de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Cercetătorii dau un verdict îngrijorător: atacul de panică începe să devină boala secolului al XXI-lea, studiile estimând că unul din cinci oameni se va confrunta, în viitor, cu această suferință. Ce este atacul de panică, de ce apare şi cum poate fi prevenit aflați din interviul cu psihologul Florentina Ionescu.
„O tulburare emoțională ce poate apărea la orice vârstă, indiferent de sex”
- Fiecare dintre noi a experimentat, cel puţin o dată, o stare de frică sau de anxietate intensă, apărută brusc, în situaţii în care viaţa nu ne este ameninţată. Este atacul de panică un semnal de alarmă sau un „coșmar” emoțional?
- Răspunsul corect, după părerea mea, este și una, și alta, sau nici una, nici cealaltă. Atacul de panică este o tulburare emoțională care poate apărea indiferent de vârstă, de sex sau de starea de sănătate. Diagnosticul se pune dacă subiectul a avut cel puțin două atacuri de panică repetate, urmate de aproximativ o lună în care și-a făcut probleme, griji, în legătură cu posibilitatea apariției unui nou episod sau deja și-a modificat obiceiurile, comportamentul, în ideea de a-l evita.
- Care sunt factorii declanșatori ai atacului de panică?
- Orice se poate constitui într-un factor declanșator. Cel mai adesea pericolul este în capul nostru și mai puțin în realitate. Cu alte cuvinte, atacul de panică apare ca urmare a interpretării drept pericol date de noi unui stimul intern sau extern, altfel absolut normal.
„Femeile, mai predispuse decât bărbaţii”
- Care sunt persoanele care se confruntă cel mai des cu această problemă și de ce?
- Orice persoană se poate confrunta cu așa ceva la un moment dat în timpul vieții, însă femeilor li se întâmplă mai des, pentru că au un emoţional mai puternic, sunt mult mai sensibile. Pe de altă parte, cei care, la un moment dat, au trecut printr-o puternică traumă emoţională sau o experienţă incluzând pericol iminent de moarte pentru sine sau pentru un apropiat (înec, accident de circulație etc.) au o probabilitate mult mai mare de a manifesta atacuri de panică.
- Cum se manifestă?
- Avem două categorii de simptome, fizice şi psihice. Pot să apară palpitații, durere în piept, tremurături, senzație de sufocare, dificultăți de respirație etc., iar persoana are convingerea că va muri, va face un infarct sau un accident cerebral, se teme că va leșina sau că se va sufoca etc. Pacientul poate prezenta toate aceste simptome sau doar câteva.
„Se întâlnește cel mai des în hipertiroidie sau în diverse fobii”
- Ce factori ar putea fi consideraţi favorizanţi pentru declanșarea unui atac de panică?
- În afară de caracteristicile personale ale individului, consumul de droguri de toate tipurile creşte probabilitatea apariției atacurilor de panică, inclusiv cele considerate uşoare, sau de medicamente. E bine de ştiut că şi cafeina, în cantitate mare, poate avea acest efect. Ca și cauze organice, cel mai des se întâlnește în afecţiunile glandei tiroide. De asemenea, atacul de panică poate să apară în diverse fobii, cum ar fi agorafobia sau claustrofobia, în tulburarea de anxietate generalizată, în depresie, dar nu numai. Ca parte a diagnosticării corecte, este bine ca pacientul să facă atât investigații cardiologice, cât și endocrine, pentru a fi excluse cauzele fizice.
- Ce ar trebui să știe persoanele care se confruntă în mod regulat cu atacuri de panică?
- În primul rând că e normal să te confrunţi cu un atac de panică o dată, de două ori în viață, dar nu în mod regulat. Dacă se întâmplă acest lucru, a venit timpul să se adreseze unui specialist. Ca regulă generală, e bine să știm că nu se moare din așa ceva. Primul atac de panică este cel mai rău dintre toate, deci niciunul dintre cele care pot urma nu va fi mai puternic, indiferent cum pare, cel mult intensitatea va fi asemănătoare. Cu cât se va apela mai repede la ajutor specializat pentru această tulburare, cu atât șansele de a o rezolva repede sunt mai mari. Cu cât se întârzie, pacientul minţindu-se că nu are o problemă, rezolvarea va fi mai dificilă, evitarea ducând la cronicizare. Cel care are un atac de panică intră într-un cerc vicios care se autoalimentează: s-a temut de ceva la un moment dat, a apărut atacul de panică, iar trăirea lui l-a speriat atât de rău, încât a devenit și mai temător, rezultând un nou atac. Aşa se face că, încercând să scăpăm de această problemă, nu facem decât să o menținem. Îndreptarea selectivă a atenției spre simptomele fizice le intensifică, de aici epui- zarea fizică şi psihică. De asemenea, atacul de panică este menținut şi prin comportamentele de asigurare: de exemplu, pacientul se teme că va leșina, chiar dacă nu s-a întâmplat vreodată acest lucru, aşa că se va plasa în apropierea unui scaun sau unei canapea, respectiv nu-și dă voie să participe la evenimente de tip spectacole/concerte, cu foarte multă lume, convins fiind că, dacă i se va face rău, nu va avea scăpare. Și atunci viața lui se schimbă, uneori radical. Efortul de a păstra controlul asupra circumstanţelor exterioare şi a simptomelor îl va epuiza, astfel încât poate ajunge chiar la imposibilitatea de a merge la serviciu, de a se concentra etc. Partenerul, colegii, asociații fie vor considera problema lui doar un moft, fie îl vor trata ca pe un bolnav, încercând să-l protejeze. Și o atitudine, și cealaltă nu fac decât să-i „consolideze” tulburarea de atac de panică. Sunt cazuri când se poate ajunge chiar la despărțire în cuplu, pentru că partenerul nu mai poate suporta manifestările cărora el nu le găsește niciun fel de logică. Sau, în cazul divorțurilor, dacă pentru unul dintre parteneri despărțirea înseamnă că nu mai are unde să locuiască, din ce să trăiască etc., aceasta poate declanşa o tulburare emoțională de tip atac de panică.
„Respiraţi şi ţineţi-vă mintea ocupată“
- Se poate acorda un prim ajutor persoanei care trece printr-o asemenea situație?
- Cu o voce fermă, dar scăzută, și cu contact vizual, îl rugați să respire lent și profund, odată cu dumneavoastră, pentru a restabili echilibrul dintre cantităţile de oxigen şi dioxid de carbon din organism, inversate din cauza hiperventilației. De exemplu, inspiră, numărând până la 7, își ține respirația până la 7 și expiră, numărând tot până la 7. Adică, urmărim să obţinem o respiraţie cât mai regulată şi o mutare a atenţiei de la simptomele fizice, la numărătoare. Nu folosește să-i spuneți unei persoane cu o astfel de tulburare, mai ales în criză, „n-ai de ce să te temi”, „îţi va trece”, „trebuie să fii puternică” etc., pentru că se va nelinişti și mai tare, convinsă că nu este înțeleasă, trăirile sale fiind reale. E important ca pacientul să fie asigurat că nu e singur și că, indiferent ce se întâmplă, va primi ajutorul de care are nevoie. Deci, respirați împreună cu el, vorbiți-i pe un ton calm, eventual ţineți-l de mână 5-20 de minute, cât durează criza.