La 28 septembrie 1958, Domnica Mihaela Policrat și Amza Pellea se căsătoreau la Craiova, pecetluind una dintre cele mai frumoase povești de dragoste româneşti. Domnica Policrat, grecoaică la origine, o femeie mignonă, zveltă și extrem de aprigă, a fost cea care i-a răpit inima celebrului actor. Amza și Domnica au trăit împreună 25 de ani, până când Amza Pellea s-a stins, la 14 decembrie 1983. Domnica a mai fost 20 de ani după moartea lui Amza. Despre cum a decurs prima întâlnire, fiica lor, actrița și scriitoarea Oana Pellea, a povestit public, într-o postare plină de emoţie... şi de umor!

„Amza s-a dus cu trupa de actori la Craiova, cu Răuțchi, cu Cozorici, la ștrand. Și a apărut Domnica, o superbitate de femeie, cu ochii verzi, foarte sportivă, fusese și campioană la gimnastică, la juniori. Făcea o grămadă de nebunii. Mergea în picioare pe motocicletă, dansa rock’n-roll extraordinar! Și Amza, când a văzut-o, a zis: «Mamă, ce frumusețe!». Dar toată lumea i-a spus să stea liniștit, că nu era de nasul său. Dar ce-a făcut la ștrand cu Domnica? S-a aruncat după ea în bazin. Spre surprinderea colegilor săi, care știau că Amza nu învățase să înoate! Era când pe fundul bazinului, când la suprafață, dar tot încerca să-i vorbească Domnicăi. Iar ea nu-l băga în seamă. Amza era doar unul dintre miliardele de băieți care-i făceau curte. După ce a scăpat cu viață din bazin, i-a dat întâlnire, în aceeași seară, în parcul mare din Craiova. Mama s-a dus acasă și nici nu-i trecea prin cap să meargă la întâlnire. Dar... destinul! Cu zece minute înainte de ora fixată de Amza, Domnica s-a îmbrăcat și a plecat în parc. Și dusă a fost! Până-n zori. Ca să ajungă în parc, trebuia să treacă prin cimitir. A sosit la locul stabilit și a așteptat. Trece o jumătate de oră, mai trece o oră, și încă una, iar Amza tot nu apare...”.

„Domnica era o puștoaică foarte cuminte, nu întârziase niciodată acasă. Dar i-a fost frică să treacă încă o dată prin cimitir să se întoarcă din nou la ai ei. Cum era genială și sportivă, a găsit soluția: s-a suit într-un copac ca să fie la adăpost. La ora 23:30, pe aleea parcului, foarte melancolic și singuratic, cine-mi venea, cu mâinile în buzunar? Amza! Care nu mai spera s-o mai găsească pe Domnica, așa că trecea artistic pe acolo, fluierând «Je suis seul ce soir». Domnica nici nu știa cum îl cheamă și, din copac, i-a făcut: «Pâs-Pâs!». Lui i s-a părut ceva incredibil. Cred și eu! Să găsești o fată superbă într-un copac... A ajutat-o să coboare și i-a recitat din Minulescu: «Și ai să mă uiți, căci și uitarea e scrisă-n legile omenești». Cu asta a cucerit-o! Pe Podul din Parcul Bibescu a sărutat-o și a condus-o acasă. Doamna și domnul Policrat tremurau de groază că fata lor nu se întorsese până la 2:00 noaptea. Iar Amza n-a fost erou că le-a adus fata? N-a fost deloc erou, pentru că în curte i-a sărutat mâna, tot artistic, iar Domnica s-a emoționat îngrozitor, a uitat că are de trecut un prag și a căzut. S-a julit pe genunchi, și-a rupt rochia și a intrat în casă plină de sânge, toată ciufulită și disperată, plângând în hohote în fața familiei Policrat. Părinții au întrebat-o ce i s-a întâmplat. Iar ea, în hohote de plâns, atât a spus: «M-am în-dră-gos-tiiit». Ce întâlnire! Dar așa a fost toată viața lor. Au trăit una dintre cele mai frumoase povești de iubire. A fost mai mult decât o iubire: a fost și o prietenie extraordinară! S-au logodit la Craiova, la 13 septembrie 1958, și s-au unit în fața Domnului la 28 septembrie, tot la Craiova”.