de Adrian Barna şi Eduard Popa

Există artiști pentru care orice fel de provocare înseamnă un pas înainte în carieră. Iar asta-i face să fie şi mai iubiți de public, mereu în preferințele celor care știu să aprecieze arta la adevărata ei valoare. Dacă am face un sondaj de opinie general, în topul celor mai populari interpreți de pe scena muzicală românească s-ar regăsi, fără doar şi poate, romanticul Paul Surugiu - Fuego. De 20 de ani cântă cu succes, lansează șlagăr după șlagăr, reușind să se mențină peste timp. Muzica sa cucerește, emoționează și sparge barierele, ajungând fix acolo unde-și propune eroul nostru, în sufletul spectatorilor. Cu numeroase performanțe, Fuego este unul dintre puținii artiști care adună publicul la sala de spectacol, oamenii plătind bilet să-l vadă, în toată țara, de două ori pe an, de mai bine de 11 ani! În exclusivitate pentru TAIFASURI, relaxat, Paul ne-a povestit despre viziunea sa asupra lumii și a industriei muzicale românești, despre proiectul personal de pictură, despre viață, dezamăgiri, împliniri și, bineînţeles, muzică, chiar de ziua lui, asta pentru că la 23 august, artistul a împlinit 42 de ani, pe care nu-i simte deloc și pe care îi consideră... o binecuvântare.

„Viaţa mea e o nebunie, dar iubesc viaţa agitată”

- Cum l-ai defini tu pe artistul Paul Surugiu - Fuego? Dar pe omul Paul Surugiu, din afara scenei?

- Nu am dublă personalitate! Eu sunt unul și același peste tot, om simplu, fără fițe, care tratează viața cu profesionalism și-și dorește să facă totul cât mai bine cu putință. Nu mi-a plăcut niciodată statutul de vedetă. Eu sunt un artist care cântă, se urcă pe scenă și oferă emoții. Un om căruia îi place să ofere bucurii, sub forma muzicii. Paul Surugiu - Fuego e comic, de gașcă, serios și foarte exigent cu profesia și munca sa, lipsit de vanitate, cu fair-play, discret, demn. La om e aceeași poveste, la care-aș mai adăuga o componentă pe care nu o știu foarte mulți despre mine, chiar dacă par un visător, eu sunt om cerebral, rațional, chiar pragmatic, căruia îi place să pună punctul pe i. Dar e ciudat să vorbesc la persoana a treia despre mine!

- Cum arată o zi din viața ta?

- Începe după ora 11:00. Sunt nocturn și de obicei aceasta-i ora la care mă trezesc, pentru că adorm mereu după ora 3:00-4:00 dimineața. Și din momentul acela ziua e... full, fără exagerări, cu tot felul de lucruri, povești, pictat, contracte, treburi, concerte, evenimente. Mi-aș dori mai multă liniște, dar iubesc viața agitată!

„Am muncit cu sânge, am făcut foamea la propriu...”

- Faci anul acesta 25 de ani de carieră, după debutul din 1993 de la Festivalul Mamaia, și 20 de succes cu hitul „Toată lumea dansează”. Cum a trecut această perioadă pentru tine? Ai făcut sacrificii, compromisuri?

- Până să ajung unde mi-am propus nu a fost simplu, ba chiar foarte greu, deşi toată lumea vede doar strălucirea de pe scenă. Am muncit cu sânge, am făcut foamea la propriu, am depus efort, am evoluat, am strâns bănuț cu bănuț ca să-mi produc muzica și să pot ajunge în atenția celor care mă puteau promova. Am făcut ani întregi naveta de la Turda la București și am sacrificat multe ore, distracții, poate ale tinereții valuri. Compromisuri, în schimb, n-am făcut! Nu m-am abătut de la visul meu și nu am ales niciodată calea ușoară. Nici până azi nu m-am dezis de la asta și refuz, la propriu, să-mi calc în picioare principiile și demnitatea, indiferent de avantajele sau de succesele pe care le-aș putea avea.

