de Sorin Dumitrescu şi Adrian Barna
Enzo Ferrari a fost o figură emblematică în lumea automobilismului european. Nebunia şi visul italianului au făcut ca brandul „Ferrari” să devină cunoscut pe toate meridianele, numele fiind asociat automat cu Formula 1 şi succesul.
„Vreau ca într-o zi să construiesc cea mai rapidă maşină din lume”
Povestea lui Enzo Ferrari a început la 18 februarie 1898, cu toate că pe certificatul de naştere este trecută data de 20 februarie. Tatăl viitorului antreprenor nu a putut să ajungă la primăria din Modena pentru a anunţa fericitul eveniment din cauza unei furtuni de zăpadă. Micuţul Enzo era al doilea copil al cuplului Alfredo-Adalgisa Ferrari. Zece ani mai târziu, microbul automobilismului l-a cuprins. Felice Nazzaro câştiga cursa de pe circuitul din Bologna, iar evenimentul l-a făcut să viseze că într-o zi va deveni, la rândul său, pilot. Era epoca în care maşinile erau nişte ciudăţenii, doar oamenii cu o stare financiară foarte bună puteau să aibă acces la această lume. Enzo provenea dintr-o familie de condiţie medie în Italia. „Vreau ca într-o zi să construiesc cea mai rapidă maşină din lume”, era visul micuţului Ferrari, în timp ce mama Adalgisa îl îndruma să-şi continue studiile.
A luptat în Primul Război Mondial
Salt peste timp, în vara anului 1914. Europa stă pe un butoi de pulbere, iar totul explodează de la câteva gloanţe. Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip. La scurt timp începea Primul Război Mondial, iar Enzo Ferrari era chemat să apere Italia. Tânărul se loveşte cu un ciocan peste mână ca să fie declarat inapt, dar acest lucru doar amână inevitabilul. Enzo Ferrari a luptat în Regimentul 3 Vânători de Munte în timpul Primului Război Mondial. La doi ani de la începutul conflagraţiei, pe front, tânărul primeşte vestea că tatăl şi fratele său au murit, amândoi răpuşi de o gripă care a făcut ravagii în acea perioadă în Europa. Întors de pe front, Enzo avea în faţa ochilor un tablou trist. Familia sa trăia într-o sărăcie lucie. A încercat să se angajeze la fabrica FIAT din Torino, dar a fost respins. Şansa o primeşte de la CMN (Costruzioni Meccaniche Nazionali), unde devine pilot de teste.
A renunţat la curse pentru o femeie
Participă la Targa Florio, o cursă de anduranţă, dar este nevoit să abandoneze după ce rezervorul se fisurează. De la CMN, Enzo Ferrari a ajuns la fabrica Alfa Romeo şi are, în sfârşit, posibilitatea să concureze la bordul unui bolid adevărat. Între timp, pilotul se îndrăgosteşte de Laura Dominica Garello. La scurt timp o cere în căsătorie, însă tatăl fetei se opune. „Cine eşti tu? Ce slujbă ai? Nu prezinţi nimic concret în acest moment”, i-a replicat tatăl fetei. Enzo Ferrari i-a răspuns imediat: „O să fiu celebru într-o zi”. În 1924, la un an după căsătoria cu Laura, Enzo Ferrari a câştigat Coppa Acerbo de la Pescara. Conducătorii fabricii Alfa Romeo sunt încântaţi de succes şi îi propun un contract avantajos, însă femeia iubită îi cere cu insistenţă să renunţe la cariera de pilot. Erau anii în care cursele erau mortale. Decesul lui Antonio Ascari îl şochează şi ia decizia să facă un pas în spate. În tot acest timp se gândeşte la ce va urma să facă. Visul din copilărie îl bântuia şi era momentul să înceapă lucrul la cea mai rapidă maşină din lume.
Obligat să construiască... tancuri
La 16 noiembrie 1929, Scuderia Ferrari s-a înfiinţat, iar Enzo reuşea să aducă 40 de piloţi experimentaţi în companie. Fabrica era asociată cu Alfa Romeo, fiind divizia pentru maşini de curse, iar cei care concurau erau chiar angajaţi ai fabricii. Parteneriatul a durat timp de patru ani, până în momentul în care maşinile create au devenit prea scumpe. Pirelli a sărit în ajutorul lui Enzo Ferrari. Anul 1937 a fost unul negru, Scuderia Ferrari s-a dizolvat, iar italianul revenea la Alfa Romeo, unde fusese retrogradat în companie. După doi ani negri a plecat din fabrică şi s-a dedicat proiectului său. A început să construiască componente de maşini pentru rivalii celor de la Alfa Romeo. În momentul în care a părăsit faimoasa firmă, şefii au introdus o clauză prin care nu putea să proiecteze sau să construiască automobile timp de patru ani. Chiar în momentul în care părea că s-a pus pe picioare a venit Al Doilea Război Mondial. Regimul dictatorial al lui Benito Mussolini l-a obligat pe Enzo Ferrari să construiască tancuri şi arme de război. Au fost anii grei ai Scuderiei, iar pe finalul conflagraţiei a mai venit o lovitură. Fabrica din Modena a fost bombardată de Aliaţi, iar Ferrari s-a mutat la Maranello, loc care a devenit sinonim cu firma producătoare de maşini.
