de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
Republica Centrafricană este unul dintre cele mai bune exemple de ţări pline de resurse care, din pricina crizei politice, au devenit state eşuate. Pe vremuri, credinţele au coexistat în pace, dar în ultimii ani ţara este guvernată de haos. În ciuda prezenţei trupelor ONU, musulmanii şi creştinii continuă un război surd.
Război între rebelii musulmani şi miliţiile creştine
În urmă cu patru ani, rebelii musulmani şi miliţiile creştine au purtat un război dur pentru controlul asupra capitalei Republicii Centrafricane, Bangui. În zilele noastre, centrul metropolei este ocupat de negustorii care vând avocado, arahide, ouă, mango, miere şi diverse condimente, iar pe alocuri se pot vedea grupuleţe de copii care joacă fotbal. În ciuda acestei imagini relaxante, violenţa bântuie străzile oraşului Bangui, iar localnicii sunt stresaţi din pricina împuşcăturilor care se aud frecvent şi a prezenţei elicopterelor militare ce brăzdează cerul. Când ne referim la Republica Centrafricană, ar trebui să insistăm pe prezenţa câmpurilor pline cu bumbac, a elefanţilor, gorilelor, papagalilor şi antilopelor, dar şi a minereului de aur şi a diamantelor faţetate, pe vremuri, cel mai cunoscute mărfuri de export ale ţării. Numai că lucrurile s-au schimbat încă din anul 2013, când Seleka, o alianţă de grupări rebele predominant musulmane, a traversat ţara, transformând-o în locul crimelor, jafurilor, violurilor şi incendiilor. Seleka a răsturnat Guvernul corupt dominat de creştini şi a declanşat un război civil care a dus la moartea a mii de oameni, la strămutarea altora şi la crearea penuriei de hrană.
Doar 842.000 de dolari profit din aur
Totuşi, porţiuni vaste din păduri sunt încă nelocuite şi abundă în specii sălbatice. Sub această abundenţă se găseşte o bogăţie de resurse, printre care aur, diamante, uraniu şi petrol. Există destul aur în această zonă, dar corupţia şi instabilitatea politică au făcut ca aceste profituri să nu ajungă şi în buzunarele oamenilor de rând. În 2005, aurul şi diamantele au alcătuit peste jumătate din exporturi. Pentru o asemenea ţară, puţin populată, cu doar cinci milioane de locuitori, prosperitatea era varianta cea mai probabilă. Şi totuşi, lucrurile stau exact invers, iar în 2017 exportul de aur a reprezentat doar 1,2% din valoarea totală, adică aproximativ 842.000 de dolari.
450.000 de refugiaţi şi 430.000 de sinistraţi
Unul dintre motivele decăderii acestei ţări poate fi şi cel invocat de primarul oraşului Berberati, Albert Eustache Nakombo, într-un interviu oferit postului National Geographic: „Până în 2014, când miliţiile creştine i-au alungat din oraş pe musulmani, aceştia formau un sfert din populaţie şi aveau multe afaceri. Sunt foarte importanţi pentru comunitate şi vrem să se întoarcă”. Alţii sunt de părere că problema este mult mai amplă şi trebuie să ne întoarcem în timp pentru a înţelege. În secolul al XIX-lea, ţara a fost colonizată de francezi. Republica Centrafricană şi-a câştigat independenţa în 1960, dar francezii au rămas profund implicaţi în afaceri. Spre exemplu, astăzi, centrafricanii se bazează în privinţa benzinei pe Total, o companie franceză, iar moneda naţională este susţinută de Trezoreria din Franța. De asemenea, un alt factor important este logistica. În sezonul ploios, din mai până în octombrie, satele din nordul mlăştinos sunt complet izolate, blocând rute comerciale importante. Economia din nord nu poate creşte, iar oamenii de acolo sunt furioşi. Din acest motiv, tocmai în nord s-a născut Seleka, dar aceasta nu este singura grupare implicată în conflict. Miliţiile numite Anti-Balaka au fost organizate pentru a o împinge pe Seleka afară din zonele creştine. Atât Anti-Balaka, dar şi Seleka au fost acuzate de crime de război. În timpul confruntărilor, aproape o cincime dintre centrafricani şi-au părăsit locuinţele. Peste 450.000 au căutat refugiu în alte state, iar la sfârşitul anului 2016, alţi aproximativ 430.000 se adăposteau în tabere temporare din interiorul ţării.
