Main menu

header

686 25 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

În 1977, filipineza Josie Natori (foto) fonda compania care îi poartă numele și care readucea lenjeria feminină în prim-planul modei. Astăzi, piesele Natori sunt un lux tot mai accesibil într-o lume a femeilor tot mai puternice.

„În colecțiile mele nu există nimic din care nu aș purta chiar eu”

- Ați decis să intrați în lumea modei din funcția de vicepreședinte de Investiții la cunoscuta bancă Merrill Lynch, prima femeie în această poziție în anii ’70. Care a fost motivația?

- Eram convinsă că astfel voi avea ocazia să import mătase de cea mai bună calitate cu care să creez lenjerie pentru femeile care nu doreau ca piesele în care dorm să fie lălâi sau din materiale ieftine.

- Clienții vă colecționează de patru decenii creațiile. Cum îi fidelizaţi?

- Nu există nimic în colecțiile mele care nu aș purta chiar eu cu multă plăcere. Realizăm lenjerie pentru toate mărimile și fiecare colecție nouă pe care o lansez este o provocare de a convinge asupra calității, dar și o încercare de a seduce.

„Moda trebuie să se potrivească publicului”

686 25 2- Produsele marca Natori sunt considerate de lux. Este mai accesibil decât în deceniile trecute?

- Noi creăm piese care nu sunt neapărat necesități. Dar nu văd de ce răsfățul nu ar deveni o necesitate. În fond, noi, femeile, muncim foarte mult. De ce nu ne-am face cadouri somptuoase, care să ne facă fericite? Merităm asta din plin.

- Cum s-a schimbat industria de când ați lansat prima colecție?

- În ziua de azi, spre deosebire de trecut, moda trebuie să se potrivească publicului. De aceea am încercat în toți acești ani să le ofer femeilor cât mai multe opțiuni.

„Aplic broderii cu orhidee în floare pe cămăși de noapte asimetrice”

686 25 3- Ați rămas fidelă materialelor de cea mai mare finețe pentru piesele de lenjerie. Care sunt reperele fixe ale creațiilor brandului Natori?

- Introduc cât mai multe variațiuni posibile pe teme consacrate, ca broderiile cu orhidee în floare puse pe cămăși de noapte asimetrice sau dantela fină, creată manual, aplicată pe pantalonașii de noapte.

- Cum vedeți evoluția ansamblurilor de noapte într-o lume în care tineretul îmbracă pijama din bumbac?

- Încercăm să facem piese cu imprimeuri cât mai feminine, croite elegant, iar atunci când nu sunt din mătase, poliesterul este de o calitate care îl apropie foarte mult de acest material, astfel încât orice halat se simte ca mătasea - este practic, lejer, dar și elegant.

„Se cer materiale dintre cele mai fine, în culori îndrăznețe și cu ornamente sofisticate”

686 25 4- Foarte multe dintre cliente sunt de vârstă mijlocie și peste. Care sunt avantajele lenjeriei pentru ele?

- Pe lângă calitate, este vorba și despre păstrarea unui stil care le-a fost caracteristic în tinerețe, adus totuși în datele momentului. Dar, în general, consumatorii nu mai merg pe variantele clasice. Trebuie seduși, sunt mereu în căutare de ceva nou, care să-i atragă, dar să fie în același timp și autentic.

- Cu ce poate fi cucerit publicul tânăr când vine vorba despre lenjerie?

- Cu aceleași lucruri cu care am făcut asta și în 1977, când lenjeriile erau ori victoriene, ori în culori prea închise. Mai exact, se cer în toate vremurile și de toate generațiile materiale dintre cele mai fine, în culori îndrăznețe și cu ornamente sofisticate, cu imaginație și stil, dublate de cea mai înaltă calitate a execuției. Femeile de toate vârstele se pot simți seducătoare în mătase și dantelă, indiferent că este vorba despre un furou sau despre un ansamblu din două piese.

„Oferta foarte diversă face ca fiecare să poată găsi ce-și dorește”

686 25 5- Vor femeile lenjerie de mătase și în timpuri grele?

- Cea mai bună dovadă că da este faptul că am lansat una dintre cele mai complete colecții, cu sutiene, topuri, pantalonași și accesorii exact când a lovit rece- siunea. Ceva mai târziu am lansat și un parfum. Până la urmă, nu este vorba despre nimic mai mult decât despre a le oferi femeilor ceea ce își doresc.

- Care este impactul avansului tehnologic asupra unui domeniu atât de exclusivist?

- Competiția a devenit tot mai aprigă în ultimele decenii, dar cred că ceea ce este mai bun abia de acum încolo se va întâmpla. Noi trebuie să facem femeile să-și dorească lenjerie fină, să le dăm nu doar produsul, ci și un motiv să-și cumpere ceva nou, care să le facă să se simtă speciale. Oferta foarte diversă face ca fiecare să poată găsi ce-și dorește.

„Nu-mi plac compromisurile. Suficient nu înseamnă îndeajuns de bun“

În 2015, Josie Natori a decorat camera în care a stat Papa Francisc pe timpul vizitei de cinci zile pe care a efectuat-o în Filipine

„Ascult întotdeauna consumatorii“

- Știu cumpărătorii ce își doresc sau se lasă în voia brandurilor?

- Clienții știu întotdeauna ceea ce își doresc. De-a lungul timpului am învățat să-mi bazez succesul pe a-i asculta. Am pornit afacerea de la o sugestie și întotdeauna sunt atentă la consumatori. Evident, creatorii au propriile opinii, dar personal am luat foarte în serios opiniile clienților, trendurile dictate de ei, ceea ce și-ar dori să poată cumpăra. Asta m-a ajutat să pot veni mereu cu ceva diferit și proaspăt. Vremea când eram cu toții „victime” ale modei a trecut. Astăzi, femeile sunt mult mai puternice, mai independente și mai decise, iar asta se reflectă și în fashion.