de Silviu Ghering

Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861, în satul Sterianul de Mijloc, din comuna Butimanu (actualul județ Dâmbovița). A urmat școala primară din satul natal. După aceea, Şcoala fiilor de militari din Iaşi (1874-1878), Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1878-1880), Şcoala specială de artilerie şi geniu, arma Geniu (1881-1883), Şcoala de aplicaţii de artilerie şi geniu de la Fontainebleau, Paris (1883-1886), unde a obţinut şi brevetul de ofiţer de stat major. Până în 1913 a ocupat funcții de comandă, pe diferite niveluri ierarhice, în unități și mari unități din garnizoanele Vaslui, Bârlad, Roman și Iași.

În 1913 a comandat, ca general de brigadă, Divizia 8 Infanterie în Al Doilea Război Balcanic, împotriva bulgarilor. Contribuția sa la supraviețuirea Armatei Române, și implicit a României înseși, în timpul Primului Război Mondial, este imensă. Numit în fruntea Marelui Cartier General, „a reușit să impună comandamentului rusesc respectul cuvenit și să evite ciocniri inutile și violente” (I.Gh. Duca). Cu răbdare și diplomație, a reușit să pună ordine în Marele Cartier General, să aplaneze conflictele dintre liderii politici și cei militari, a contribuit la realizarea concordanței scopurilor politice de război cu obiectivele militare. A pregătit și a condus operațiile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. A avut un rol determinant în alungarea trupelor maghiare din Transilvania, Crișana și Maramureș și înfrângerea Armatei Ungariei sovietice, stat succesor al fostului component al Austro-Ungariei, care a continuat operațiile militare împotriva României. A contribuit la desfășurarea negocierilor dintre România și Antanta cu privire la stabilirea „liniilor de demarcație” cu Ungaria în 1918-1919 și la retragerea trupelor aliate din Banat și din Dobrogea. Meritele sale la făurirea României Mari s-au bucurat de recunoașterea concetățenilor săi: a fost senator de drept pe viață, membru al Consiliului de Coroană, membru de onoare al Academiei, a fost înălțat la demnitatea de „Mareșal al României”. La 27 august 1943, la 82 de ani, a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat cu funeralii naționale, condus pe ultimul drum de Regele Mihai I și de „conducătorul statului”, mareșalul Ion Antonescu, fostul său aghiotant, care, în cuvântul de rămas-bun, l-a numit „un simbol de muncă, de patriotism, de credință neclintită și de sacrificiu”.