de Gabriela Militaru şi Adrian Barna
Incendiul de vegetație care a cuprins recent California este cel mai devastator din istoria recentă a Statelor Unite ale Americii. Primele incendii au izbucnit la jumătatea lunii iulie 2018 și în numai două săptămâni situația a fost semnalată drept dezastru național. Cu câteva întreruperi și perioade în care focul a fost ținut sub control de autorități, în noiembrie 2018, incendiul din California încă face ravagii. Vântul care s-a întețit nu a făcut decât să agraveze situația. Până în prezent, 76 de oameni și-au pierdut viața, alte mii fiind evacuate din casele lor. Peste 10.000 de clădiri au fost afectate, iar pagubele se ridică la aproape 3.000 de miliarde de dolari. Incendiul de proporții nu a iertat pe nimeni, se pare. Chiar și vedetele despre care s-ar putea crede că, având mulți bani, au parte și de mai multă siguranță, s-au găsit neputincioase în fața flăcărilor. Multe celebrități care locuiesc în Los Angeles și în Malibu au fost forțate să-și evacueze casele. Situația este atât de dramatică, încât multe dintre vedete, printre care Lady Gaga, Miley Cyrus, Alyssa Milano, Jessica Simpson, Cher, Liam Payne, nici măcar nu pot afla dacă proprietățile lăsate în urmă au fost cuprinse sau nu de flăcări. Alții, cum ar fi Orlando Bloom, Gerard Butler, Martin Sheen sau Shannen Doherty au fost martorii distrugerii totale sau parțiale a caselor lor.
Lady Gaga şi Orlando Bloom, de s-ar mai putea salva ceva...
Printre cei care încă se mai roagă pentru proprietățile lor și încă nu știu ce va lăsa în urmă focul care le-a cuprins casele se află și Lady Gaga. Casa cumpărată în 2014 cu 23 de milioane de dolari a fost eliberată, însă, cum zona este încă în pericol, vedeta nu știe ce s-a întâmplat și cât de afectată este valoroasa sa locuință. În aceeași situație se află și casa lui Orlando Bloom. Și mai trist este faptul că actorul nu a apucat să locuiască decât un an aici. El a achiziționat vasta proprietate cu 7 milioane de dolari în 2017. Deocamdată nu se știe cât de afectată a fost de flăcări, dar cu siguranță, în cazul în care a putut fi salvată, proprietatea va avea nevoie de reparații serioase. Nici Chrissy Teigen nu a scăpat de temeri. Fotomodelul, care este soția și mama fiicei lui John Legend, a fost evacuată împreună cu fiica sa Luna. Frumoasa Chrissy, care este însărcinată cu cel de al doilea copil al cuplului, a încercat să îndulcească puțin situația cu binecunoscutul său umor: „Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să pun în practică ceea ce până acum a fost doar un joc despre ce ai lua cu tine în caz de incendiu. Dar am ajuns și aici. Și tot ce am putut lua din casă au fost fiica mea, Luna, niște biscuiți Oreo, ediție limitată, și premiul meu de la Spike TV”, a glumit ea pe Instagram. Mai târziu, Chrissy a revenit cu mesajul: „Suntem cu toții bine. Gândurile noastre merg către ceilalți oameni afectați de incendiu și le transmitem multă dragoste pompierilor care ajută la stingerea focului”.
Camille Grammer: „Pompierii au reușit să-mi salveze mașinile și câteva bunuri luate din casă”
În timp ce unele case au fost doar în pericol sau numai parțial distruse, altele par să nu fi existat niciodată din cauza incendiului. Focul a mistuit în întregime casa Camillei Grammer. Vedeta din „Adevăratele neveste din Beverly Hills” și-a pierdut în întregime casa pe care a cumpărat-o în 2015 cu 3,28 de milioane de dolari. „Din nefericire, casa mea nu a putut fi salvată. Pompierii au reușit să-mi salveze mașinile și câteva bunuri luate din casă. Le-am mulțumit din suflet pentru efortul lor. Suntem triști că ne-am pierdut casa, dar fericiți că ne-am salvat familia în ultimul moment”, a scris ea pe Instagram. Asemeni Camillei, și Robin Thicke și-a văzut casa mistuită de flăcări. Cântărețul și iubita sa April Love Geary aveau împreună o casă cumpărată în 2015 cu 2,4 milioane de dolari. Nimic nu a mai rămas din această proprietate în urma flăcărilor. „Casa noastră este undeva în mijlocul acelor flăcări”, a scris April pe Instagram, alături de o fotografie ce arăta un imens nor de fum. Mai trâziu, cuplul a vizitat locul unde se afla casa lor și a confirmat că aceasta a fost făcută scrum în urma incendiului.
