de Silviu Ghering

Enrico Fermi s-a născut la Roma, la 29 septembrie 1901, ca fiu al lui Alberto Fermi, inspector principal la Ministerul Comunicațiilor, și al învăţătoarei Ida de Gattis. De mic s-a dovedit foarte inventiv și, împreună cu Giulio, fratele mai mare cu un an, au construit un electromotor și mai multe aeromodele după schițe proprii. Moartea prematură a fratelui său, de la o anestezie!, în 1915, îl îneacă în tristețe, în... matematică și în fizică! După absolvirea liceului la Roma, la 17 ani, își continuă studiile la Scuola Normale Superiore din Pisa. În patru ani obține „magna cum laude” titlul de doctor în fizică. Avea doar 21 de ani! Nu împlinise 25 de ani când s-a creat special pentru el o catedră nouă de fizică la Universitatea din Roma.

În același an, 1928, a fost ales membru al Academiei Regale a Italiei, unde a activat un deceniu, în care a pus bazele școlii italiene de fizică modernă. În 1934 a efectuat, în premieră mondială, cercetări în domeniul fisiunii nucleare. Pentru activitatea sa în sfera proprietăților neutronilor, a primit, în 1938, Premiul Nobel. După decernarea premiului nu s-a mai întors în Italia, s-a stabilit cu toată familia în SUA, în semn de protest faţă de acțiunile antisemite ale Guvernului italian fascist. A primit un post de profesor de fizică la Universitatea Columbia, unde și-a continuat activitatea de cercetare, concentrându-se, în special, asupra eliberării energiei nucleului de uraniu. A condus lucrările de construcție a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago, realizând, la 2 decembrie 1942, prima reacție nucleară în lanț controlată. Tot el a construit primul reactor atomic. Rezultatele muncii sale au fost incluse în Proiectul Manhattan, care a dus la construirea primei bombe atomice. La 29 noiembrie 1954 s-a stins din viață în urma unui cancer generalizat al aparatului digestiv. În semn de omagiu, s-a dat numele de fermiu elementului cu numărul atomic 100 (elementul transuranic).