Oaza lui Darassa sfidează dezastrul
Unul dintre cei mai importanţi lideri actuali este Ali Darassa, un fost general Seleka. Acum, el controlează oraşul Bambari, al doilea ca mărime şi ca importanţă după Bangui. Războinicii săi gonesc prin oraş cu camionetele, ignorând trupele ONU, care nu prea fac altceva decât să flirteze cu fetele. Luptătorii lui Darassa colectează câte 50 de dolari pentru fiecare dintre sutele de vaci destinate, săptămânal, pieţelor din oraş, dar pretind şi taxe de protecţie proprietarilor de magazine. Însă cea mai preţioasă comoară a lui Darassa este o mină de aur aflată la 60 de kilometri depărtare de Bambari, deschisă acum trei ani. Înaintea crizei, o companie canadiană începuse să prospecteze situl, însă în momentul debutului violenţelor a plecat, împreună cu zeci de alte trusturi străine care exploatau petrol, tăiau lemn, construiau drumuri şi baraje. În mină trudesc în jur de 300 de bărbaţi, care câştigă 9 dolari pe zi. Potrivit estimărilor, mina generează un profit de 4 milioane de dolari anual şi Darassa colectează 6% din aur, „pentru siguranţă”. Condiţiile de trai din zonă nu sunt însă dure cum am crede. Există restaurante care vând vită la grătar, manioc fiert şi bere Mocaf din Bangui, un cinematograf la care sunt proiectate, în general, filme cu Vin Diesel şi Sylvester Stallone şi magazine de unde localnicii îşi pot procura periuţe de dinţi, săpun şi tricouri de fotbal contrafăcute. Toţi comercianţii primesc plata în aur, iar pe marginea drumului femeile şi copiii ajută bărbaţii să cearnă pietrişul colectat, în căutarea metalului preţios.
Mita şi incompetenţa au subjugat justiţia
Dincolo însă de oaza de linişte a lui Darassa, sărăcia şi violenţa domnesc în majoritatea ţării. Un bărbat a povestit reporterilor cum a fost răpit de susţinători ai Seleka în timp ce lucra în apropierea unui cartier musulman: „M-au bătut cu ciocanul şi au folosit un cleşte pentru a-mi scoate trei dinţi”. Imaginea sa era terifiantă, vocea îi era încă înăbuşită de vata însângerată îndesată între gingii, iar ochii săi păreau holbaţi din pricina şocului. „Am depus o plângere la un tribunal municipal din Bangui, dar nu ştiu dacă mi se va face dreptate”, a încheiat el. Criza a distrus sistemul judiciar şi minima încredere a localnicilor în supremaţia legii. Există Poliţie şi câteva tribunale funcţionale, dar în cea mai mare parte sunt prost pregătite pentru a se ocupa de infracţiuni serioase. Iar atunci când chiar există o minimă intenţie intervine mita, care constă, aţi ghicit, în aur, diamante şi dolari.
Trupele de menţinere a păcii violează în serie
Nici străinii nu s-au arătat sensibili la dramele centrafricanilor. Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este a unei fete care a fost abuzată sexual de un soldat francez din trupele de menţinere a păcii. Refugiată împreună cu mama sa de trupele Seleka, fata, în vârstă de 17 ani, a cunoscut un soldat francez înalt, cu mustaţă când a trecut pe lângă postul de control protejat de saci cu nisip. După ce i-a oferit copilei dulciuri, ostaşul a început să-i vorbească în franceză. Apoi, ca să-i arate că se referă la contact sexual, a devenit explicit în gesturi. Ulterior, i-a arătat mai multă mâncare şi i-a spus: „Dacă plângi, te bat. Dacă nu plângi, o să-ţi dau să mănânci în fiecare zi”. Şi astfel, fetiţa a acceptat să fie violată în mai multe rânduri, până a rămas însărcinată. De altfel, se spune că au fost mai multe astfel de cazuri, dar majoritatea fetelor nu au povestit ce grozăvii le-au făcut soldaţii. Fetiţa care a acceptat să depună plângere a mărturisit că s-a făcut o anchetă în cazul său, care a rămas fără rezultat. De altfel, în luna ianuarie a acestui ani, judecătorii francezi au decis să nu aducă acuzaţii soldaţilor învinuiţi de abuz sexual împotriva copiilor din Republica Centrafricană.
Ibrahim Bohari, fotbalistul-erou
Paradoxal, salvarea acestei ţări ar putea veni din sport. Fotbalul este foarte popular aici, iar despre Ibrahim Bohari, fostul căpitan al naţionalei şi cunoscut de toată lumea ca „IB”, se vorbeşte ca despre un erou. Alături de amintirea lui Boganda, „fiarele”, cum sunt numiţi jucătorii centrafricani, pot deveni forţa unificatoare a ţării. Echipa include fotbalişti musulmani şi creştini şi este una dintre puţinele instituţii în care nimănui nu-i pasă de etnie sau de religie. Bohari, care este musulman, a jucat pentru echipe profesioniste din Belgia şi Turcia, iar la izbucnirea crizei a decis să se întoarcă acasă. Odată ajuns, a observat că toţi musulmanii fuseseră alungaţi din cartierul său. După ce i-a întâlnit pe luptătorii Anti-Balaka, avea să povestească: „I-am întrebat de ce nu m-au atacat şi mi-au răspuns: «Nu putem să te omorâm, IB! Te iubim!»”. IB a început să caute modalităţi prin care să contribuie la resuscitarea unităţii ţării, şi într-o zi a observat nişte copii jucând fotbal cu o minge făcută din cârpe. A aflat că toţi aveau părinţi ucişi sau fugiţi, şi atunci şi-a unit forţele cu o organizaţie elveţiană caritabilă şi a închiriat un complex pentru a-i găzdui pe 12 dintre băieţii cei mai tineri. De două ori pe săptămână îi antrenează după ce îşi fac temele. I-a dotat cu echipamente şi ghete, într-o ţară în care mai toţi copiii se joacă desculţi.