Liam Hemsworth: „Tot ce a mai rămas din casa mea e asta: IUBIRE”
Nici Miley Cyrus nu a fost mai norocoasă la acest capitol. Și casa în care cântăreața locuiește cu logodnicul său Liam Hemsworth a ars din temelii. Din fericire, ea, Liam și animalele cuplului au fost cu toții salvați. Într-o postare pe Instagram, Miley a precizat despre casă că „nu mai este în picioare”, dar că ea este „recunoscătoare pentru tot ce i-a rămas”. „Le trimit toată dragostea și respectul meu pompierilor”, a mai scris ea pe reţelele de socializare, în timp ce Liam Hemsworth a postat o fotografie din rămășițele casei în care se vede cum a rămas intactă o decorațiune pe care scrie „LOVE”. „Au fost câteva zile cutremurătoare. Tot ce a mai rămas din casa mea e asta: IUBIRE. Mulți oameni din Malibu și din zona Californiei și-au pierdut casele și vreau să le transmit compasiunea mea”, a scris, la rândul său, actorul. În totalitate a ars și vinăria lui Rupert Murdoch. Estimată a fi una dintre cele mai scumpe vinării din zona Californiei, proprietatea care a costat 28,8 milioane de dolari în 2013 conținea, printre altele, o pivniță imensă cu vinuri alese din care nu a mai rămas nimic.
Deseriee Edman: „Încerc să găsesc partea bună în situații de genul acesta”
Din nefericire, incendiul nu a distrus doar ziduri și vegetație, ci a ucis și oameni. Nu mai puțin de 66 de victime înregistrate oficial. În timp ce unii oameni și-au pierdut viața, altora li s-a mai dat o neașteptată șansă la viață. Ba chiar două șanse! Este vorba despre o familie din California care a trecut prin iad câștigând lupta cu moartea de două ori în 24 de ore. O familie obișnuită a cărei fiică a fost prinsă în vâltoarea carnagiului care a avut loc pe 7 noiembrie la un bar & grill în Thousand Oaks, California. Fata, Deseriee Edman, a scăpat ca prin minune din calea împușcăturilor care au ucis 12 tineri la clubul Borderline. Întoarsă acasă, aceasta și-a găsit familia și întreaga casă în pericol de incendiu. Toți membrii familiei Edman au fost evacuați în ultima clipă de pompieri, în timp ce casa și toate bunurile din ea au fost înghițite de flăcări. „Încă procesez tot ce s-a întâmplat. Încerc să rămân puternică pentru familia și prietenii mei. Și încerc să găsesc partea bună în situații de genul acesta”, a declarat Deseriee, aflată încă în stare de șoc.
Gerard Butler: „Am pierdut o parte bună din proprietatea mea, dar nu pe toată”
Gerard Butler a fost unul dintre cei mai activi influenceri în ultimele săptămâni. Casa sa de 6,45 de milioane de dolari din Malibu a ars pe jumătate, dar actorul spune că „ar fi putut fi și mai rău”. Între timp, grija sa se îndreaptă către restul oamenilor din comunitate pe care dorește să îi ajute. „În zona unde se află casa mea sunt străzi întregi care nu mai există. Totul a dispărut. Sunt și oameni simpli cărora le-au dispărut casele. Așa că i-am luat pe toți să stea în casele care au fost mai puțin afectate. Pentru unii oameni casele astea sunt tot ce au. Au muncit o viață întreagă să le facă. Și eu am pierdut o parte bună din proprietatea mea, dar nu pe toată. Alții nu mai au nimic. Așa că dacă există oameni care vor să ajute, ar fi bine să o facă”, a spus actorul. „Timpuri foarte grele pentru California. Mă simt inspirat de curajul și spirituul de sacrificiu al pompierilor”, a scris el ulterior pe Instagram.
Donaţii pentru victimele dezastrului
Nici alte celebrități nu s-au lăsat mai prejos. Liam Hemsworth a donat 500.000 de dolari pentru victimele incendiilor, mai ales că actorul știe pe propria piele ce înseamnă să-ți pierzi casa. Deși casa sa nu a fost în pericol, Sandra Bullock știe că empatia este importantă în astfel de momente, așa că a donat, la rândul său, 500.000 de dolari. „Distrugerile cauzate de incendiu sunt imense. Mă bucur că pot să ajut. Suntem cu toții o familie în situația asta, chit că suntem oameni, animale sau păsări”, a declarat actrița, care a insistat ca 100.000 de dolari din banii donați să meargă spre întrajutorarea necuvântătoarelor afectate de incendiu. Iar Khloe Kardashian s-a deplasat personal la un supermarket pentru a cumpăra apă și alimente energizante pentru pompieri și voluntari. „Știu că bărbații și femeile care muncesc necontenit să stingă focul vor aprecia asta. Așa că vă rog și pe voi să ajutați cu ce puteți”, a scris vedeta pe Instagram.
