de Monica Beleneș

Recent, Melania Medeleanu a fost sursa de inspirație și de curaj pentru schimbarea de care aveți nevoie. În cadrul celei de-a opta ediții „Sun Talk”, ea a ținut un seminar pe tema „Design Your Life”, ceea ce înseamnă să aveți curaj să fiți arhitectul propriei dumneavoastră vieți. Sau să vă colorați existența în culorile pe care vi le-ați dorit dintotdeauna, dar nu ați avut îndrăzneala să le folosiți. Înseamnă un nou început, o viață bună, cu momente unice, cum ar fi atunci când primiți primul cadou aniversar în fața magazinului preferat ori când ieșiți la un film cu prietenii. „Design Your Life” este însă și despre relațiile interfamiliale, părinte-copil, părinte-părinte și, poate la fel de important, relația cu propria persoană. Pentru că Melania a fost, timp de 22 de ani, om de radio și de televiziune, a avut multe de povestit atât din experiențele sale, cât și din ale altora. De asemenea, nu a uitat să amintească și de timpul petrecut alături de copiii din MagiCAMP.

„Fiecare este autorul propriei poveşti”

- Ce te-a determinat să vrei să-ţi deschizi inima în faţa atâtor oameni?

- Cele mai mari satisfacţii din viaţa mea au apărut când mi-am deschis inima. Aveam în mine o căsuţă în care mă simţeam confortabil şi pe care o deschideam cu multă precauţie doar către o mână de oameni. Păstram curăţenia. Imaginaţi-vă că vă invitaţi acasă o gaşcă de prieteni care vin cu copiii. Fetele pun de o plăcintă, bărbaţii se învârt în jurul grătarului, copiii se aleargă prin curte şi dau cu piciorul în frunze. Ştiţi bine că a doua zi veţi avea de spălat un morman de vase, că va trebui să strângeţi din nou frunzele. Dar pe acestea o să le uitaţi repede. N-o să uitaţi însă bucuria de a fi avut oameni dragi aproape, n-o să uitaţi zâmbetele şi poveştile pe care vi le-aţi spus. Cam aşa arată acum inima mea, după ce mi-a apărut în viaţă MagiCAMP, cu sutele de copii şi de voluntari. Ca după un party monstruos.

- Este primul seminar de acest gen la care te-ai hotărât să participi?

- E prima oară, da, când am interacţionat pe o perioadă atât de lungă cu atât de mulţi oameni. M-am bazat şi pe implicarea lor. Nu am vrut să vorbesc „ca televizorul”.

- Care este mesajul pe care ai vrut să-l transmiţi participanţilor la eveniment?

- Mi-a plăcut să le pot spune oamenilor care au participat că fiecare e autorul propriei poveşti. Şi avantajul e, în acest caz, că pot răsturna oricând povestea, că pot introduce personaje noi, le pot da la o parte pe cele care le-o urâţesc, că o pot oricând transforma într-o variantă a lor îmbunătăţită.

„M-am folosit de multe experiențe, dar m-am ferit să dau sfaturi”

- Te-ai rezumat doar la propria experienţă în discuţia cu publicul?

- Experienţa mea mi-a fost lecţie de bază. Dar în egală măsură copiii şi oamenii mari pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, fie în presă, la cursurile de dicţie şi public speaking pe care le ţin, în MagiCAMP sau în general în spaţiul acesta al faptelor bune şi „nebune”, mi-au fost cu toţii profesori de la care am învăţat imens. M-am folosit, aşadar, şi de experienţa acestor oameni în discuţia cu publicul.

- Ce sfaturi le-ai dat celor care te-au ascultat și ce le-ai spune cititorilor noştri?

- M-am ferit să dau sfaturi. Am putut însă să împărtăşesc cu ei una dintre revelaţiile din acest an, din MagiCAMP - în fiecare seară, când noi, voluntarii, încercăm să-i culcăm pe copii (o adevărată faptă de vitejie!), apărea un pui de om care striga: „Abia aştept să vină dimineaţa!”. Câţi dintre noi, când pun capul pe pernă şi setează alarma telefonului, închid ochii cu gândul că abia aşteaptă dimineaţa?