- Popularitatea ta e de necontestat. Ești celebru în toată țara, fie că e vorba despre brad și despre iarnă, fie că e vorba despre muzica ta de dragoste. De ce consideri tu că te iubește lumea?

- Dar nu cred că e vorba despre toată lumea și nici nu-mi doresc asta. E normal să existe și contestatari, oameni care nu reacționează la ceea ce propun eu. Asta nu înseamnă că trebuie să mă denigreze inutil, cu titlu gratuit, doar pentru că au impresia că sunt comici. Și cu și fără brad, sunt în fața oamenilor de atâția ani și reușeșc, de două ori pe an, să fac turnee naționale, unde vine publicul meu, meloman, dornic de frumos, de vers, de calitate, plătind bilet să mă vadă. N-aș putea spune eu care-i motivul popularității și al aprecierii, dar cred că ține de faptul că sunt sincer și transmit emoția pe care și eu o simt, nu o joc! Dacă-mi vine să plâng pe scenă, o fac! Dacă e să spun o glumă, un banc, mă produc fără menajamente! Și greșelile mi le asum, astfel că oamenii văd în mine fix ceea ce sunt, prin muzica și arta mea.

„Cânt pictez, când aştern emoţiile pe pânză, uit de toate”

- Și tu ajuți tinerii aflați la început de drum prin proiectul tău caritabil Art by Fuego. Când mai ai timp și de pictat?

- Pictez din pasiune, din relaxare, noaptea, iar muzica mea se împacă de minune cu picturile. Nu știu, dar mă regăsesc în ambele activități și parcă uit de toate atunci când îmi aștern, simplu, fără artificii, în culori, toate emoțiile pe pânză. Parcă acolo mă regăsesc cel mai tare și încerc să fiu cât mai bun, să dovedesc că pasiunea mea poate naște frumuseți ce vor bucura, atât prin culori, prin mesaj, cât și prin noblețea destinației lor. Și vreau să spun povești prin aceste opere, să le las pe mai departe, să rămână undeva, într-o casă și să încânte privirile. Într-adevăr, am lansat acum trei ani proiectul Art by Fuego, o inițiativă caritabilă care sprijină, din vânzarea tablourilor personale, tineri talentați și artiști la nevoie, dar care premiază totodată și excelența, performanța în anumite domenii de activitate. Astfel că până în prezent, am oferit șanse, posibilitatea de a visa în continuare, ajutând peste 170 de artiști și am premiat peste 35 de mari personalități ale României, precum Draga Olteanu Matei, Eugen Doga, Jolt Kerestely, Dan Hatmanu, Sofia Vicoveanca, Irina Păcurariu, Emil Brumaru, Dionisie Vitcu, Valentin Ciucă, Doina Păuleanu, Stela Enache, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Sanda Ladoși, Marina Florea, Daniel Condurache, Florența Marinescu, Lucia Olaru Nenati, Marina Florea, Doina Melinte, Cristian Mihăilescu, Mihalea Arsenescu Werner, Mara Trofin, Virginia Itta Marcu, Ileana Șipoteanu, Ileana Ploscaru, Felicia Filip și mulți alții.

- Cum arată pentru tine lumea muzicală din România anului 2018?

- Eu nu mă plâng de nimic în general, dar lumea muzicală din România nu e în cel mai fericit stadiu! Și asta pentru că anumite genuri sunt din start aruncate la coș, fără să conteze pentru radiouri, pentru cei care nu văd altceva decât mirajul comercialului! Eu înțeleg moda, din care nu mi-am dorit niciodată să fac parte, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm la o parte muzica ușoară, care are destul public sau artiști valoroși, cu popularitate, care muncesc și produc muzică, dar nu se aud deloc la radio, în special la cel public. Eu sunt, din fericire, un artist independent, nu depind de nimeni și îmi croiesc singur propriul drum, reușind să transmit fanilor muzica mea. Aș vrea ca piața muzicală românească să fie competitivă, să fie diversă, să fie mai mult pentru artiștii autohtoni, pentru genuri ce nu aduc venituri mari, dar alină suflete. Mi-e dor, în general, cu câteva excepții, de melodicitate în muzica din România!

