de Silviu Ghering şi Florica Pintea
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Casa cu Blazoane este casa de pe... bancnota de 10 lei!
Casa de pe bancnota de 10 lei chiar există! Se află în comuna Chiojdu, județul Buzău, se numește Casa cu Blazoane și este monument istoric de importanță națională. Comuna Chiojdu este străbătută de șoseaua județeană DJ 102L, care o leagă spre sud-est, de-a lungul râului Bâsca Chiojdului, de Buzău, și spre sud-vest de Vălenii de Munte și Ploiești. Clădirea se află în spatele școlii din sat și a fost ridicată în jurul anului 1760 de moșnenii Izbășoi, ţărani liberi, deţinători de moşii întinse.
A redobândit-o un descendent al moșnenilor întâistătători
Plecând de la numele acestora, „izbaș” însemnând și conducător de oști, se presupune că un timp casa a îndeplinit și rol de cazarmă, mai ales că a fost ridicată pe o culme cu deschidere asupra întregii văi. La începutul anilor 1800 i s-a adăugat o serie de stucaturi deosebit de frumoase în interior, care-i împodobesc și acum pereții. În acel timp a fost reşedinţa şefului de garnizoană militară. Sunt documente care atestă că a fost renovată în 1828 şi de atunci a fost locuită, până în 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, Florin Drăgulin, un descendent al moșnenilor amintiți, de la doi bătrâni, cu 20.000 de euro, într-o stare deplorabilă, aproape de ruină.
Și a redat-o românilor Uniunea Arhitecților
Florin Drăgulin s-a zbătut mult, a dorit cu ardoare, dar a fost învins de birocrația cruntă care guvernează mândra noastră țărișoară și nu a reușit să renoveze casa de unul singur, așa că a vândut-o Uniunii Arhitecților din România în 2013. Care a restaurat-o, sprijinindu-se pe bani europeni, și a deschis-o vizitatorilor în 2015. Casa cu Blazoane își trage numele de la cele 8 blazoane de pe fațada pridvorului, blazonul central fiind cel mai interesant: o acvilă bicefală, simbol puternic provenit din heraldica împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor, stabilită în Țara Românească după căderea Constantinopolului sub iataganul imperiului turcesc, în 1453. Casa cu Blazoane impresionează și prin simbolurile tradiționale din lemnăria pridvorului, semne solare, coarne de berbec, colțul de lup, floarea vieții, simboluri întâlnite masiv la casele de lemn din Maramureș, din zona Câmpulung Muscel sau din Vâlcea.
6,3 milioane de lei, dintre care 4,5 milioane din fonduri europene nerambursabile,
a investit Uniunea Arhitecților în Casa cu Blazoane