„80% din viața mea o dedic pentru MagiCAMP”

- Apropo de MagiCAMP. Cum a apărut acest proiect?

- MagiCAMP a apărut în urmă cu patru ani, ca o tabără pentru copii cu afecțiuni oncologice. Alături de Vlad Voiculescu și împreună cu o mulțime de prieteni, ne-am propus să le oferim acestor copii atât de încercați „joacă la greu”. Am vrut să-i facem să uite pentru o săptămână măcar de tratamentele chinuitoare prin care au trecut și să-și amintească să fie copii. Liberi, veseli, să-și facă prieteni noi, să-și aducă aminte să fie din nou copii și să prindă încredere și putere să lupte mai departe cu boala. De la cei 32 de copii, din primul an, am ajuns astăzi la 220 de copii, iar MagiCAMP și-a deschis porțile și spre alte categorii. Acum doi ani am construit Connectiv Camp, tabăra copiilor cu arsuri grave, și Blue Camp, tabăra copiilor care au pierdut pe cineva drag.

- Cât din timpul tău îl dedici acestui proiect?

- Aș spune că MagiCAMP ocupă aproape 80% din viața mea. În restul de 20% încap cursurile de dicție și public speaking, conferințele și evenimentele pe care le moderez.

- În ce măsură te afectează interacțiunea cu acești copii?

- Aș spune că interacțiunea cu ei mi-a schimbat viața în bine, chiar și atunci când a fost foarte greu. Copiii m-au învățat ce înseamnă să ai curaj, ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să trăiești. Inclusiv cei care nu mai sunt, pe care i-am ținut în brațe și i-am mângâiat mi-au reamintit, când s-au transformat în curcubeu, cât de prețioasă e fiecare clipă.

„Ne susținem din donații”

- Ce rol joci în viața acestor copii?

- Rolul pe care îl joacă ei în viața mea e mult mai mare decât cel pe care îl joc eu în viața lor. Rolul meu și al echipei MagiCAMP constă în a pune în ordine toate căsuțele, astfel încât, atunci când copiii sunt în tabără, să aibă parte de o săptămână de vis: de la infrastructura sigură, primitoare, la activități atractive și voluntari dedicați. Și atunci când un copil ne întreabă dacă poate să se întoarcă voluntar în MagiCAMP când o să se facă mare, înseamnă că ne-am făcut treaba bine.

- Din ce fonduri se susține MagiCAMP?

- Din fericire, avem mulți prieteni. Fie că ei sunt persoane fizice care donează sume care încep de la 20 de lei până la câteva mii, fie companii care direcționează spre noi 2% din impozitul pe profit. Prietenii noștri, alături de companii care înțeleg cât de important e să se implice în viața societății, ne-au fost de mare ajutor în acești ani.

„Atunci când un copil ne întreabă dacă poate să se întoarcă voluntar în MagiCAMP când o să se facă mare, înseamnă că ne-am făcut treaba bine“

„Undeva, adânc, în mine e un dor de televiziune“

- Cât mai ai de scris din propria poveste?

- Cât mă ţine cerneala. Cât o să mai am ochii buni, cât o să mai fiu sănătoasă. Cât o să mai ştiu să mă bucur. Şi când n-o să mai ştiu să mă bucur, sper că un pui căruia i-am pus cândva stiloul în mână sau pe care l-am sărutat de „noapte bună” îmi va aminti câte motive de bucurie mai sunt încă în faţa mea.

- Ce-ţi lipseşte din viaţa de televiziune?

- La un moment dat m-am trezit povestind cu mult entuziasm unei prietene despre şedinţa pe care o avusesem la MagiCAMP şi unde apăruseră câteva idei foarte frumoase. I-am povestit ce atmosferă grozavă a fost în redacţie. Mi-a luat câteva secunde să rectific - „pardon, la birou”. Am parte şi de adrenalină, şi de idei, şi de oameni grozavi în jur, şi de şedinţe lungi şi provocatoare. E drept, rezultatul orelor de muncă în echipă nu se mai vede la televizor, dar se simte în vieţile sutelor de copii şi de familii cu care lucrăm. Aşa că sunt tentată să spun că nu-mi lipseşte nimic din perioada tv. Dar se pare că undeva, adânc în mine, e un dor. Deocamdată îl las acolo.