„Prin Irina Loghin am iubit şi am înţeles muzica populară”

- Suntem în anul Centenarului, iar tu ești cunoscut, printre altele, ca un mare patriot. Ești mulțumit de România ta? Dar de legătura cu Republica Moldova, acolo unde deții, din 2012, prin decret prezidențial, titlul de „Artist al poporului”?

- Cred și simt că unirea, ce nu știu dacă se va realiza vreodată sau nu, am făcut-o prin cântec, prin artă, iar asta e onorant pentru două părți de țară-surori, despărțite de multe suferințe! România mea e o săracă țară bogată! Strâng durerile în piept și mă doare când o văd lovită, uitată, părăsită și umilită de mulți dintre cei care nu știu că parte dintre ei înseamnă România, cu toate comorile naturale, cu frumusețea tradițiilor, cu valorile inestimabile și cu limba aceasta duioasă, care ne înfrăţeşte și dincolo de timp. E un lucru știut că e aproape de sufletul meu, eu fiind un patriot autentic. România merită să strălucească, să arate tuturor că prosperitatea sa nu ține de vremuri sau de bătăi de vânt, ci doar de minunile pe care le are și pe care-ar fi bine ca fiii ei să le arate și să le promoveze mai des. E casa mea, e locul în care-am spus „mama”, în care-am cântat prima oară și-am ajuns să pot fi parte din sufletul oamenilor! Am străbătut-o ani de-a rândul și-am văzut că nu-i lipsesc multe, poate doar voința din partea celor care o populează, care-ar trebui să se mândrească mai des cu faptul că-s români și să acționeze ca atare! Îi doresc României, după cum e firesc, să o văd la locul potrivit. Nu prin imnuri și ode, ci acolo, în inima celor care, ca și mine, simt că aici e acasă, e leagănul părinților, e lumina vorbei, e simplul tărâm care mai poate face ceva din noi! E tot ceea ce ne-a rămas și avem nevoie de ea, mândră și deplină!

- Ai abordat cu succes și alte genuri muzicale, colinde, pop-rock, latino, muzica populară. Folclorul a fost o provocare sau mai degrabă o dragoste pentru acest gen muzical, mai ales că ai realizat și un duet ce a făcut deja istorie împreună cu Irina Loghin?

- Folclorul românesc e un izvor de înțelepciune. Vorbesc, desigur, despre cel autentic și despre minunile pe care muzica aceasta le-a lăsat neamului nostru. Mi-a plăcut mereu să cochetez cu folclorul, să-i dau nuanțe și să încerc să mă ridic, prin interpretarea mea, la statutul celor care-au slujit la propriu țara, prin glasul și activitatea lor. Să știți că e o uriaşă provocare, fiind un gen greu de cântat, dar minunat ca simțire și intensitate. Eu nu-mi imaginam vreodată că voi face un proiect, ce împlinește 15 ani curând, cu Doamna cântecului popular, Irina Loghin, pe care-am aplaudat-o prima oară, mic fiind, pe stadion la Turda, prin 1982. Anii ne-au adus împreună și ne-au oferit amândurora un succes special și o mare dragoste din partea publicului român, certificate cu vreo două Discuri de Aur și unul de Platină, pentru vânzări, mai multe albume și piese de suflet îndrăgite de public. Prin dânsa am iubit mai mult muzica populară și-am înțeles că profesia aceasta poate aduce reale satisfacții dacă reușești să te menții și ai grijă de oamenii care te iubesc! Irina Loghin este un simbol incontestabil al românilor!