Concordia religioasă, mai importantă decât câştigul rapid
De asemenea, Bohari organizează „meciuri ale păcii” între echipele pe care le alcătuieşte, amestecând foşti luptători musulmani şi creştini în cartierele cel mai tensionate din Bangui. „Trebuie să ne concentrăm asupra tinerilor, pentru că mulţi nu au locuri de muncă, dar au capul plin cu muzică şi de filme care glorifică violenţa. Când cineva le spune să se alăture unei grupări rebele, ei cred că pot trăi o asemenea fantezie. Important e să înveţe să se respecte, să-şi iubească meseria şi să nu se gândească la câştigul rapid”, este de părere Bohari. Meciurile nu presupun doar jocul în sine, ci felul în care pot fi convinse autorităţile religioase să susţină ideea, să recruteze participanţi, să angajeze trupele de menţinere a păcii şi să facă rost de donaţii de la firme. „Este vorba despre a arăta comunităţii o imagine cu musulmani şi creştini care se înţeleg şi colaborează”, a încheiat fostul internaţional.
Barthelemy Boganda, fiul de canibal perceput ca un sfânt
Pentru a înţelege mai bine mentalitatea acestor oameni, guvernată de răzvrătire şi de violenţă, este necesar să facem cunoştinţă cu Barthelemy Boganda (medalion), care înseamnă şi astăzi pentru centrafricani ce sunt Washington sau Martin Luther King jr pentru americani. Boganda, unul dintre cei şase lideri care au condus ţara până la începutul crizei, se autodescria ca fiu de canibal şi era celebru pentru că a negociat independenţa ţării cu Charles de Gaulle. „Este singurul lider pe care aproape orice centrafrican îl consideră un sfânt. Discutând cu zeci de creştini şi de musulmani, nu am auzit nici măcar o dată numele lui Iisus sau al lui Mahomed, dar Boganda este menţionat des. S-a născut în ceea ce pe atunci era colonia franceză Oubangui-Chari, condusă de companii private şi unde justiţia era lăsată în seama administratorilor. Într-un an, de Ziua Naţională a Franţei, un oficial francez din Kaga Bandoro le-a permis oamenilor lui Boganda să execute un prizonier, introducându-i un baton de dinamită în anus şi dându-i foc. Viaţa lui Boganda se aseamănă cu a unui profet din Vechiul Testament. Chiar înaintea naşterii sale, forţele franceze i-au ucis tatăl în timpul unui raid asupra satului. Gărzile companiei i-au omorât mama cu lovituri de bâtă când aceasta a refuzat să recolteze cauciuc sălbatic. Orfanul Boganda a fost crescut de un preot romano-catolic şi mai târziu a devenit primul preot indigen din Oubangui-Chari şi primul reprezentant indigen din Adunarea Naţională din Franţa. El a botezat ţara cu numele actual, i-a conceput drapelul şi a scris motto-ul ţării: «Egalitate pentru toţi». A murit însă într-un accident tragic, când avionul în care se afla a explodat în zbor. De atunci, oamenii din întreaga ţară cred că francezii au fost responsabili pentru moartea sa”, se arată în comentariul televiziunii National Geographic.
„Ţeapa“ lui Bozizé a declanşat dezastrul
Personajul considerat de majoritatea centrafricanilor drept responsabil pentru începerea crizei este un anume François Bozizé (medalion), un ofiţer ajuns la conducere în 2003. Părerea cvasigenerală este că acesta le-a promis musulmanilor că îi va include în Guvern dacă îl vor ajuta să preia puterea, dar apoi i-a trădat, şi aşa a apărut Seleka. Luptătorii acestei grupări şi-au atins obiectivul de a-l îndepărta pe Bozizé, dar nu se pricepeau să guverneze. Au controlat Bangui mai puţin de un an înainte ca ONU să trimită o forţă de menţinere a păcii, iar Seleka s-a retras în regiunile dominate de musulmani. Grupările rebele disparate şi-au împărţit teritoriul, iar fiecare lider a folosit resursele locale, în primul rând aurul şi diamantele, pentru a strânge bani ca să plătească luptătorii şi să cumpere arme. Anul trecut au început să se atace între ei, alungând din casele lor 70.000 de oameni.