de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Cea mai frumoasă bibliotecă din lume se află la... Iaşi!
Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au acces la cea mai frumoasă bibliotecă din lume. Cel puţin aşa cred câteva sute de mii de vizitatori ai site-ului boredpanda.com în urma unui sondaj care s-a ţinut în acest an. Iar competiţia s-a purtat între 25 de biblioteci de prestigiu din întreaga lume, precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Națională a Franţei sau Biblioteca din Washington a Congresului Statelor Unite.
Și aula este deschisă publicului
Biblioteca se află în Palatul Universitar din Copou, proiectat de renumitul arhitect elveţian Louis Blanc - care, printre altele, a proiectat şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti - după schiţele lui Petru Poni, profesor la Universitatea din Iaşi. Petru Poni a realizat aceste schiţe după ce a studiat mai multe universităţi din Germania, Austria şi Elveţia. Piatra de temelie a fost pusă de prinţul moştenitor Ferdinand, iar în anul 1897, Palatul Universitar din Copou a fost inaugurat în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisa- beta. Palatul conţine două elemente foarte importante în ceea ce priveşte valoarea lor simbolică şi arhitecturală: biblioteca şi aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Ambele sunt deschise publicului.
Bombardată de ruși, refăcută de studenți și de profesori
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, biblioteca şi aula au fost bombardate de ruşi când linia frontului a ajuns în zona Iaşi - Chişinău, suferind mari pagube. Întregul corp al clădirii a fost ulterior propus spre demolare, dar Şcoala Politehnică şi-a asumat sarcina refacerii acestuia. Reabilitarea acestui spaţiu de o frumuseţe deosebită a durat până spre sfârşitul anilor ’50, la eforturile de reconstrucţie contribuind inclusiv studenţii şi profesorii din vremea respectivă.
Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi deține 962.528 de documente: 522.187 de cărți, 129.332 de reviste, 5.042 de CD-uri și de DVD-uri, 305.967 de documente