de Silviu Ghering

Nikita Sergheevici Hrușciov s-a născut la 15 aprilie 1894, la Kalinovka, un sat amărât din regiunea Kursk, aproape de granița actuală cu Ucraina, într-o familie de țărani săraci și analfabeți, care a mai avut o fată cu doi ani mai mică, Irina. A mers la școală în total patru ani, o parte la școala parohială și o parte la școala de stat din sat. A muncit de la 10 ani în sectorul feroviar, în mină și într-o fabrică de cărămidă. La 14 ani s-a mutat cu familia în orașul Iuzoka, din regiunea Donbas, Ucraina, actualul Donețk, unde s-a angajat ucenic de „montor metalurg”. Primul Război Mondial l-a găsit, în 1914, muncitor metalurg calificat, și astfel a fost scutit de înrolarea în armata țaristă. Angajat într-un atelier de material minier din Rutcenkovo, a fost implicat în mai multe greve care cereau salarii mai mari, condiții de muncă mai bune și sfârșitul războiului.

În 1914 s-a căsătorit cu Iefrosinia Pisareva, fiică de muncitor, cu care a avut o fată, Iulia (1915), și un fiu, Leonid (1917). După abdicarea ţarului Nicolae al II-lea, în martie 1917, a fost ales în sovietul muncitoresc din Rutcenkovo, iar în luna mai a devenit președintele sovietului. S-a alăturat bolșevicilor abia în 1918 și a avansat rapid în ierarhia partidului comunist. A susținut epurările lui Stalin, care, în 1939, l-a trimis să guverneze Ucraina sovietică. În Al Doilea Război Mondial a fost comisar politic, intermediar între Stalin și generalii săi. După război a revenit în Ucraina înainte de a fi rechemat la Moscova pentru a deveni unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Stalin. În lupta dură pentru putere declanșată de moartea lui Stalin, la 6 martie 1953, Hrușciov a ieșit victorios și a ajuns secretar general al partidului comunist, adică, practic, conducătorul Uniunii Sovietice. A denunțat epurările staliniste și a deschis o perioadă de reducere a represiunilor în țară. Politica sa internă, de ameliorare a vieții cetățenilor obișnuiți, n-a prea avut succes, iar cea externă a dus la anii cei mai tensionați din „războiul rece”, prin accentul pus pe înarmarea nucleară, care a dus la criza rachetelor din Cuba (1962). A fost înlăturat de la putere în 1964, a fost „pensionat la domiciliu” într-un apartament obișnuit din Moscova, unde și-a scris memoriile, iar benzile de magnetofon pe care erau înregistrate au fost scoase clandestin din țară și publicate parțial în Occident în 1970. A murit de o boală cardiacă în 1971.