de Eveline Păuna
Prezența sa pe scena Arenei din Verona, în evenimentul in memoriam Luciano Pavarotti („Pavarotti, un’emozione senza fine” / „Pavarotti, o emoție fără sfârșit”), care a marcat un deceniu de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai valoroși tenori ai planetei, a impresionat o lume întreagă. Alin Stoica nu este doar un tenor talentat, ci și un român care poartă cu mândrie tricolorul în piept pe toate marile scene pe care urcă.
„Rolul Alfredo, din «Traviata», m-a «îmbrăcat» artistic cel mai bine”
- Muzica te-a salvat atunci când anii copilăriei ți-au fost greu încercați de pierderea mamei. Cine te-a îndrumat către canto, cum a început povestea ta? Ce șanse erau să ajungi să cânți, peste timp, pe scene importante?
- Da, este adevărat... Muzica de operă este o terapie permanentă pentru mine în bătălia pe care o duc zilnic cu dorul de mama mea, plecată poate într-o lume mai bună pe când eu abia împlinisem 6 ani. Primii pași către lumea fascinantă a muzicii clasice mi-au fost îndrumați de minunata profesoară Cristina Măgureanu, care, la îndemnul nașei mele, m-a ascultat și apoi mi-a spus hotărât: „Și dacă se dărâmă Colegiul Național de Arte «Dinu Lipatti», tu, Alin Stoica, trebuie să faci muzică!”. Toți cei care pornesc pe acest drum visează ca într-o zi să cânte pe marile scene ale teatrelor lirice. Fiecare are șansa sa. Pentru operă este nevoie însă de muncă supraomenească, de cultivarea harului, de sacrificiu personal și, nu în ultimul rând, de un dram de noroc.
- Care sunt cele mai importante „borne” din parcursul tău profesional?
- Anii petrecuți cu maestrul Ionel Voineag în timpul facultății și pe durata studiilor de masterat au fost ani de întemeiere a ceea ce sunt astăzi și un sprijin neprețuit și pentru ceea ce voi fi mâine, ca artist. Dintre roluri, Alfredo, din „Traviata”, m-a „îmbrăcat” artistic cel mai bine. Recunosc că parteneriatul de excepție de pe scena Operei Române din Iași, cu minunata soprană Ana Maria Donose, a contribuit masiv la acest lucru. De asemenea, nu pot să nu amintesc cele opt reprezentații cu „Carmen”, de Bizet, de la Festivalul Gut Immling, din Germania, „Amleto”, de Franco Faccio, de la Festivalul Bregenz, din Austria, premiera de la Teatro Pergolesi din Iesi (Italia) - „Cavalleria Rusticana”, debutul în opera „La Bohème”, de la București, sau minunatul rol Ciprian Porumbescu din opereta „Lăsați-mă să cânt”, de Gherase Dendrino.
„Marele José Carreras se oprise să mă asculte”
- Ai cântat alături de mari personalități ale scenei internaționale. Cine te-a impresionat cel mai mult și de ce?
- Nu poți să nu fii impresionat atunci când vezi, la doi pași de tine, cum se pregătesc să intre în scenă Placido Domingo, José Carreras, Angela Gheorghiu, Fabio Armilliato sau Francesco Meli. Apoi să îi urmărești pe scenă, atât de aproape... În toate aceste cazuri m-a impresionat responsabilitatea enormă față de public a acestor uriași artiști ai lumii.
- Povestește-ne despre un moment alături de personalitățile care te-au impresionat.
- Vă povestesc, în exclusivitate, o întâmplare extraordinară petrecută în culise, la Arena di Verona. Îmi pregăteam vocea pentru concert și cântam fragmente din diverse arii, într-un loc mai puțin obișnuit: în toaleta din culise. La ieșirea din acel spațiu aveam să constat că marele José Carreras se oprise să mă asculte. M-a strâns în brațe și mi-a spus, având privirea emoționată: „În sfârșit, o voce ca pe vremea noastră, a mea, a lui Luciano și a lui Placido!”.
„Am obținut Premiul «Luciano Pavarotti»”
- Cum ai ajuns să fii invitat la evenimentele organizate de Fundația Pavarotti? La concertul important in memoriam Luciano Pavarotti, de anul acesta, „Pavarotti, un’emozione senza fine” , de la Arena din Verona, ai purtat în piept o insignă cu steagul României. Care este atitudinea colegilor de scenă și a directorilor de teatru atunci când află că ești român?
- Am participat la unul dintre cele mai prestigioase concursuri mondiale pentru tineri artiști lirici, în cadrul Festivalului de Operă de la Sarzana, o veritabilă mică cetate a marii muzici. Am obținut trei dintre cele șase premii puse în joc, între care și Premiul „Luciano Pavarotti”. Doamna Mantovani-Pavarotti, văduva marelui Luciano, mi-a înmânat acest premiu și m-a invitat să fiu parte a spectacolului omagial „Pavarotti - O emoție fără sfârșit”. Referitor la insigna din piept, pot spune doar atât: simt nevoia să am aproape steagul țării mele oriunde aș fi în lumea asta! Nu vreau să fiu patetic, dar este o formă de încredere și de motivare suplimentară pentru mine. Am auzit numai aprecieri la adresa artiștilor români fie că am stat de vorbă cu Placido Domingo, de exemplu, sau cu marea soprană Raina Kabaivanska, sau cu directoarea Operei din Beijing. Toți mi-au spus că artiștii lirici români au voci speciale și au mare dragoste de muzică.
- Este mai greu pentru cineva din România să cucerească faima la nivel internațional?
- Este o competiție dură în acest domeniu. Sunt artiști buni în lume, mai ales în patriile muzicii: Italia, Spania, Germania, Rusia. Sunt artiști în care atât statul, cât și mediul privat investesc mult. Noi, românii, avem însă un statut bun în această lume. Depinde de noi să confirmăm permanent acest statut și, mai ales, să maximizăm șansele de a fi cei mai buni.
„Dacă ai un psihic sănătos, vei avea şi o voce sănătoasă“
- Împărtășește-ne câteva dintre „trucurile” care te ajută să ai grijă de voce.
- Nu folosesc vreun truc pentru a ajuta vocea, iar ceea ce poate funcționa pentru mine nu funcționează neapărat și pentru alte voci. Nu există un „truc” universal valabil! Merg însă pe principiul că, dacă ai un psihic sănătos, vei avea și o voce sănătoasă.
- Cum arată agenda ta până la sfârșitul anului?
- La sfârșitul anului voi avea un turneu în Germania și colaborări cu teatre de operă din România.
Un român a cântat alături de Placido Domingo şi de José Carreras