de Silviu Ghering

Jean Piaget s-a născut la 9 august 1896, în Neuchâtel, oraș din nord-vestul Elveției, unde se vorbea limba franceză. Mama lui provenea dintr-un mediu calvinist cu puternice convingeri religioase, în vreme ce tatăl, profesor universitar de literatură medievală, era un sceptic în materie de religie. A fost un copil serios, care vădea un interes precoce pentru natură. Pe la 11 ani, elev la o școală latină, a trimis unei reviste naturaliste locale un articol de trei paragrafe, care a fost publicat, despre o vrabie albinoasă pe care o observase într-un parc. Este considerat începutul unei strălucite cariere științifice, constând în peste 60 de cărți și câteva sute de articole.

În 1914 s-a înscris la Universitatea din Neuchâtel, iar în 1918 şi-a luat doctoratul, cu o disertaţie despre distribuţia moluştelor în Alpii Elveţieni. După Primul Război Mondial, a studiat psihologia experimentală și psihanaliza la Universitatea din Zürich, dar, după un semestru, a plecat la Paris. S-a dedicat studiului dezvoltării inteligenței și testelor de inteligență. În 1921, a fost numit director de studii la Institutul „Jean-Jacques Rousseau” din cadrul Universității din Geneva, iar în 1923 s-a căsătorit cu Valentine Châtenay. Au avut trei copii, Jacqueline, Lucienne și Laurent, a căror dezvoltare intelectuală a fost studiată de tată de la naștere până când au început să vorbească. Timp de șase decenii, a susținut un program de cercetări naturaliste, care a examinat profund înțelegerea dezvoltării copilului. Și-a denumit lucrarea teoretică generală de bază „Epistemologie genetică” pentru că a fost în primul rând interesat de cum se dezvoltă cunoașterea în organismul uman. A pus bazele unui întreg subdomeniu al psihologiei - care se ocupă de dezvoltarea capacităţilor cognitive ale omului - şi a elaborat un program de cercetare care e în plină desfăşurare şi în zilele noastre. A murit la 84 de ani, la 16 septembrie 1980, la Geneva.