de Silviu Ghering

„Scriitorul Ştefan Augustin Doinaş a încetat din viaţă în urma unui infarct, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Fundeni, iar soţia sa s-a sinucis după o zi, lăsând un bilet în care a scris: «O prea mare iubire ucide»”. Aşa suna ştirea care a ţinut prima pagină a ziarelor la finalul lunii mai a anului 2002. În spatele gestului extrem făcut de soţia scriitorului stă o poveste de iubire pasională, care a durat 44 de ani. De aici trebuie să înceapă biografia scriitorului Ştefan Augustin Doinaş. De la sfârșitul ei. Pe scurt, foarte pe scurt, Ștefan Popa, pe numele său adevărat, s-a născut la 26 aprilie 1922, în satul Chereciu, Arad, într-o familie înstărită și a fost un poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Alianța Civică.

După școala primară în satul natal și Liceul „Moise Nicoară” în Arad, face Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității clujene, unde îl are profesor la Istoria Culturii pe Lucian Blaga. La absolvire (1948) se întoarce ca profesor în satul său natal. Predă Limba Română la Hălmagiu și apoi la Gurahonț, în total șapte ani de profesorat. În 1955 renunță la învățământ și se stabilește în București. A debutat în 1939, cu o poezie, în „Jurnalul literar”, câștigând apoi, cu volumul „Alfabet poetic”, în 1947, Premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic care l-a trimis în spatele gratiilor, în 1957, pentru convingerile sale. La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătorește cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viața literară. Din 1969 începe să lucreze în redacția revistei „Secolul XX”, al cărei redactor-șef va deveni în 1992. Publică numeroase cărți de poezie, de critică literară, remarcându-se printr-o înaltă ținută intelectuală. Meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin prin titlul de academician în anul 1992. Aproape de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul „T de la Trezor”. A făcut și publicistică politică, de pe o poziție anticomunistă intransigentă. Toată activitatea sa culturală însă nu a egalat iubirea imensă cu soția sa, sfârșită, cum citam la început, prin moarte...