de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Se aude cu ecou? Camera telefonului și microfonul sunt activate chiar și atunci când mobilul este închis? Bateria se încălzește mereu? Sunt doar câteva dintre supozițiile legate de faptul că telefonul mobil este ascultat. Însă cine poate face acest lucru? De la un răufăcător, la un hacker, hărțuitor sau orice altă persoană care accesează sau sparge sistemul de interceptare al companiilor telefonice. O scurtă și interesantă istorie a interceptărilor telefonice care au schimbat istoria, în rândurile de mai jos.
Un barman l-a făcut de râs pe Romney, contracandidatul lui Obama
Scenariul spargerii sistemelor de interceptare nu este imaginar. În anul 2004, de exemplu, acest sistem încorporat în rețeaua Vodafone din Grecia a fost compromis de o entitate necunoscută și posibilitatea de interceptare a fost aplicată asupra prim-ministrului și guvernului grec. Surprinzător sau nu, până în acest moment, nu s-a aflat niciodată dacă vreun grup de hackeri sau un guvern a apelat la această strategie. Cinci ani mai târziu, există zvonuri că sistemele de monitorizare pe care Google și Microsoft le-au încorporat în rețele (sisteme pe care le foloseau pentru a răspunde cererilor de monitorizare venite de la poliție) ar fi fost compromise de guvernul chinez, care dorea să afle care dintre agenții lor erau monitorizați de guvernul SUA. În istorie a rămas și Mitt Romney, contracandidatul lui Barack Obama, datorită scandalului în urma căruia, spun gurile rele, ar fi pierdut alegerile. De la ce a pornit totul? De la o convorbire telefonică înregistrată în luna mai a anului 2012, care a fost făcută publică în campania electorală a acestuia. Iată ce conținea pasajul care l-a compromis pe Romney: „47% dintre americani îl vor vota pe președinte indiferent de circumstanțe. Deci 47% sunt cu el, sunt acei oameni dependenți de guvern, care cred că sunt victime, care cred că guvernul are o răspundere în a avea grijă de ei, care cred că au dreptul la asigurare medicală, la mâncare, la casă, la tot. Așa că eu nu trebuie să mă preocup de acești oameni. Nu o să îi conving niciodată să-și asume răspunderea și să aibă grijă de propriile vieți. Ce trebuie eu să fac este să conving 5%-10% dintre cei independenți, preocupați, care privesc alegerile dintr-o parte sau alta bazându-se pe decizii emoționale”. Cine a reușit să pună însă un microfon în biroul republicanului? Un barman inofensiv...
Bacșișuri pentru polițiștii care dau informații
De interceptări telefonice nu a scăpat nici unul dintre cei mai mari moguli ai presei, Rupert Murdoch, care a fost înregistrat în momentul unei discuții pe care a purtat-o cu jurnaliștii de la The Sun, majoritatea anchetați pentru practici ilegale în obţinerea subiectelor. Cu totul ieșită din comun a fost afirmația lui Murdoch, care a spus că nu a știut și nu a văzut nimic compromițător: „Nu știu pe nimeni de aici care să nu fi făcut ceva care se face peste tot. Dar de noi se iau autoritățile. Vorbim despre bacșișuri pentru polițiștii care ne dau informații. Acest lucru se face de sute de ani. E cea mai mare anchetă până acum pentru un nimic”. Dacă scandalul cu mogulul s-a stins într-un final, acesta putând să-și vadă în continuare de ce știe cel mai bine să facă, nu același noroc l-a avut Rod Blagojevich, guvernatorul din Illinois, o interceptare telefonică aruncându-l pe acesta direct în închisoare pentru 14 ani. Totul a început în anul 2008, când un necunoscut a afirmat că guvernatorul a cerut mită pentru a-l desemna pe cel care urma să ocupe locul liber lăsat în Senat de Obama. FBI-ul n-a stat pe gânturi și a început verificările, care au durat doar șapte săptămâni. Urmarea a fost una dramatică pentru Rod Blagojevich, care a fost pus sub acuzare.
Motivul demisiei lui Richard Nixon: 3.700 de ore înregistrate la Casa Albă
Luni bune a ținut prima pagină a ziarelor unul dintre cele mai mari scandaluri care au avut loc vreodată, legat de înregistrările telefonice. Este vorba de cele 3.700 de ore de conversații pe care fostul președinte al SUA, Richard Nixon, le-a înregistrat în biroul său de la Casa Albă. După ce casetele au intrat în posesia autorităților, s-a descoperit că Nixon a încercat să îngroape scandalul Watergate, motiv pentru care, pe data de 8 august 1974, acesta a demisionat. Tot interceptările telefonice au fost motivul pentru care unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de baschet ai lumii, Bernie Fise, totodată asociat al echipei de baschet Syracuse Orange din SUA, a fost acuzat de molestare sexuală asupra unui copil. Totul a ieșit la iveală după o ceartă între Bernie și soția sa, când aceasta i-a reproșat că știe totul despre situația traumatizantă prin care a trecut copilul de mingi Bobby Davis când a fost mic. Cine să fi făcut însă înregistrarea care i-a distrus cariera lui Bernie Fine? Chiar Bobby, care a hotărât că va face orice ca să se răzbune pentru nenorocirea prin care a trecut. Și în final, a reușit să arate întregii lumi cine a fost cunoscutul antrenor cu adevărat. Printre marile întâmplări care au tulburat istoria, s-a numărat și cea în care a fost implicată prințesa Diana. În perioada în care a fost căsătorită cu prințul Charles, a apărut o convorbire telefonică între Diana și un prieten din copilărie, pe nume James Gilbey, care evident a fost dată publicității. Înregistrarea telefonică a scos la iveală vorbele de dragoste pe care James i le-a făcut prințesei, dar și declarațiile acesteia, referitoare la tortura la care a supus-o prințul Charles.
Scandalul Sarkozy
Printr-o situație neplăcută a trecut și fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy. Acesta a fost acuzat de corupție, după ce i-a promis unui magistrat, Gilbert Azibert, un ajutor pentru a obține un post la Monaco, dar ulterior s-a răzgândit, după ce a aflat că este înregistrat. Iată cum arată parte din convorbirile telefonice care au fost publicate în Le Monde, ale lui Sarkozy cu avocatul său, Thierry Herzog, când cei doi au discutat posibilitatea ca Gilbert să ajungă de la Curtea de Casaţie în Principatul Monaco: „Îl voi ajuta”, (i-a spus Nicolas Sarkozy lui Herzog la 5 februarie, vorbind de pe un telefon cumpărat cu nume fals). „Eu îl voi ridica”. (…) „Sună-l astăzi şi spune-i că mă voi ocupa de aceasta pentru că vreau să merg la Monaco şi îl voi vedea pe prinţ”, (…) „Poţi să îi spui că voi face demersuri pe lângă ministrul de stat mâine sau poimâine”. Puțin mai târziu, tot Sarkozy l-a sunat pe avocatul său, de pe telefonul „oficial”, despre care anchetatorii cred că a știut că este ascultat, și a spus că renunță: „Cred că ar fi fost cam ridicol, prin urmare am preferat să nu vorbesc despre acest lucru”.