La un pas să ajungă după gratii
Din 1947, Scuderia Ferrari a devenit un nume respectat în lumea curselor auto. Cu unii dintre cei mai buni piloţii, maşinile italianului au câştigat trofee la Le Mans sau Mille Miglia. Trei ani mai târziu a fost înfiinţată Formula 1, iar căluţul cabrat a intrat în competiţie cu piloţii Luigi Villoresi, Raymond Sommer, Dorino Serafini şi Alberto Ascari, fiul lui Antonio Ascari. Primul succes în clasamentul piloţilor a venit în 1952, când Alberto Ascari a obţinut trofeul cu şase victorii în opt curse. Nouă ani mai târziu, Ferrari triumfa pentru prima dată în clasamentul constructorilor. Până la momentele de glorie, Enzo Ferrari a fost aproape să ajungă la închisoare. Cursa Mille Miglia din 1957 a fost umbrită de o tragedie. Bolidul condus de Alfonso de Portago a ieşit în decor, iar nouă spectatori, dintre care cinci copii, au murit. Aceeaşi soartă au avut-o pilotul şi copilotul. Enzo Ferrari a fost acuzat şi judecat, însă după patru ani, judecătorii l-au declarat nevinovat, cu toate că familiile îndoliate au cerut ca omul de afaceri să ajungă la închisoare.
Acum, Fiat deţine 90% din acţiuni
În 1963, Enzo Ferrari s-a gândit să-şi vândă afacerea către Ford. Americanii au pus pe masă 18 milioane de dolari, o sumă uriaşă pentru acele vremuri. Italianul a ieşit din negocieri în ultimul moment, când a realizat că Ford nu îşi dorea să mai construiască maşini pentru raliuri. Scuderia s-a lovit de probleme financiare, cererea de automobile era mică, astfel că în 1965, omul de afaceri a vândut o parte a companiei către FIAT. Patru ani mai târziu, concernul a mai achiziţionat acţiuni, ajungând să deţină 50% din Ferrari. La 14 august 1988, Enzo Ferrari a murit în Maranello, la vârsta de 90 de ani. Decesul a fost anunţat public abia pe 16 august, pentru a compensa cele două zile care au durat pentru înregistrarea certificatului său de naştere. În acelaşi an, FIAT ajungea să deţină 90% din Ferrari. În urma omului de afaceri a rămas un fiu, Piero Ferrari, născut dintr-o relaţie extraconjugală, şi care deţine în prezent 10% din acţiunile Scuderiei. Enzo a mai avut un fiu, Alfredo, dar care a decedat la 24 de ani din cauza distrofiei musculare. Tragedia l-a afectat puternic pe Enzo, omul de afaceri retrăgându-se din viaţa publică. Poate nu a construit cea mai rapidă maşină din lume, însă a reuşit ca numele Ferrari să fie cunoscut în întreaga lume. Visul lui Enzo, „o să fiu celebru într-o zi”, s-a împlinit.
Povestea căluţului cabrat
Emblema Ferrari este inconfundabilă, însă povestea ei este mai puţin cunoscută. În timpul Primului Război Mondial, Enzo Ferrari s-a împrietenit cu Francesco Baracca, un faimos aviator italian. Avionul pe care zbura acesta avea ca simbol un căluţ cabrat, la fel ca cel purtat ca medalion pe un lanţ. Înaintea unui zbor de recunoaştere, Ferrari a primit colierul din partea pilotului, care nu mai avea să se întoarcă, fiind doborât. În momentul în care Enzo Ferrari a pus bazele fabricii, a rugat familia Baracca dacă poate folosi simbolul ca emblemă. Legenda spune că mama lui Francesco, Contesa Paolina, i-a oferit în dar o bucată din fuselajul avionului doborât, care avea simbolul căluţului cabrat. După ce a primit acceptul, Enzo a preluat celebrul „Cavallino Rampante”, i-a întors coada calului în sus, a adoptat culoarea galbenă a oraşului Modena şi i-a mai aplicat steagul Italiei.