Amintirile curg ca un pahar cu vin sângeriu, ca frunzele toamnei... Povești de dincolo de oglindă, chemate să vină la noi... Nici n-a plecat bine la Ceruri, că ne e dor de Stela Popescu. De mirosul său, de vorba caldă, de zâmbetul irezistibil, de infuzia de tinerețe... Niciunul dintre noi, jurnaliștii revistei Taifasuri, care am lucrat alături de Stela 12 ani, n-a crezut că vom depăna amintiri despre cel mai „tare” director. Pentru că Stela a fost pentru noi prezent, viitor, niciodată trecut. Și totuși, chiar dacă ne doare aici, în dreptul inimii, vorbim despre femeia pentru care vom avea tot restul vieții o puternică afecțiune. Cu câțiva ani în urmă, Regina Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” mi-a făcut cadou o pereche de cercei... verzi ca o pădure în primăvară. Obișnuia să facă vizite în redacția Taifasuri, prilej cu care adora să ne dăruiască fiecăruia dintre noi câte ceva. Acel ceva ce purta pecetea marii Stela Popescu.

Atunci a adus o mulțime de cercei, și fiecare ne-am ales ce ne-a plăcut. Prima dată când i-am purtat, am făcut tot ce mi-a stat în putință să-i fac să iasă în evidență, pentru ca apoi să spun, plină de mândrie: „Sunt de la Stela Popescu”. În cele mai dese cazuri, Steluța noastră ne-a umplut redacția de cutii cu bomboane. Și toți ne năpusteam ca niște copii să înfulecăm cu poftă... Doar erau de la Stela, nu-i așa?! Și parcă aveau alt gust... gustul copilăriei, al momentului când părintele te răsfață nu pentru că o ceri, ci pentru că așa consideră... Toți așteptam să fim băgați în seamă de marea doamnă, așa că ne învârteam în jurul său, căutând tot felul de pretexte... Oare pentru că am iubit-o prea mult? Și dacă da, acum ce vom face? Dar oare chiar nu va mai intra niciodată pe ușă Stela? Sau, poate, cine știe, mă voi duce eu, din nou, în sanctuarul său, plin cu clovni, oglinzi, mobilă la fel de veche ca istoria, să simt încă o dată ce gust are cafeaua băută din ceștile aranjate frumos de doamna Stela? Vreți să știți ce gust a avut cafeaua făcută de mâna Stelei Popescu? O magie neagră care vrei să te înconjoare și de unde să nu mai pleci niciodată. O cafea prețioasă ca doamna comediei românești. Dar dacă vreunul dintre jurnaliștii de la Taifasuri va ajunge din nou în cabina doamnei Stela de la Teatrul de Revistă, unde de multe ori a intrat mai mult decât spășit, de teamă să nu deranjeze o stea care-și aranja părul și-și colora buzele, va mai avea onoarea să primească un interviu? Putem să vă certăm, doamnă Stela? Cu cine o să mai stăm la taifasuri? De ce nu ați avut răbdare să mai primiți de la noi, cei de la Taifasuri, încă un tort de ziua dumneavoastră, ca acum doi ani când v-au dat lacrimile de fericire? Era pregătit... Nu ne-am gândit niciodată că telefonul care urma să vi-l dăm va suna în noapte... E greu să-ți găsești cuvintele... Nu știu... nu știm... cum să vă mulțumim pentru averea artistică lăsată, pentru tot ce ați fost pentru noi, pentru ce sunteți... Un taifun, o tornadă... Nu ne rămâne decât să facem o adâncă plecăciune în fața miracolului Stela Popescu și să așteptăm un semn de la dumneavoastră. Oricât de mic ar fi...