„Am lansat acum trei ani proiectul Art by Fuego, o inițiativă caritabilă care sprijină, din vânzarea tablourilor mele, tineri talentați și artiști la nevoie, dar care premiază totodată și excelența, performanța în anumite domenii de activitate. Am ajutat 170 de artişti“

„Lansez chiar de ziua mea un cântec special“

- Ce surprize pregătești publicului tău pentru toamnă?

- Am o mulțime de noutăți, pe mai toate planurile activității mele. Lansez chiar de ziua mea, 23 august, pe pagina de Facebook și pe site-ul meu nou, fresh, oficial - www.paulsurugiu-fuego.ro, un cântec special, dedicat fix acestor celebrări, un altfel de „La multi ani”! Pentru toamnă am mai multe surprize muzicale, duete, turneu în octombrie, un superspectacol la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, un nou album de colinde pentru luna decembrie și un turneu excepțional de iarnă, în toată România. Realizez și patru superexpoziții de pictură în octombrie, dar detaliile despre toate momentele importante ale activității mele viitoare le găsiți pe Facebook - Paul Surugiu Fuego Official, pagină de aprecieri, dar și pe site-ul și pagina de Facebook - Art by Fuego. Și le mulțumesc tuturor celor care cred în munca mea și reacționează pozitiv! Fără astfel de reacții, tot efortul artiștilor ar fi în van! Iubiți artiștii!

„Regretele sunt pentru cei slabi. Iar eu sunt stăpânul meu!“

- Cum ți se pare că au trecut anii pentru tine? Ai regrete?

- Regretele sunt o caracteristică a oamenilor slabi și chiar nu mă încadrez în respectiva tipologie. Eu sunt propriul meu stăpân și toate greșelile pe care poate le-am făcut m-au transformat în ce sunt azi. Anii au fost cumva de partea mea și m-au făcut să gândesc altfel, să fiu detașat, corect, echilibrat și onest, liber. Atunci când ești liber să te exprimi, ai toate șansele din lume, poți face orice, nu ai așteptări de la cine nu trebuie, nu ești constrâns de nimic și-ți vezi de treaba ta. Libertatea asta la care mă refer eu, la modul general, este de fapt punctul în care ai ajuns pe picioarele tale, nu depinzi de nimeni și te poți concentra pe ceea ce vrei să oferi cu adevărat. Personal, sunt un artist independent, care dă naștere unui univers propriu, muzical, artistic, cu mai multe fațete! Poate că uneori nu sunt în trend, alteori nu sunt pe placul tuturor, dar oricum ar fi, sunt fericit că-mi văd de drumul meu, am publicul aproape, fidel, de mai bine de 20 de ani, care vine să mă vadă și să mă asculte la sala de spectacol. Creez, pictez, îmi construiesc imaginea după bunul plac!

- Afirmai recent că ești un om împlinit... Totuși, ce ți-ai mai dori?

- Într-adevăr, mă simt împlinit, la cei 42 de ani pe care-i fac. Dar cumva doar până în momentul de față. De acum înainte vin alte provocări, iar viața ne lovește atunci când ne așteptăm mai puțin, cu noi și noi episoade, pe care-i neapărat să le trecem cu fruntea sus. Fericirea mea, pe care o văd, este liniștea, asta fiind și cea mai de preț bogăție pe care o am, iar liniştea vine atunci când pot dărui, când văd chipuri zâmbind datorită mie, când am parte de binele pe care-l fac altora, fie că sunt apropiați sau străini. Dacă e să-mi doresc, păi atunci pot face o listă interminabilă de lucruri de care poate nici n-am nevoie, dar omul e construit să vrea, fără să rumege prea mult. Totuși, serios vorbind, îmi doresc mama aproape cât mai mult timp. Îmi doresc libertatea spiritului, ca să pot crea. Îmi doresc oameni mai puțin înverșunați, mai educați, cu mai multă cumpătare și rațiune, principii mai solide și bună creștere. Și-aș vrea ca mereu muzica mea să atingă sufletele! E cel mai de preț cadou!