscurile de rigoare. Am făcut şi aş face tot ce ţine de mine pentru ca oamenii să beneficieze de adevărata cultură muzicală, fie ea simfonică, rock sau pop!
- Înainte de ’89 aţi promovat trupe precum Iris şi Sfinx. Cum aţi reuşit?
- Riscam, având o strategie bine pusă la punct, pentru că altfel era imposibil. Fără dragostea pentru rock şi pentru valorile sale nu aş fi avut nicio şansă.
Şi tuns, şi... cu banii luaţi
- V-a tuns vreodată Miliţia?
- Da! În sensul în care miliţienii m-au luat de pe stradă, m-au dus la frizerie, dar eu am plătit. Aşa că am fost şi tuns, şi... cu banii luaţi!
- Cine este idolul dumneavoastră şi de la cine aţi învăţat meserie?
- Idolul a fost tatăl meu, care de la numai 19 ani devenise şeful celei mai renumite fanfare din zonă şi dirijorul celui mai lăudat cor de străjeri, fala comunei Pesac, de lângă Timişoara. Meseria am deprins-o de la profesorii de Teorie şi Solfegiu Nicolae şi Magdalena Ursu, de la Colegiul de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, de la profesorul de Armonie Ion Chiriac şi de la profesorul de Estetică George Bălan, de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.
- Cum priviţi muzica românească de azi?
- Sunt fericit că în România se creează muzică la cel mai înalt nivel internaţional.
- Vă pasionează show-urile de tipul „Vocea României”?
- Chiar foarte mult! Acolo se descoperă noile talente româneşti, însă e mare păcat că după epuizarea etapelor de concurs nu se mai ocupă nimeni de aceste mari valori.
- Sunteţi un rocker... cuminte sau aţi căzut pradă exceselor?
- Chiar sunt un rocker cuminte, dar ferm şi constant când trebuie să apăr rockul ca artă, cultură şi industrie.
Surpriza Mihai Constantinescu
- Puţină lume ştie că aţi activat şi în peisajul muzicii uşoare. Aţi lucrat cu Dida Drăgan, Mihaela Runceanu, Mihai Constantinescu etc. Ce amintiri păstraţi?
- Cântecele mele, pe care le-am cântat cu Dida Drăgan şi cu Mihaela Runceanu, au fost piese rock sau blues. Ele au cântat muzica uşoară compusă de alţii, eu am avut numai piese rock! Mihai Constantinescu este reprezentativ pentru muzica uşoară, dar când a cântat cu trupa mea, Modern Group, n-a cântat muzică uşoară, ci rock!
- Cum e să fii îndrăgostit la... 73 de ani? Şi vă urăm mulţi înainte!
- Este senzaţional, dar, ca să folosesc un termen... „rockeresc” clasic, e bestial! Mulţumesc, la fel!
- Ce nu ştim despre dumneavoastră?
- Faptul că, de când sunt cu Ana, am devenit un rocker cuminte. De casă...
- La ce lucraţi?
- La cel de-al doilea album, dar trebuie să mai aştept vreo șase luni, pentru că medicul nu mă lasă să cânt în această perioadă.
- Care este visul dumneavoastră împlinit? Dar cel încă neîmplinit?
- Sunt fericit că, prin emisiunile mele, am bucurat milioane de rockeri români. Visul neîmplinit? Aş vrea să fac iarăşi emisiuni, dar nimeni nu mai are bani.
- Vă rugăm, spuneţi-ne o anecdotă cu... sau despre... Petre Magdin!
- În vremea în care Paul Everac era directorul TVR, am cerut extinderea spaţiului emisiunii „Întâlnirea de la miezul nopţii”. M-a primit imediat, fără cerere de audienţă, şi, din vorbă în vorbă, mi-a spus că-i place ceea ce fac. La plecare, m-a rugat să-l salut pe tata din partea sa, iar eu l-am întrebat: „Cum, îl cunoaşteţi pe tata?”. El, relaxat, mi-a spus: „Vai, dar cine nu-l cunoaşte pe compozitorul Petre Magdin?”. I-am mulţumit şi am plecat, amuzat, din birou, pentru că... tatăl meu eram chiar eu!
A spart barierele cu „Întâlnirea de la miezul nopţii“
Petre Magdin s-a născut la 29 august 1943, la Pesac, în judeţul Timiş. Este „omul-orchestră”, adică muzician, aranjor, cântăreţ, compozitor, producător şi realizator de emisiuni. A devenit celebru cu show-ul tv „Întâlnirea de la miezul nopţii”, emisiune care, în anii ’90, promova muzica rock şi heavy-metal. A cântat cu trupa Modern Group şi a fondat orchestra omonimă numelui săi. Este cunoscut pentru aranjamentele muzicale şi orchestrale ale unor artişti precum Dida Drăgan, Mihaela Runceanu, Mirela Voiculescu, Mihaela Oancea şi Mihai Constantinescu. Înainte de Revoluţia din ’89 a fost unul dintre puţinii oameni din mass-media care au avut curajul să promoveze trupe precum Iris, Sfinx şi chiar Phoenix. Este căsătorit cu jurnalista Ana Moroşanu Magdin şi, potrivit surselor noastre, sunt teribil de fericiţi!