de Luana Mare şi Eduard Popa
Un artist iranian, Omid Asadi, impresionat de frumuseţea culorilor toamnei, a realizat cu multă migală şi cu talent, sculpturi în frunze. Cu ajutorul unui bisturiu, o lupă și un ac, artistul a decupat minuţios fiecare frunză uscată, astfel încât rezultatul a devenit spectaculos. Potrivit spuselor sale, sculptarea frunzelor necesită multă răbdare și foarte mult timp. „Acest tip de artă își are originea în copilăria mea, atunci când exista o relație foarte strânsă între mine și natură”, a spus Omid Asadi.
Expune în marile galerii din Marea Britanie
Stabilit în Marea Britanie, artistul de origine iraniană, Omar Asadi, a fost inspirat, în timp ce se plimba toamna prin parc împreună cu soţia sa, de frumuseţea covorului de frunze căzute şi s-a gândit să realizeze opere de artă care să păstreze culorile ruginii ale anotimpului. A strâns frunzele cele mai frumos colorate şi, cu ajutorul unui ac şi al unei lupe, a început să zgârie pe frunze imagini pe care apoi le-a decupat cu un bisturiu. După mai bine de o săptămână de lucru la o frunză, opera este gata. Portofoliul artistului include portrete de celebrităţi, animale, scene animate, iar multe dintre lucrările sale au fost expuse în galerii de artă. „Soţia mea este artistă profesionistă şi lucrează miniaturi persane, aşa că am învăţat de la ea să lucrez cu migală şi uneori mă ajută cu sfaturi. Încerc să spun o poveste cu fiecare frunză, nu doar să fie o imagine frumoasă”, a declarat artistul pentru dailymail.co.uk.
Vinde portrete cu Bob Marley şi cu Jimi Hendrix
Omid Asadi are deja o experienţă de cinci ani în sculptură pe frunze, iar printre lucrările sale se găsesc frunze cu imagini ale lui Bob Marley şi Jimi Hendrix, dar şi păsări sau animale. În urmă cu trei ani a fost cooptat de una dintre marile galerii de artă din Marea Britanie care a dorit să-i expună lucrările şi să le pună în vânzare. Operele sale au devenit din ce în ce mai sofisticate, iar acum are adevărate compoziţii cu frunze sculptate. În fiecare toamnă, artistul îşi face provizii de materie primă din parcurile britanice, frunze uscate pe care le pune în cărţi, la presat, apoi le sculptează pe parcursul întregului an. „Colecționez frunze frumoase, uscate, pe care le presez înainte de a schița modele complicate. Urmează sculptarea propriu-zisă. Fiecare lucrare poate dura între o săptămână și două până la finalizare şi o ușoară alunecare a mâinii ar putea rupe suprafața și distruge toate orele de lucru de până atunci. Arta este pentru mine modul de a arăta faţa diferită a acestei lumi”, a completat artistul.