de Simona Lazăr

Aștept primăvara în fiecare an, pentru a împlini un ritual vechi (în ceea ce mă privește) de 22 de ani. Reiterez o zi de martie, în grădina de la Peleș, când un parfum cunoscut încă din copilărie mi-a inundat nările.

Un pâlc de toporași

Proaspăt, inocent și de o... „intensitate subtilă” - cum aveam să-l definesc mai târziu -, parfumul acela venea dinspre un pâlc bleu-violet, de toporași care se adunaseră unul în altul, parcă pentru a-și spori puterea de seducție. În aceeași zi, intrând în castelul-muzeu, am aflat povestea parfumurilor preferate de primele două regine ale României. Și Elisabeta, și Maria îndrăgeau parfumul de violete sălbatice (toporași)... home made. La ieșirea din castel, trecând pe lângă același pâlc de toporași, am făcut o plecăciune dinaintea lor. Simțeam, cumva, dubla prezență regală în preajmă-le.

Dacă e să dau crezare zvonurilor și legendelor care circulă printre sinăieni, nu sunt singura care a avut o astfel de „întâlnire” neobișnuită. Se spune că la Peleș - dar mai ales la Pelișor - prezența Reginei Maria era marcată de dâra de parfum pe care o lăsa în urmă. Erau parfumurile de la Houbigant (pentru care regina noastră a fost, o vreme, imaginea brandului - cum am zice azi), dar mai ales erau parfumurile naturale, de crin și de violete sălbatice. Iar după moartea sa, parfumul a adăstat mult, în locurile în care obișnuia să zăbovească peste zi ori peste noapte - în dormitorul regal, în bibliotecă, în încăperile în care scria ori își mângâia copiii, pe coridoare...

Câteva legende şi „vedenii olfactive”

Se zice că, în anumite momente ale istoriei, parfumul de violete al Mariei se făcea simțit ca un semn că ea e încă acolo, că știe ce se întâmplă, că o doare. Prima dată a exultat, intens, în ianuarie 1948, după plecarea în exil a Regelui Mihai, nepotul său preferat, din gara Sinaia. „Se simțea ca și cum o sticlă plină cu parfum fusese spartă chiar în holul cel mare al castelului” sau, povestea alt martor, „ca și cum regina plângea și lacrimile sale erau parfumate...”. A doua oară, la fel de intens, a apărut același parfum în ziua de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a anului 1950, când Chivu Stoica - lider comunist - a stat o zi întreagă în castel. Era, atunci, un fel de dojană. Chivu Stoica ar fi fost înfricoșat de parfumul care se ținea „scai” de el și, în cele din urmă, a plecat. Elena și Nicolae Ceaușescu nu au avut aceleași temeri, deși parfumul de violete se simţea în cele mai neobișnuite momente. Apărea... și dispărea la fel de ciudat precum apăruse. Nimeni nu a putut explica semnificația acestor „vedenii olfactive”, cum au mai fost ele numite; iar martorii de atunci ori cei cărora le ajunsese la urechi vreuna dintre istorii au îmbătrânit și se sting, pe rând. Ce anume a generat acel miros, a fost el real sau numai o fantasmă a minții celor implicați - e greu de știut. Dar o certitudine există: la Sinaia, cei mai mari și mai frumoși toporași sunt cei din grădina largă a castelului.

