de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu
La 31 iulie 1959 lua fiinţă ETA, organizaţie ce avea să devină aripa militară a partidului separatist basc Batasuna. De existenţa acestei grupări, socotită de comunitatea internaţională drept teroristă, dar ai cărei membri, ca şi cei ai IRA, se considerau în război oficial cu Spania, se leagă o mulţime de atentate. Scopul grupării era formarea unui stat basc în nordul Spaniei şi în sud-vestul Franţei.
La 7 aprilie 2017 s-a declarat demilitarizarea mişcării
ETA, o abreviere pentru „Euskadi Ta Askatasuna” („Pământul Basc şi Libertatea” sau „Ţara Bascilor şi Libertatea”), este simbolul grupărilor care au „evoluat” de la promovarea culturii tradiţionale la stadiul de grupare paramilitară cu ideologie politică socialistă, angajată într-o campanie violentă de bombardamente, asasinări şi răpiri, „teatrul” său de acţiune fiind întregul teritoriu al Spaniei. Numărul oficial al persoanelor ucise de ETA este de 820, deşi se pare că victimele ar depăşi cifra de 1.000. Interzisă, ca orice grupare de acest gen, în Europa şi în SUA, ETA are mai mult de 300 de membri încarceraţi în Spania, Franţa şi în alte ţări. De-a lungul vremii, în sânul grupării au existat mai multe facţiuni, printre care şi una moderată, lucru care a făcut ca ETA să declare, în 1989, 1996, 1998 şi în 2006, încetarea focului. La 5 septembrie 2010, organizaţia bască a declarat un nou armistiţiu, aflat şi acum în vigoare, iar la 20 octombrie 2011, ETA a anunţat „încetarea definitivă a activităţii sale armate”. La 24 noiembrie 2012, grupul era gata să negocieze „finalul definitiv” al operaţiunilor sale şi să se desfiinţeze complet. De altfel, în ziua de 7 aprilie a acestui an, ETA a declarat oficial că a renunţat la toate armele şi la depozitele de explozibile şi că, din acel moment, va fi o organizaţie demilitarizată.
Când teroriştii fug de... raţă
Să intrăm însă în profunzimea acestei mişcări şi a... faptelor sale de arme. Simbolul ETA este un şarpe încolăcit pe un topor, iar deviza sa este „Bietan jarrai”, ceea ce, într-o traducere aproximativă, înseamnă „continuă ambele lupte” (pentru separarea de regatul spaniol şi pentru formarea unui stat propriu). Şarpele reprezintă politica, iar toporul, lupta armată. Operațiunile militare ale ETA erau organizate în diferite „taldes” (grupuri de comando), compuse în general din trei până la cinci membri. Aceste „taldes” erau coordonate de „Cupola militară”, iar membrii grupurilor de comando locuiau împreună în „zulos”, nişte încăperi mici, ascunse în păduri, hangare sau subsoluri, în care erau stocate armele şi materialele explozive. Organizaţia s-a dezvoltat pornind de la grupul studenţesc Ekin, fondat la începutul anilor ’50, care publica o revistă cu tentă ultranaţionalistă, aflată în discordanţă chiar şi cu politica moderată a Partidului Naţionalist Basc din acea vreme. Amuzant este că, iniţial, numele grupării includea cuvântul „Aberri”, în loc de sinonimul „Euskadi”, ceea ce crea acronimul „ATA”. Însă, din pricina faptului că în unele dialecte basce „ata” înseamnă „raţă”, numele a fost schimbat. ETA a avut prima reuniune de amploare abia în 1962, în Franţa, moment în care a fost formulată o „Declaraţie de principii” şi a fost dezvoltată o structură de celule activiste. Ulterior, perspectivele marxiste au devenit baza unui program politic, stabilit în lucrarea „Vasilena”, scrisă de Federico Krutwig, considerată cartea de căpătâi a mişcării.
