de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Colecţia cu obiecte decorate cu floarea de colţ (cunoscută ca şi Floarea Reginei) a fost întemeiată cu sprijinul domnului Alexandru Bartoc şi al fiului său, Cristian. Cei doi au dorit să continue colecţia începută în 1928 de Frantz Bartok, tatăl lui Alexandru, cu scopul de a atrage atenţia asupra faptului că această floare este pe cale de dispariţie în România. În urmă cu un an, a fost atestată şi ea de Guinness World Records, când conţinea 2.754 de obiecte cu flori de colţ (bretele, ilustrate, insigne, până şi bancnota românească de 50 de lei). Acum colecţia depăşeşte 3.500 de exponate. „Colecţia este într-o continuă creştere”, ne-a mai spus Larisa Ioniţă. Obiectele sunt strânse de pe site-uri, de la case de licitaţii sau prin schimburi între colecţionari.
Planul este ca aici să fie reunite toate recordurile româneşti, de la obiecte reprezentând cea mai mare cruce pe un vârf de munte, Crucea Caraimanului, până la cea mai mică bancnotă de hârtie, cea de 10 bani, din 1917. Remarcabilă este şi colecția cu aparate fotografice vechi (peste 5.000 de obiecte), datând din 1840 până în anul 2000, când aparatul de fotografiat a fost ucis de epoca digitală. Am văzut dispozitive precinema, cu imagini succesive, care creează o secvenţă de film, spre exemplu un spirograf, cu 1.200 de imagini. Găsim aparate foto care captau imaginea pe plăci sau pe oglinzi, aparate de tip box, cu trepied, foarte greu de transportat, până la camere de tip spion, ceas, servietă, numai bune pentru filmele cu detectivi. Muzeul este completat de instrumente muzicale, mașini de scris, mașini de cusut, samovare și ceainice, carafe, mojare, cântare, râșnițe de cafea, teo- dolite şi telefoane.
5.000 de aparate foto vechi pot fi admirate la muzeu
Peste 3.000 de exponate numără colecţia „Edelweiss“ de la Muzeul Recordurilor Româneşti