de Silviu Ghering

Demostene Botez s-a născut la 29 iulie 1893, în satul Hulub, județul Botoșani, fiul preotului Anghel Botez și al Ecaterinei Botez, și ea fiică de preot. A învățat în sat primele două clase, după care a fost trimis la școală la Botoşani în 1900, apoi la Iași. Și-a continuat studiile mai întâi la un liceu particular, apoi la Liceul Internat din Iași, pe care l-a absolvit în 1912. A aderat încă din liceu la cercul literar al revistei „Viața Românească”, care i-a publicat în timp o mare parte a creației sale. A urmat Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a obținut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934, la București. Până în 1950 a îmbinat profesia cu activitatea literară. După 1950 a lucrat numai în domeniul literar și publicistic. A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva”.

Întors de pe frontul Primului Război Mondial, a publicat în 1918 volumul de poezii „Munții”, foarte bine primit și premiat de Academia Română. Pentru o scurtă perioadă, februarie-decembrie 1919, a editat, în... bucătăria de vară a casei sale din Iași (acum „Casa memorială Gheorghe Topârceanu”), revista „Însemnări literare”. A dus o susținută activitate publicistică în presa interbelică de stânga în ziarele Cronica, Arena și Momentul. A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Poeziile de tinerețe, din primele volume („Floarea pământului” - 1920, „Povestea omului” - 1922, „Zilele vieții” - 1927, „Cuvinte de dincolo” - 1934, „Pământ și om” - 1942) îmbină notele idilice, tradiționaliste, cu stări sufletești și motive simboliste și sunt semnificative pentru definirea laturii sentimentale a simbolismului românesc. Prozatorul din el a fost mult mai tradiționalist decât poetul în romanele: „Ghiocul” (1931), „Înălțarea la cer” (1937), „Obsesia” (1946), „Oameni de lut” (1948). După 1945 a abordat teme de stânga („Oameni în lumină” - 1956, „Bucuria tinereții” - 1957, „Carnet” - 1961). A mai publicat impresii de călătorie, broșuri de literatură propagandistică, multă literatură pentru copii, cu o puternică latură pedagogică lipsită de suplețe, traduceri din Moliere, Flaubert, Aristofan, Gorki, Radiguet, Roger Vaillant, Jules Renard, V. Larbaud, Brecht. A fost deputat, academician, redactor-șef și director al noii serii a revistei „Viața Românească”, mutată la București încă din 1930, președinte interimar al Uniunii Scriitorilor (1964-1965). A murit la 79 de ani, la 17 martie 1973, la Iași.