Primul asasinat de proporţii, torţionarul Manzanas
În privinţa atentatelor, unele surse menţionează ca primă acţiune explozia din 1960, petrecută în staţia Amara (din San Sebastian), în care a fost ucis un copil de 22 de luni, dar statisticile publicate de Ministerul spaniol de Interne indică prima victimă ucisă abia în 1968. De altfel, atacul din 1960 a fost revendicat de grupul de extremă stânga spaniolo-portughez DRILL. Prima victimă a fost înregistrată la 7 iunie 1968, când Jose Pardines Arcay, membru al Poliţiei Comunitare, a fost ucis după ce l-a împuşcat pe membrul ETA Txabi Etxebarrietta, după ce acesta a refuzat să se supună unui control rutier de rutină. Episodul a dus la primul asasinat de proporţii, cel al şefului Poliţiei secrete din San Sebastian, Meliton Manzanas, cunoscut pentru torturile pe care le aplica deţinuţilor aflaţi în custodia sa. În decembrie 1970, mai mulţi membri ETA au fost condamnaţi la moarte în procesul de la Burgos, dar, la presiunile internaţionale, presupuşilor asasini ai lui Manzanas li s-au comuntat sentinţele în pedepse cu închisoarea.
Tentativă eşuată împotriva lui José Maria Aznar
Primul atentat cu maşină-capcană s-a petrecut în septembrie 1985, iar zece ani mai târziu s-a consemnat tentativa eşuată la adresa viitorului premier José Maria Aznar. Blindajul maşinii acestuia a rezistat, ceea ce l-a făcut pe politician să declare: „Faţă de alţii, am fost un privilegiat!”. La 6 noiembrie 2001, 65 de persoane au fost rănite la Madrid în urma unui atentat cu maşină-capcană, dar cel mai sângeros atac, în urma căruia au murit 21 de oameni şi alţi 45 au fost grav răniţi, s-a petrecut în 1987, la un supermarket din Barcelona. Formaţiunii i-a fost atribuit şi atentatul din 2004, de la Madrid, soldat cu peste 150 de morţi, dar s-a dovedit că nu bascii erau autorii masacrului de pe linia ferată.
Partidul Batasuna, acoperirea oficială
Ideologia ETA a fost influenţată decisiv de fostul partid politic Batasuna, desfiinţat în 2003, care milita pentru o țară a bascilor liberă. Cunoscut sub numele de „Euskal Herritarrok” şi „Herri Batasuna”, partidul este, în prezent, interzis de Curtea Supremă spaniolă, fiind considerat o organizaţie antidemocratică. Cu toate acestea, acest partid a negat, întotdeauna, apropierea sa de ETA, deşi ambele grupări au avut, de-a lungul vremii, aceiaşi lideri, precum Josu Ternera, Arnaldo Otegi şi Jon Salaberria. După interzicerea partidului, mulţi dintre foştii membri s-au înscris în Partidul Comunist Spaniol, iar ceilalţi au format Asociaţia de Luptă a Bascilor şi Partidul Comunist din Ţara Bascilor. Tranziţia Spaniei către democraţie şi radicalizarea progresivă a ETA au dus la o pierdere treptată a popularităţii chiar în sânul comunităţii basce. Totul a culminat cu răpirea şi cu asasinarea politicianului Miguel Ángel Blanco din 1997. Metodele de acţiune ale ETA erau extrem de dure, deşi, potrivit Asociaţiei Amnesty International, în anii ’90 „tortura era încă persistentă, dar nu sistematică”.
Blanco a „zburat“ cu maşina până la etajul cinci
Cel mai răsunător asasinat comis de ETA a fost „Operaţiunea Ogro”, care a culminat cu exploziile de la Madrid (1973), în urma cărora a fost ucis amiralul Luis Carrero Blanco, succesorul ales al dictatorului Franco şi şeful Guvernului la vremea respectivă. Lovitura a fost planificată luni întregi şi a fost executată prin plasarea unei bombe într-un tunel săpat sub strada pe care Carrero o parcurgea zilnic. Bomba a explodat chiar sub maşina demnitarului. Automobilul a fost catapultat la nivelul etajului cinci şi a zburat peste o clădire, ajungând într-o curte. Pentru opoziţia spaniolă, asasinatul a fost pretextul clar pentru instaurarea democraţiei. Din acel moment, Guvernul a răspuns cu noi legi antiteroriste, care au împuternicit tribunalele militare să dicteze pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, ultima execuţie a doi membri ETA s-a petrecut în septembrie 1975, cu opt săptămâni înaintea morţii lui Franco, şi a declanşat proteste masive atât interne, cât şi internaţionale.