de Roxana Istudor
Orice persoană care are nevoie de asistență medicală de urgență poate primi cele mai bune îngrijiri grație ochelarilor inteligenți care facilitează legătura de la distanță între echipele de intervenție și specialiști.
Expertiza specialistului, în timp real
Teleasistența bazată pe ochelari inteligenți este o soluție adaptată unor cazuri de urgență majoră din sectorul medical. Dispozitivul facilitează videoconferința, oferind posibilitatea echipelor de intervenție să aibă suport de la distanță la locație din partea specialistului. Este sistemul pe care realizatorii acestor ochelari îl numesc „ambulanța conectată”. Rezultatele au început să fie vizibile încă din 2015, când programul era implementat în Franța. De atunci, este folosit zilnic. Cu ajutorul ochelarilor inteligenți, un echipaj de medici de pe Salvare, de pildă, aflat la locul unui accident soldat cu victime, beneficiază de expertiza unui specialist aflat în incinta unei unități medicale sau în dispecerat, în timp real. De asemenea, în cazul în care o persoană a cerut ajutor medical de urgență, personalul de pe ambulanță poate transmite imagini live prin ochelarii inteligenți, primind, în timp util, informații necesare.
Operații cu schimb de informații de la distanță
O altă arie de aplicabilitate pentru ochelarii inteligenți este efectuarea unei intervenții chirurgicale. Astfel, chirurgul se poate consulta cu specialiști din alte țări sau chiar de pe alte continente, transmițându-le acestora imagini live din sală. Prima utilizare pe acest segment a avut loc în 2014, când ochelarii inteligenți au facilitat transmiterea unei operații pe două continente. Medicul francez Philippe Collin a efectuat intervenția, transmițând imagini și făcând schimb de experiență și de sugestii live cu un coleg din Nagoya, Japonia. Mai mult, prin intermediul aceluiași dispozitiv, rezidenții pot fi ghidați și evaluați de la distanță, având parte de o pregătire personalizată prin schimbul de informații care se petrece în timp real.