de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Să reușească oare un program de calculator să prezică mai bine ca oricine altcineva viitorul umanității? Potrivit calculelor matematice făcute de World One, care s-au adeverit în mare parte, lumea ar putea să dispară în anul 2040. Să aibă dreptate această inteligență artificială sau e doar un semnal de alarmă care trebuie luat în serios pentru a fi evitată nenorocirea?
Dezvoltat de părintele dinamicii sistemelor
Modelul computerizat a fost programat de Clubul de la Roma, o organizație internațională foarte cunoscută și formată din oameni de știință, industriași și oficiali guvernamentali, și dezvoltat de însuși părintele dinamicii sistemelor, Jay Forrester. Cum a reușit însă acest program să ajungă la o asemenea concluzie? În momentul în care a început să calculeze soarta omenirii, programul a luat în calcul nu doar creșterea populației, dar și nivelul de poluare, felul în care sunt dispuse resursele naturale, cât și calitatea globală a vieții. În urma acestor calcule, graficele care arătau ce se va întâmpla în viitor au indicat o traiectorie descrescătoare pentru planetă, fără a ține însă cont de alte fenomene, precum schimbarea climei. În consecință, anul 2020 a fost văzut de World One ca un punct de cotitură pentru civilizație, iar Jay Forrester a transmis Clubului de la Roma un raport în care a specificat următoarele: „În jurul anului 2020, starea planetei devine critică. Dacă nu luăm măsuri, calitatea vieții va scădea spre zero. Poluarea devine atât de gravă, încât începe să ucidă oameni, ceea ce va duce la o scădere a populației, care va coborî sub nivelul demografic al secolului al XX-lea. În acest ritm, în jurul anilor 2040 și 2050, viața civilizată de pe planetă va înceta să existe”.
În anul 2072 va avea loc declinul populației și al industriei?
Dar nu acesta a fost sfârșitul modelului computerizat, pentru că tot în perioada anilor ’70, tot Clubul de la Roma a publicat o carte intitulată „Limitele creșterii”, care a folosit rezultatele programului World One pentru a pune bazele unui alt program, mai precis, World 3. Astfel, s-a ajuns la concluzia că sfârșitul lumii va avea loc în anul 2072, când va fi un declin al populației și al industriei. Sigur că la acel moment ziarele au sărit cu declarații dure la adresa acestei cărți, New York Times titrând, de exemplu, că: „Instrumentele impozante de tehnologie computerizată și jargon de sistem ale cărții fac presupuneri arbitrare, le amestecă și ajung la concluzii arbitrare, care au doar un iz științific”. Câțiva ani nimeni nu a mai deschis subiectul, dar în anul 2014, Graham Turner, cercetător la Institutul de Sustenabilitate a Societății din Melbourne, de la Universitatea din Melbourne, a adunat mai multe date de la diferite agenții ale ONU, de la Administrația Națională a Oceanului și Atmosferei și de la alte entități și le-a comparat cu cele furnizate de programul World 3. Rezultatul a fost unul la care nu s-a așteptat nimeni: Turner a descoperit că modelul World 3 nu s-a înșelat. Ce înseamnă asta? Potrivit lui Graham Turner, lumea se află „pe buza prăpastiei”, în principal din cauza sfârșitului perioadei de acces ușor la resursele de petrol. Cu alte cuvinte, am putea asista într-adevăr la sfârșitul lumii?