„Îmi vine greu să vorbesc despre Stela, care a fost o artistă unică, unică. A semănat numai cu ea, o artistă frumoasă, prezentabilă, inteligentă, cu multă inspirație, cu texte inspirate scrise de scriitori mari de umor, cu fundație de adevăr în textele astea. Aici este ceea ce-l face pe un artist de comedie mare - puterea de a înțelege ceea ce spune, puterea de a descoperi ceea ce frământă sufletul omului și îl face să râdă. A face pe cineva să râdă este mult mai greu decât a-l face să plângă” (Dorel Vișan)

„Am filmat cu Stela Popescu acu’ două săptămâni. Probabil a fost ultima emisiune de televiziune din viața sa. «Iar ai slăbit. Ești ca o grisină!», m-a luat în șuturi de cum m-a văzut... «Da’ ai noroc că începi să chelești, ca să vadă lumea că îmbătrânești și tu...». Ca o premoniție, show-ul pentru care am filmat se numește «GuessMyAge» - «Ghicește vârsta»… Pentru că nimeni nu-i dădea 80!” (Dan Negru)

„Am întâlnit-o prima dată în primul meu turneu în Israel cu Teatrul «Constantin Tănase». Împărțeam aceeași cabină seară de seară. Descoperise că mă pricepeam la aranjat părul și se lăsa pe mâinile mele înainte de spectacol, ca să-i coafez superbul său păr! Mă lăuda la toată lumea. M-a învățat trucurile sale de machiaj, de scenă, și avea grijă de mine ca o mamă. Am colindat apoi țara în lung și în lat, în turnee nesfârșite, prin toate orașele și cătunele ei... Am reîntâlnit-o mai târziu la filmările pentru comedia «A doua cădere a Constantinopolului»..., apoi pe platourile de la «Aniela». Pentru mine a fost și va rămâne regina comediei românești! O femeie pentru care nu exista «nu se poate»! Energia sa nesfârșită, pozitivismul său, talentul uriaș, credința și devotamentul total pentru scenă și public sunt unice și de neegalat! Stela, o să-mi fie tare dor de tine! Îngerii să te conducă pe drumul tău spre steaua ta Acolo, Sus, unde doar nemuritorii ajung! Îți mulțumesc că mi-ai atins existența cu ființa ta magică și că mi-ai adus atâta dragoste și bucurie! Odihnește-te în pace!” (Loredana Groza)

Ultimul articol publicat în Taifasuri, la 23 noiembrie, exact în ziua în care a murit!

Misiune pentru iubirea de oameni

Am fost acum câteva zile într-un loc extraordinar, un loc de pace - curat, ideal pentru oamenii mai puţin iubiţi de soartă, mai puţin apăraţi de societate, mai neputincioşi şi care au nevoie de ajutor. Mereu m-a preocupat viaţa acestei categorii nefericite. Într-o vreme am făcut parte dintr-un comitet de susţinere a Spitalului „Christiana”. Atunci am vizitat mai multe aşezăminte pentru bătrâni. Situaţia lor m-a dezamăgit profund. Condiţiile erau mizerabile şi străduinţa personalului nu ajungea pentru a-i ajuta pe cei în suferinţă, iar medicamentele necesare erau insuficiente. Bieţii neajutoraţi, după ce că aşteptau cu tristeţe sfârşitul, nu mai aveau nicio speranţă. De curând am avut o surpriză minunată: am cunoscut Misiunea „Don Orione”, un spital pentru oamenii dezavantajaţi de soartă. Reţineţi: un loc de retragere pentru copii, bătrâni, bolnavi, tineri cu handicap, fără deosebire de religie, vârstă sau rasă. De la copii abandonaţi la femei aruncate în stradă sau la bătrâni părăsiţi, fără niciun ajutor. O clădire modernă, dotată cu aparatură de ultimă generație, personal de îngrijire, medici specialişti, absolut tot ce este necesar pentru a bucura sufletul celor părăsiţi. În cadrul unui program iniţiat de CREDIDAM, „Artişti pentru bunici”, am fost acolo în vizită cu Arşinel. Am oferit un spectacol cu muzică şi glume, ca să aducem un strop de veselie în viaţa acestor oameni. M-aş bucura să aflu că au apărut mai multe asemenea locuri, unde viaţa unor nefericiţi să fie mai frumoasă. Părintele Marian, cel care conduce acest aşezământ, şi măicuţele care îl înconjoară ne-au povestit despre multele programe pe care le oferă pacienţilor de aici. E cu adevărat un loc în care domnesc pacea şi iubirea de oameni.