Ellen DeGeneres: „Doar ce am fost anunțate să ne evacuăm câinii”
Ellen DeGeneres, îndrăgita gazdă a show-ului de televiziune care îi poartă numele, și-a anunțat fanii pe Twitter că focul se apropie vertiginos de casa sa. „Doar ce am fost anunțate să ne evacuăm câinii. Mă rog pentru toți membrii comunității noastre și le mulțumesc tuturor celor care ne ajută să luptăm cu flăcările”, a scris Ellen pe contul său. Mai apoi, după ce situația s-a agravat, simpatica Ellen a revenit cu un mesaj pentru prietenii săi. „Toată lumea din zona Montecito își caută cunoscuții și apropiații și îi ajută pe oameni și pe animalele lor să fie în siguranță. Sunt mândră să fac parte din această comunitate. Vreau să îi asigur de toată dragostea și recunoștința mea pe toți cei care lucrează în departamentul de stingere a incendiilor”, a mai scris Ellen. Casa la care se referă Ellen este o impunătoare proprietate din Carpinteria, la sud-est de Santa Barbara și Montecito. Ellen DeGeneres și soția sa, Portia Rossi, au plătit nu mai puțin de 18,6 milioane de dolari pentru această casă în care locuiau de doar un an.
Paris Hilton: „Cel mai important este să-mi pot duce animăluțele într-un loc sigur”
Nici casa în valoare de 5,7 milioane de dolari (în 2007 când a cumpărat-o) a lui Paris Hilton nu a scăpat de furia flăcărilor. Și la fel ca și Ellen DeGeneres, primul său gând a fost la animalele sale de companie. „Incendiile acestea din California sunt terifiante. Casa mea este evacuată chiar în acest moment. Cel mai important este să-mi pot duce animăluțele într-un loc sigur. Le mulțumesc tuturor pompierilor care își riscă viețile ca să le salveze pe ale noastre. Sunteți eroi adevărați”, a scris vedeta pe Instagram.
Oprah Winfrey: „Fumul era atât de dens, încât nu puteai respira”
Și prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey s-a asigurat că animalele sale sunt bine păzite în fața flăcărilor, de aceea le-a luat din casă chiar înainte ca situația să se agraveze. „Am evacuat câinii acum 10 zile. Fumul era atât de dens, încât nu puteai respira”, a scris ea pe Instagram la începutul lunii noiembrie. De atunci însă situația s-a agravat și casa de 50 de milioane de dolari (la prețul de cumpărare din 2001) a lui Oprah, pe care vedeta o numește „Tărâmul făgăduinței”, se numără printre cele expuse pericolului. „Mă rog pentru «Tărâmul făgăduinței» care încă se află în picioare. Mă rog pentru casele tuturor. Pompierii sunt la datorie”, a adăugat Oprah la mijlocul lunii noiembrie.
Donald Trump: „Dacă nu faceţi ceva în această privinţă, nu veţi mai primi subvenţii de la stat!“
În timp ce toată lumea caută soluții pentru limitarea dezastrului, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, transmite mesaje controversate în legătură cu focul devastator. Inițial el a recunoscut „incredibilul curaj” al pompierilor care se luptă cu flăcările și le-a promis tuturor celor evacuați că vor primi ajutor din partea statului. El nu a uitat însă să profite de ocazie pentru a critica conducerea statului California, învinuind managementul defectuos al pădurilor pentru nenorocirea care s-a abătut asupra zonei. „Singura explicație pentru incendiul acesta imens, mortal și costisitor este proasta administrare a pădurilor din zonă. Miliarde de dolari sunt cheltuite anual și zeci de vieți pierdute din cauza asta. Dacă nu faceți ceva în această privință, nu veţi mai primi subvenții de la stat!”, a scris președintele pe Twitter. În replică, celebra comediană Chelsea Handler crede că tocmai Donald Trump este de vină pentru incendii. „Se pare că Donald Trump dă foc lumii întregi la propriu și la figurat. Păziți-vă cu toții! Timpuri întunecate”, a scris Chelsea pe Instagram, anunțându-și, în același timp, fanii că și ea și-a părăsit casa. Ca și cum situația nu era și aşa destul de tensionată, au apărut zvonuri potrivit cărora anumite celebrități ar fi beneficiat de tratament preferențial din partea pompierilor. Mai exact, este vorba despre Kim Kardashian a cărei casă în valoare de 50 de milioane de dolari a fost salvată cu mai mult sârg de trupele de intervenție. Se pare că ar fi vorba despre o înțelegere între firmele de asigurări de locuințe influente care nu doresc să piardă zeci de milioane de dolari plătind despăgubiri și conducerea unităților de pompieri. „Am înțeles că flăcările au ajuns în zona proprietății noastre din Hidden Hills, dar sunt mai reduse acum sau chiar s-au oprit. Situația nu pare să se înrăutățească și ne rugăm ca vântul să fie în favoarea noastră. Dumnezeu este bun. Mă rog ca toată lumea să fie în siguranță”, a scris Kim Kardashian pe contul ei de Instagram.