de Andrei Dicu şi Eduard Popa
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a câştigat al doilea mandat de cinci ani şi va beneficia de puteri sporite, după modificarea Constituţiei, de anul trecut. Deşi situaţia rămâne tensionată, Erdogan este unul dintre cei mai importanţi lideri din această zonă a lumii. Povestea sa pare ruptă dintr-un roman şi vă invităm să descoperim tainele acestui personaj.
Kilicdaroglu: „Pentru ce aş felicita un dictator?”
Considerat de unii dictator, de alţii salvatorul Turciei, după ce a declarat că va continua să elibereze teritoriile siriene de sub tutela ISIS, Erdogan a devenit un lider la fel de controversat precum Vladimir Putin şi Donald Trump. Susţinut de partidul conservator AKP, a obţinut peste 53% din voturi, deşi s-a spus că partidele din opoziţie nu au beneficiat de condiţii egale, în campania electorală. De altfel, Ignacio Sancez Amor, şeful misiunii pe termen scurt a OSCE în Turcia, a declarat: „Restricţiile pe care le-am constatat privind libertăţile fundamentale au avut impact asupra alegerilor. Sper că Turcia va ridica aceste restricţii cât mai repede”. De asemenea, Kemal Kilicdaroglu, unul dintre liderii opoziţiei, a răbufnit: „Nu pot să felicit un om care nu apără democraţia. Pentru ce aş felicita un dictator?”. Însă, potrivit postului HaberTurkTV, candidatul opoziţiei, Muharrem Ince, s-a declarat, între timp, învins: „Admit că Erdogan a câştigat scrutinul!”.
Arestări pe bandă rulantă
Preşedintele turc nu iartă. După lovitura de stat din 15 iulie 2016, au fost arestaţi 132 de susţinători ai lui Fethullah Gulen, organizatorul puciului. La 20 ianuarie, anul acesta, Erdogan a ordonat şi arestarea unui grup de 11 membri ai Asociaţiei Medicale Turce, care criticaseră intervenţia militară în Siria. Unul dintre aceştia a acuzat: „Fascismul loveşte din nou această ţară”, iar Erdogan a replicat: „Ei nu sunt intelectuali, sunt o bandă de sclavi. Sunt slujitorii imperialismului!”.
1.000 de lire, primii bani ca profesionist
Întorcându-ne în timp, Erdogan s-a născut la 26 februarie 1954, în cartierul Kasîmpaşa din Istanbul, după ce familia sa s-a mutat de la Rize, şi se pare că provine dintr-o familie de imigranţi georgieni. Personaj contradictoriu, a declarat în 2004, la Tbilisi, „Şi eu sunt georgian. Familia mea a emigrat din Batum la Rize şi era o familie georgiană”, dar, în 2007, a afirmat la o emisiune tv că descinde dintr-o mare familie musulmană, stabilită în jurul oraşului Trabzon. Primii bani i-a câştigat în adolescenţă, vânzând limonadă şi covrigi cu susan, pe străzile din Istanbul. A jucat fotbal, iar la 15 ani a devenit jucător profesionist şi a primit 1.000 de lire, după transferul la clubul Camialtispor. În 1976, pe când evolua la Istanbul Elektrik Tramvay ve Tunel, a devenit campion naţional. A plecat la echipa Erokspor, iar în zilele noastre, stadionul din Kasimpasa îi poartă numele.
Puşcărie pentru „Allah e mare!”
În 1973, a terminat liceul de predicatori musulmani şi ulterior a absolvit Facultatea de Comerţ a Universităţii Marmara. După lovitura de stat militară de la 12 decembrie 1980, a decis să intre în politică. A avut o ascensiune fulminantă, devenind preşedintele aripii tinere a Partidului Salvării Naţionale, primar al Istanbulului (1994), premier (2003-2014) şi ulterior preşedintele ţării. Deşi în 2002, când a înfiinţat AKP, urmaşul islamist al Fazilet, a spus că noua formaţiune nu are la bază religia, în tinereţe, a fost condamnat la închisoare, după ce, la 6 decembrie 1997, a recitat o strofă din poezia „Rugăciunea soldatului”, de Ziya Gokalp: „Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, Moscheile sunt cazărmile noastre şi credincioşii, soldaţii noştri. Această armată divină îmi aşteaptă religia. Allah e mare, Allah e mare!”.