Povestea unui strat de flori de la Palatul San Antonio din Malta

În urmă cu câțiva ani, urmând să întreprind o călătorie în Malta, am citit cu fervoare paginile scrise de Regina Maria despre acel loc pe care îl numea cu doar trei cuvinte: „Raiul copilăriei mele”. A fost locul în care Prințesa Maria de Edinburg, cea care urma să devină regina României, și-a petrecut aproape trei ani sublimi, cei în care a făcut trecerea de la copilărie la adolescență. În miile de rânduri dedicate Maltei, Maria se oprește adeseori la imaginea grădinilor de la Palatul San Antonio din Attard - reședința de vară a viceregelui (atunci), a președintelui maltez (acum), care fusese cedată familiei ducelui de Edinburg pe perioada șederii lor în insula-mierii. Florile, arbuștii și arborii care o împodobeau sunt descriși într-o lumină zburdalnică. Doar unui strat cu flori îi acordă regina noastră o altă însemnătate. Este stratul cu violete sălbatice din mica grădină a capelei palatului. Capela fusese cedată de biserica malteză Mariei Alexandrovna, mama Mariei noastre și fiica țarului Rusiei. Deși soțul său aparținea de biserica anglicană, ea rămăsese în credința ortodoxă și împodobise capela cu icoane aduse din Rusia. Și tot din Rusia adusese și nemaipomenitele violete sălbatice, de un mov intens, cu un parfum puternic și cu flori neobișnuit de mari. Mi-am dorit să văd, la Attard, stratul de toporași rusești și am avut noroc. Ghidul meu de atunci era pasionat de istoria familiei ducelui de Edinburg, în Malta. Cunoștea o mulțime de detalii și, spre surpriza mea, știa de pâlcul acela de flori, plantat acolo în 1883, de Maria Alexandrovna. I-am zis: „Știi, Regina Maria s-a întors după aproape 40 de ani în Malta și a căutat florile mamei sale și le-a găsit acolo, în grădina capelei...”. „Tot acolo sunt”, mi-a spus bucuros Clive. „Vino să ți le-arăt!”. Nu era anotimpul să le văd înflorite, însă după frunzele mari și puternice mi-am dat seama că „violetele rusești” rezistaseră extraordinar de bine pe insula din mijlocul Mediteranei.

Își punea câteva picături după ureche, la tâmple şi în colțul nărilor

La Attard, Maria Alexandrovna, tânjind, în căldura insulei-de-miere, după clima temperată a țării tatălui său, își prindea la cingătoare câte un buchet de toporași. Primăvara, din petalele puse la macerat, făcea un parfum suav, din care peste an își punea câteva picături după ureche, la tâmple şi în colțul nărilor. Sigur, stratul acela de flori era insignifiant, iar ea primea din Rusia sticle cu parfum, să-și ogoiască dorul un an întreg. La Peleș, Regina Elisabeta - alias Carmen Sylva - obișnuia și ea să își „confecționeze” propriu-i parfum de toporași, cu ajutorul doamnelor de onoare. Când a ajuns, în 1893, în România, tânăra Principesă de Coroană Maria (acesta era titlul pe care l-a purtat inițial) a regăsit parfumul știut și a început „să-l poarte” și ea. Nu de dragul mătușii soțului său, dar în amintirea mamei sale și a copilăriei petrecute la Attard. Cu ajutorul doamnelor de onoare, „fabricau” și alte parfumuri, iar la Balcic grădina era plină de flori din care alte și alte esențe puteau fi extrase. De crini, de roze, de tuberoze...

Imaginea Houbigant

Însă Reginei Maria a României nu îi plăceau doar esențele de parfum pregătite în casă (sau, mă rog, în palat). Era într-atât de împătimită de mărcile Houbigant, încât parfumierii francezi i-au propus să devină imaginea mărcii lor. E drept, era recunoscută ca fiind cea mai frumoasă și cea mai cultivată regină a Europei. Cine nu și-ar fi dorit un asemenea vector de imagine? Casa de parfumuri (și alte cosmeticale) fusese creată, în 1775, de Jean-Francois Houbigant, un tânăr parizian care a reușit, prin produsele sale, să-și atragă repede o clientelă cu dare de mână, din rândul aristocrației - mai întâi - și al burgheziei, mai apoi. Printre cei care îi comandau produsele s-au aflat Regina Maria Antoaneta (evident, înainte de a fi decapitată). Se spune chiar că de la parfum i s-a și tras ghilotinarea pentru că, deși schimbase locul cu o slujnică, atunci când a fugit din calea revoluționarilor, parfumul scump a dat-o de gol, fiind recunoscută. Dar și unele dintre doamnele Revoluției Franceze - între care Madame de Talien și Josephine de Beauharnais, cea din urmă consoarta lui Napoleon Bonaparte - au îndrăgit acest parfum. Când a fost uns ca împărat, Napoleon a „purtat” și el un parfum Houbigant. Cea mai longevivă dintre mărcile Houbigant este însă „Quelques Fleures Royale”, un amestec armonios de arome florale, creat în 1829 pentru Prințesa Adelaide d’Orleans. A fost, de altfel, și esența preferată de reginele României.