Prima Doamnă bea ceai de 2.000 de euro
Erdogan şi-a cunoscut soţia, Emine Gulbaran, în 1977, la o conferinţă a Asociaţiei Femeilor Islamice, şi la 4 iulie 1978 s-au căsătorit. Emine s-a născut în 1955, la Istanbul, într-o familie cu cinci copii. Potrivit unuia dintre fraţii săi, la vârsta de 15 ani a fost forţată să poarte batic, iar din acel moment acest „accesoriu” avea să-i influenţeze viaţa. După victoria lui Erdogan în alegeri, în 2002, ea a purtat „hijabul”, în calitate de soţie de premier, şi a declanşat tensiune, pentru că accesul în acest fel în instituţiile de stat nu era permis, la acea vreme. Nu i s-au mai trimis invitaţii la festivităţi sau a evitat ea însăşi unele ceremonii, precum „Salutul militarilor”. Totuşi, aceste tabuuri au fost încălcate treptat, iar Emine poartă permanent eşarfe pe cap. Este considerată un model pentru femeile conservatoare din Turcia şi a declarat că... „haremul este o şcoală importantă pentru viaţă”. În 2010, soţia viitorului şef de stat avea să şocheze, participând în premieră, în mod oficial, cu voal, la festivităţile organizate de Ziua Republicii. Doi ani mai târziu a repetat gestul cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Suveranităţii, în Parlament. Se spune despre Prima Doamnă că în tinereţe era petrecăreaţă, este dependentă de cumpărături, trăieşte într-un palat de 650 de milioane de euro şi că bea ceai de 2.000 de euro, kilogramul.
Adrian şi Dana Năstase, „martori” la nunta Esrei
Erdogan are doi fii, Ahmet Burak şi Necmetin Bilal, şi două fiice, Esra şi Sumeyye. Esra este căsătorită cu Berat Albayrak, ministrul pentru Energie şi Resurse Naturale. Cei doi sunt finii cuplului Adrian şi Dana Năstase (naşi, în religia creştină, martori în cea musulmană), potrivit mărturisirii făcute de expremierul român în 2004 şi preluate de presa din acea vreme. Sumeyye are o diplomă obţinută la London School of Economics şi a lucrat pe o poziţie de consilier pe probleme de politică externă pentru AKP, atunci când tatăl ei era premier. Este vicepreşedinta unui grup proislamic de apărare a drepturilor femeilor.
„Pupat Piaţa Endependenţi“ cu Donald Trump
Relaţiile dintre Turcia şi SUA au fost încordate. Totul a început odată cu decizia Guvernului de la Ankara de a-l reţine pe pastorul american Andrew Brunson, pentru acuzaţii de terorism şi cu achiziţionarea sistemelor de apărare cu rachete S-400, incompatibile cu cele ale NATO. Washingtonul a criticat dur aceste măsuri, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Luna trecută, Turcia s-a arătat deranjată de încarcerarea, la New York, a unui fost director al băncii de stat din Ankara, pe motiv că ar fi încălcat sancţiunile impuse împotriva Iranului, măsura luată de americani fiind considerată un atac politic. Totuşi, situaţia pare să se detensioneze. Potrivit Reuters, Donald Trump l-a felicitat, telefonic, pe Erdogan după victoria în alegeri, iar cei doi lideri au căzut de acord să îmbunătăţească relaţiile dintre cele două ţări. Conform unui comunicat emis de Preşedinţia Turciei, Trump şi Erdogan au subliniat nevoia de a urgenta retragerea trupelor kurde din Manbij şi s-au înţeles în privinţa luptei împotriva terorismului. Mai mult, cei doi şefi de stat se vor întâlni, în perioada Summitului NATO (11-12 iulie) şi vor avea ocazia să pună lucrurile la punct. Vorba lui Nenea Iancu, „pupat Piaţa Endependenţi”... la Bruxelles.